Livia Stanciu, o DOAMNĂ. Traian Băsescu, reacție de COTOC în CĂLDURI

Livia Stanciu, o DOAMNĂ. Traian Băsescu, reacție de COTOC în CĂLDURI

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, răspunde atacurilor fostului şef al statului Traian Băsescu, spunând că acestea fac ca România să piardă credibilitate şi că ”foarte rar” ea s-ar putea lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni.

Întrebată, marţi dimineaţă, despre atacurile lansate la adresa sa de către fostul preşedinte Traian Băsescu, Livia Stanciu a spus că acestea nu fac altceva decât să descalifice România ca ţară, iar la acest lucru ar trebui să se gândească politicienii care uneori îşi exprimă puncte de vedere iresponsabile cu privire la activitatea magistraţilor.

”Aceste atacuri nu fac altceva decât să ne descalifice ca ţară, să ne facă să pierdem din ce în ce mai mult în credibilitate ca ţară din partea altor state şi cred că la acest lucru ar trebui să se gândească toţi cei care, indiferent că vorbim de oameni politici sau cei care, într-o formă sau alta, îşi exprimă puncte de vedere, uneori de-a dreptul iresponsabile cu privire la activitatea magistraţilor. Foarte rar, şi cred că veţi vedea, că preşedintele Înaltei Curţi - şi aici, sigur, vorbesc în nume personal - m-aş lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni vizavi de activitatea pe care o desfăşoară judecătorul Livia Stanciu”, a spus preşedintele ICCJ, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Întrebată cum comentează afirmaţiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora nu o sună nici pe ea şi nici pe altcineva ”din silă”, Stanciu a răspuns: ”Nu vreau să intru în acest gen de dialog. Aşa cum am spus-o şi în perioadele anterioare, nu m-a sunat preşedintele statului, nu înţeleg de ce ar trebui să mă sune acum”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu ”din silă”, pentru că ”sunt artizanii acestui mod răvăşit de a a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că ”vor să mai rămână cinci mandate”.

Întrebat de ce nu îi sună pe Florian Coldea adjunctul şefului SRI. nr), pe Codruţa Kovesi sau pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, Traian Băsescu a declarat: ”Pot să vă spun că din silă?”.

Băsescu a continuat: ”Pentru că ei sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu e condamnat. Ce să fac? Vor să mai rămână cinci mandate în funcţie”.

Marţi, la CSM are loc şedinţa de plen, în care este analizat raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Traian Băsescu după sechestrul pus pe terenuri de la Nana, în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, declaraţiile lui Traian Băsescu au avut un impact negativ asupra imaginii justiţiei şi asupra sistemului judiciar în ansamblul său, afectând independenţa procurorului care instrumentează dosarul Nana, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din cadrul IJ.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată de Consiliul Superior al Magistraturii în 9 martie, după ce Traian Băsescu a scris pe Facebook, în 7 martie, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva sa.

CSM a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări după ce conducerea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a cerut Consiliului să apere magistraţii, apreciind că este regretabil că un fost preşedinte pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, lucru care ar putea afecta credibilitatea justiţiei.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!