Tudorel Toader şi Augustin Lazăr, două personaje care se detestă sincer, au făcut recent afirmaţii concordante care oferă un preţios crâmpei de informaţie privind modul în care au fost modificate legile Justiţiei şi legislaţia penală. Dată fiind natura relaţiei dintre cei doi, nu avem niciun motiv să credem că şi-ar fi coordonat declaraţiile, deci este rezonabil să credem că, informaţi din surse diferite, ambii vorbesc despre acelaşi lucru, scrie jurnalistul Liviu Avram pe  Adevărul . 

Pe 2 mai, la două săptămâni după ce a fost revocat din funcţia de ministru al Justiţiei, Tudorel Toader a explicat, într-o postare pe Facebook, de ce nu a promovat două ordonanţe de urgenţă în materie penală pe care le aştepta liderul PSD Liviu Dragnea. Între altele, fostul ministru face următoarea afirmaţie: „Forma celor două proiecte de OUG a fost primită la MJ, elaborată fiind în alte centre de reflecţie!“

Pe 7 mai, la trei săptămâni după ce s-a pensionat din funcţia de procuror general, Augustin Lazăr a acordat un interviu Revistei 22 în care, printre altele, a afirmat: „Începând de prin 2013, s-a făcut un grup de reflecţiune şi de planificare cum să se reajusteze acest sistem judiciar şi legislaţia să fie mai permisivă. Anumiţi jurişti au fost invitaţi să ia parte la un grup de reflecţiune în care să fie ajustate în primul rând textele de la conflictul de interese şi abuzul în serviciu. S-a început cu asta pentru că aici autoritatea judiciară dăduse dovadă de o performanţă formidabilă. Şi atunci s-a creat un grup de reflecţiune pentru reajustarea legislaţiei“.

Cum Augustin Lazăr plasează formarea acestui „grup de reflecţie“ undeva în anul 2013, merită să privim puţin retrospectiv:

* 10 decembrie 2013, seara. Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor se întruneşte în şedinţă secretă şi adoptă o lege de amnistie şi graţiere, precum şi modificări majore în legislaţia penală, menite a uşura soarta infractorilor cu gulere albe. Ziua aceea s-a numit „Marţea Neagră“, iar proiectele de lege au fost aduse de deputatul Florin Iordache, care pe atunci nici măcar nu era membru în Comisia Juridică.

* 18 ianuarie 2017. În şedinţa de Guvern aterizează peste ordinea de zi două proiecte de ordonanţă de urgenţă, privind graţierea şi modificări la legislaţia penală, având cam aceleaşi ambiţii ca proiectele din 2013. Proiectele sunt aduse de acelaşi Florin Iordache, acum ministru al Justiţiei. Preşedintele Iohannis participă intempestiv la şedinţă şi reuşeşte amânarea proiectelor de OUG.

* 21 ianuarie 2017, noaptea. La propunerea aceluiaşi Florin Iordache, Guvernul adoptă ordonanţa de urgenţă nr. 13, care a stârnit cele mai mari proteste post-revoluţionare şi a trebuit abrogată patru zile mai târziu. Florin Iordache demisionează din funcţia de ministru.

* Octombrie 2017. Se înfiinţează Comisia specială comună a Camerei deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. Preşedinte al comisiei este numit – cine altul? – Florin Iordache. Cinci importante acte normative sunt modificate, înregim de urgenţă, de această comisie - cele trei legi ale Justiţiei, Codul penal şi Codul de procedură penală – într-o manieră care a scandalizat toată lumea civilizată, mai puţin pe Liviu Dragnea şi camarila sa extinsă. Modalitatea de lucru a Comisiei Iordache a fost întotdeauna aceeaşi. Opoziţia, asociaţiile de magistraţi, CSM, Înalta Curte sau Ministerul Justiţiei erau invitate să depună amendamente, să formulize propuneri, să dezbată săptămâni în şir, pentru ca la final, în exact ultima zi alocată dezbaterilor, coaliţia PSD-ALDE-UDMR să vină cu propriile amendamente în plic, să şi le voteze şi să le respingă pe ale celorlalţi. Întrebarea crucială rămâne: de unde venea plicul? Nu e hazardat să prespunem că expeditorul să fi fost tocmai centrul sau grupul „de reflecţie“ invocat atât de Tudorel Toader, cât şi de Augustin Lazăr.

* Primăvara anului 2019. Tudorel Toader primeşte de la unul dintre „centrele de reflecţie“ proiectele de ordonanţă de urgenţă cerute imperios de Liviu Dragnea. Refuză să şi le însuşească şi este demis.

Că le numim „centre de reflecţie“ sau „grup de reflecţiune“ contează mai puţin, important e că ambii foşti demnitari, Toader şi Lazăr, spun acelaşi lucru: există undeva (nu se ştie unde) un conclav (format din nu se ştie cine) care ajustează în mod opac şi clandestin legislaţia penală şi de de organizare judiciară, întotdeauna în beneficiul infractorilor şi niciodată în cel al victimelor. Produsul muncii conclavului este livrat apoi decidenţilor politici (Parlament sau Guvern) care, în regim de urgenţă, îi conferă o aparenţă de legitimitate, printr-un vot dat în necunoştinţă de cauză.

Mai putem spune că modificările aduse celor cinci legi atât de importante sunt rodul voinţei politice a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării? Nici pomeneală. Aici, unica autoritate legiuitoare a fost conclavul de reflecţie. Parlamentul a fost doar papagalul care a votat după cum i-au dictat infractorii.

Distribuie Distribuie Comentarii