Liviu Avram: Așa arată un nemernic

Liviu Avram: Așa arată un nemernic

Liviu Avram: Așa arată un nemernic. Excepțional textul scris de jurnalistul Liviu Avram după ce președintele a anunțat că a contestat la CCR legea care interzice desfășurarea unui referendum în aceeași zi cu alegerile.

„Așa arată un nemernic. Acest om, deputatul UDMR Marton Arpad, este cel care a propus interdicția ca în ziua alegerilor europarlamentare să se organizeze și un referendum - deși CCR a stabilit de mai multe ori că o asemenea interdicție este neconstituțională.

Președintele a atacat prevederea la CCR, deci am mari emoții să nu asistăm din nou la o schimbare de jurisprudență.

Asta îmi dă speranță că președintele nu a abandonat complet ideea referendumului pe Justiție. Dacă ar fi ținute în aceeași zi, europarlamentarele și referendumul se vor cataliza reciproc din perspectiva prezenței la urne - deci vom avea un rezultat relevant la ambele scrutinuri.

Mișcarea lui Marton Arpad este semnalul unei spaime certe față de urne și cred că deschide un al doilea mare front între noi și ei, după cel pe Justiție: atacul la legislația electorală, în întâmpinarea celor patru rânduri de alegeri care ne așteapă în următorii doi ani.”, a scris jurnalistul Liviu Avram pe Facebook.



populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen