LIVETEXT Steaua – Ludogoreţ: meciul de 20 de milioane de euro pentru care bulgarii au invadat Bucureştiul

LIVETEXT Steaua – Ludogoreţ: meciul de 20 de milioane de euro pentru care bulgarii au invadat Bucureştiul

Steaua are asigurată prezenţa în grupele unei competiţii europene, pentru a 11-a oară consecutiv, indiferent de rezultatul „dublei“ cu Ludogoreţ. Numai că există o diferenţă colosală între grupele Ligii Campionilor, unde va ajunge învingătoarea, şi grupele Ligii Europa, unde va evolua învinsa.

Această diferenţă e dată de valoarea primelor încasate de la UEFA. Dacă Ligă aduce minimum 20 de milioane de euro, chiar şi pentru un club care nu face niciun punct, în schimb, Liga Europa devine profitabilă numai pentru grupările care ajung măcar până în semifinale. Altfel, o simplă prezenţă în grupă înseamnă încasări de vreo 5-7 milioane de euro.

Dacă va trece de Ludogoreţ, Steaua se poate autofinanţa în continuare, şi, aproape sigur, lotul va fi întărit prin aducerea unui atacant, aşa cum a cerut antrenorul Costel Gâlcă.

În schimb, dacă va fi eliminată după cele două confruntări cu bulgarii (returul e programat la Sofia, la 27 august), atunci Steaua va fi nevoită să-şi rechilibreze bugetul prin vânzarea unor titulari, precum Latovlevici, Tănase şi Chipciu.

2.500

de suporteri formează galeria celor de la Ludogoreţ pe „Arena Naţională“. Printre ei se află şi fani ai lui Dinamo, care îi susţin pe bulgari.

„Adevărul“ te ţine la curent cu desfăşurarea unui meci, care se va juca pe „Arena Naţională“ în faţă a 45.000 de spectatori. Iată echipele de start:

Steaua: Arlauskis - Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici - Prepeliţă, Breeveld - Ad. Popa, N. Stanciu, Sânmărtean – Chipciu

Ludogoreţ: Stoianov - Caicara, A. Alexandrov, Moţi, Angulo - Zlatinski, Diakov - Misidjan, Marcelinho, Abalo - Hamza

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen