Într-o legaleză bombastică şi diareică, aşa cum numai semidocţii pot produce, nişte capoate vişinii de la Curtea Constituţională au hotărât acum doi ani, printr-o decizie negociată la veceu, că ministrul Justiţiei are „dreptul discreţionar” de a-i demite pe procurorii care nu-i convin. Peste această decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a venit marţi şi a făcut exact ce trebuia: a tras apa, scrie jurnalistul Liviu Avram pe blogul său din  Adevărul.

Din miasma hazanalei în care a ajuns, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale, zice că nu simte nimic: „Nu am niciun sentiment, nici de bucurie, nici de nimic”, a declarat domnia sa pentru Hotnews, când a aflat verdictul Curţii de la Strasbourg în dosarul Kovesi.

Ceva mai târziu, după ce probabil a şi aflat ce conţine decizia, domnul Dorneanu a scos din nou capul, pentru Agerpres: "I-aş ruga pe toţi care vor să analizeze obiectiv decizia CEDO, în raport de Curtea Constituţională, să observe următorul lucru: n-am fost noi atacaţi de doamna Kovesi, nu noi am figurat parte acolo. Iar cine citeşte cu obiectivitate şi fără părtinire decizia CEDO, să vadă că nu o să găsească nicio critică la adresa deciziei Curţii Constituţionale sau a activităţii Curţii Constituţionale".

Domnul Dorneanu foloseşte aici artificiul retoric care, într-un limbaj mai puţin academic, se numeşte „prosteală pe faţă”. Domnia sa mizează, probabil, pe faptul că vor fi destui dintre fanii săi care nu se vor obosi să citească decizia CEDO şi vor înghiţi pe nemestecate interpretarea pe care le-o oferă el.

Însă orice om minim alfabetizat, care citeşte decizia, nu are cum să adere la punctul de vedere al domnului Dorneanu. În primul rând, Laura Codruţa Kovesi nu avea cum să atace la Strasbourg Curtea Constituţională, după cum nu putea să-i atace nici pe ministrul Justiţiei, nici pe preşedinte – ceilalţi protagonişti ai demiterii sale. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: la CEDO se reclamă întotdeauna Statul, şi niciodată instituţia de stat care ţi-a făcut o nedreptate.

Cum bănuiesc că măcar atâta lucru ştie şi domnul Dorneanu, avem dovada limpede că domnia sa a încercat prosteala pe faţă a celor dispuşi să-l asculte. Ceea ce a comis Valer Dorneanu marţi a recidivat miercuri însăşi instituţia, Curtea Constituţională: prosteala pe faţă.

Cu o majoritate de voturi – nespecificată, dar uşor de bănuit – CCR a emis un comunicat în care încearcă să se derobeze de orice responsabilitate pentru sancţiunea primită de România de la CEDO: „... se constată că CEDO nu a efectuat un control cu privire la raţionamentul juridic şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. De altfel, nici nu avea competenţa să o facă”.

În esenţă, CCR susţine că decizia sa a vizat raporturi pur constituţionale între autorităţi publice, nu situaţii individuale ale unor persoane fizice, motiv pentru care doamna Kovesi nici nu avea cum să se apere la procesul de la CCR.

Comunicatul mai precizează: „Aşadar, Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice pentru simplul motiv că în procedura în faţa Curţii Constituţionale s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice”.

Serios? Păi atunci cum se explică prezenţa paragrafului 157 din decizia CEDO, care spune aşa: „Statul pârât (adică România) a afectat însăşi esenţa dreptului reclamantei (adică doamna Kovesi) de a avea acces la o instanţă, din cauza restricţiilor exprese privind revizuirea cazului, pe care i le-a impus hotărârea Curţii Constituţionale”.

De altminteri, paragrafele 145-158 reprezintă un veritabil rechizitoriu pe care CEDO îl face Curţii Constituţionale a României şi a manierei în care a judecat dosarul Kovesi. Iar modul în care judecătorii de la Strasbourg au ajuns la această concluzie nu lasă nicio urmă de dubiu.

