Livia Stanciu (ÎCCJ) susține că nu se impune o lege a grațierii și amnistiei
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, a declarat vineri că nu se impune o lege a grațierii și amnistiei și nici abrogarea art. 13 din Legea 78/2000.
" Nu. Absolut nu. O să dezvolt, dacă se va pune această problemă în cadrul comisiilor juridice, pentru că ele vor fi discutate, se impun a fi discutate, atât a Senatului, cât și a Camerei Deputaților, și vă invit atunci, pentru că ar fi multe aici de spus. Și așa cum mă știți de fiecare dată, poate spre nemulțumirea altora, Livia Stanciu va prezenta un punct de vedere și un punct de vedere extrem de argumentat. Concluzia însă finală pe care vreau ca să o rețineți: nu se impune la acest moment nicio lege de amnistie, nicio lege de grațiere, nici abrogarea dispozițiilor nici art. 13, nici art. 13 indice 1, nici indice 2 din Legea 78/2000", a afirmat Livia Stanciu.
Art. 13 din Legea 78/2000 prevede că "fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani".
La art. 13, indice 1, se arată că "infracțiunea de șantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani" iar la art.13 indice 2 — "infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani".
AGERPRES