De principiu, CEDO consideră acceptabil ca în anumite situaţii, extrem de rare, o decizie care afectează drepturile civile ale unei persoane să nu poată fi atacată în instanţă. Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg spune însă că pentru ca asemenea situaţii să fie acceptabile, trebuie îndeplinite câteva condiţii obligatorii: interdicţia de a apela la o instanţă să fie prevăzută expres de lege, iar interdicţia să aibă o justificare extrem de temeinică.

Analizând legislaţia românească, CEDO a constatat că, relativ la funcţia pe care o ocupa doamna Kovesi, nu există nicio interdicţie expresă de a ataca în instanţă o eventuală demitere. Ba din contră, există două legi care permit asta: legea contenciosului administrativ şi legea privind CSM. Cu alte cuvinte, dacă propunerea de demitere formulată de Tudorel Toader ar fi fost acceptată de la bun început de preşedintele Iohannis, doamna Kovesi avea posibilitatea legală de a contesta decretul de demitere.

Însă, aşa cum ştim, lucrurile au luat o altă turnură. Preşedinţele a refuzat iniţial demiterea, guvernul PSD a reclamat conflict juridic de natură constituţională, iar CCR l-a obligat pe preşedinte să emită decretul de demitere. În cuprinsul deciziei, CCR a precizat obsesiv, de 6 (şase) ori, că instanţele regulate nu au niciun drept să judece speţa, acesta revenind exclusiv Curţii Constituţionale.

Iar CEDO asta a şi constatat şi sancţionat: că dreptul doamnei Kovesi de a se apăra în faţa unei instanţe, deşi prevăzut de lege, a devenit iluzoriu strict ca urmare a deciziei CCR, şi nicidecum a unei legislaţii defectuoase. Nicio instanţă nu ar fi acceptat să-i judece cauza din moment ce Curtea Constituţională a interzis expres asta, câtă vreme nerespectarea deciziilor CCR constituie abatere disciplinară.

În lumina acestui fapt, ultima frază din comunicatul CCR devine de o grotescă neruşinare: „Legiuitorului îi revine obligaţia de a da curs Hotărârii CEDO, prin identificarea soluţiei legislative corespunzătoare în considerarea cadrului juridic vizat de această hotărâre, şi nu a celui vizat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.358/2018”.

Păi ce treabă să mai aibă legiuitorul, câtă vreme problema identificată de CEDO nu e în lege, ci fix în decizia Curţii Constituţionale? Nu-mi dau seama ce-ar fi trebuit să conţină decizia CEDO pentru ca domnul Dorneanu şi colegii domniei sale să înţeleagă exact despre ce este vorba. Înjurături? Sudalme? Măscări?

Nu există aşa ceva. Acolo e o lume total diferită de cea din care provine domnul Dorneanu. Şi generaţiile mai tinere trebuie să ştie asta, ca să-şi poată explica nesimţirea cu care preşedintele CCR defilează. Domnul Dorneanu provine dintr-o lume în care nu există noţiuni precum onoare personală, demnitate profesională, carieră impecabilă.

În lumea domnului Dorneanu, eşti valoros doar dacă Partidul recunoaşte asta, iar Partidul îţi recunoaşte valoarea doar dacă îi execuţi comandamentele. Din acest motiv, nu veţi vedea, după decizia CEDO, niciun fel de demisie a celor care, încălcând drepturi constituţionale pe care trebuiau să le apere, au contribuit direct la condamnarea României la CEDO.

Ei vor susţine în continuare – aşa cum o fac şi în comunicatul de miercuri – că deciziile CCR sunt obligatorii, definitive, iar îndemnurile la revizuirea lor reprezintă lipsă de loialitate constituţională şi o atingere „extrem de gravă” adusă independenţei CCR şi a judecătorilor săi.

O Ciociolină buhăită care iese despuiată în piaţa publică şi strigă către trecători: „Respectaţi-mă! Respectaţi-mă!”

Distribuie Distribuie Comentarii