LIVE Val de proteste în instanțele și parchetele din țară, magistrații își suspendă activitatea din cauza OUG pe justiție
Proteste fără precedent ale magistraților. Parchetele și instanțele din țară sunt nemulțumite de modificările făcute prin OUG la legile Justiției. Parchetele din țară anunță pe rând că-și suspendă activitatea, relatează Hotnews .
UPDATE 18:30 Protestul magistraților s-a încheiat, în aplauzele procurorilor și judecătorilor participanți, dar și ale protestatarilor #rezist.
UPDATE 18:00 La acestă oră câteva zeci de magistrați protestează pe scările Palatului de Justiție din Capitală. Ei au coli de hârtie cu mesajele "Stop ordonanțeloe date peste noapte", "Independența noastră = libertatea voastră", "Independență", "Respectați avizul Comisiei de la Veneția".
"Modul în care sunt adoptate aceste probleme, peste noapte și fără consultarea magistrașților este o mare problemă. Ne-am săturat să trăim cu teama că nu știm ce urmează să se publice în Monitorul Oficial a doua zi (...) Cetățeanul trebuie să aibă o justiție independentă. Dacă noi nu suntem liberi, nimeni nu este liber", a declarat unul dintre magistrații prezenți la protest.
Protestul magistraților se desfășoară în liniște. Peste drum însă, câteva zeci de protestatari #rezist care au venit să îi susțină pe magistrați scandează "Justiție, nu corupție", "Suntem cu voi", "Rezistați, nu cedați", "Tudorel, demisia".
De asemenea, oamenii îi aplaudă pe magistrați și afișează mesajul "Mulțumim".
UPDATE 17:40 - La Oradea, câteva zeci de procurori și judecători au protestat în fața Palatului de Justiție, vineri după-amiază, prntru a doua zi consecutiv. Magistrații au ieșit pe scările Palatului de Justiție din Oradea, având în mâini coli pe care au scris mesaje precum "Constituție”, "Stat de drept”, "Independență”.
UPDATE 17:00 Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au ieșit în stradă în semn de protest față de modificările aduse legilor Justiției. Ei au protestat, de la ora 16.00, în fața Palatului Dicasterial, având mesaje scrise pe coli de hârtie: "Stop ordonanțelor date peste noapte!", "Pentru o Justiție independența!", "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării!", "Stimați colegi, nu uitați: magistrații pot protesta!", "Independență!". Câțiva timișoreni au venit să îi susțină cu aplauze și le-au transmis: "Cinste lor, cinste magistraților!, Nu cedați!", scrie opiniatimisoarei.ro.
UPDATE 16:49: Procurorii din Iași s-au alăturat și ei protestelor declanșate vineri de magistrați, urmând să își suspende activitatea în perioada următoare. Adunarea Generală cere respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția și a celor cuprinse în raportul MCV, a Constituției și a standardelor statului de drept.
UPDATE 16:05: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-au declarat în unanimitate împotriva Ordonanţei prin care Guvernul a modificat legile Justiţiei şi susţin revendicările formulate de Forumul Judecătorilor din România în scopul apărării independenţei magistraţilor.
Adunarea Generală a procurorilor parchetului şi-a însuşit şi a adoptat şi cele 11 revendicări formulate de Forumul Judecătorilor din România care vizează apărarea independenței justiției, statutului şi intereselor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, dar și asigurarea garanţiilor necesare consolidării independenţei şi imparţialităţii magistraţilor.
UPDATE 15:50 Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a transmis, vineri, că în cadrul Adunării Generale s-a decis suspendarea activității cu publicul în perioada 25 februarie – 01 martie, în semn de protest față de OUG pe legile justiției.
UPDATE 15:42: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat, vineri, că suspendă activitatea cu publicul până pe 27 februarie, când se întrunesc toate adunările generale ale parchetelor din cadrul Ministerului Public. Magistrații consideră că modificările intempestive aduse legilor justiţiei prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a corpului de magistraţi, au un impact major asupra capacității Ministerului Public, în ansamblul său, de a-şi aduce la îndeplinire îndatoririle constituționale.
UPDATE 15:42: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat, vineri, că suspendă activitatea cu publicul până pe 27 februarie, când se întrunesc toate adunările generale ale parchetelor din cadrul Ministerului Public. Magistrații consideră că modificările intempestive aduse legilor justiţiei prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a corpului de magistraţi, au un impact major asupra capacității Ministerului Public, în ansamblul său, de a-şi aduce la îndeplinire îndatoririle constituționale.
Judecătorii din Tribunalul Cluj au anunțat vineri că activitatea judiciară va fi suspendată timp de o săptămână, în urma ordonanţei care modifică legile justiției. La Cluj au protestat peste 100 de judecători și procurori.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa îşi suspendă activitatea timp de trei zile, ca formă de protest față de modificările aduse legilor justiției, a declarat prim-procurorul Viorel Teliceanu. Decizia a fost luată vineri, în cadrul Adunării Generale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au decis, vineri, în cadrul Adunării Generale, să suspende activitatea instituției timp de trei zile, asigurând doar participarea la cauzele urgente.
După mai bine de doi de proteste ale societății civile sibiene față de inițiativele de modificare ale legilor Justiției, și magistrații sibieni au ieșit în stradă să își exprime nemulțumirile referitoare la inițiativelor legislative ale actualei puteri. Judecătorii din Sibiu au protestat, în fața Tribunalului Sibiu, afișând mesaje prin care solicită “separația puterilor în sat”, “independența justiției”, “independența magistraților”. Unii dintre ei au preferat să spună simplu “Respect Constituția”, scrie "Sibiu100%".
În jurul orei 16.00, procurorii și judecătorii din Timișoara vor ieși și ei la proteste. Aceștia și-au exprimat, joi, susținerea în totalitate a „punctelor de vedere exprimate public de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și Secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la modificările legislative aduse prin O.U.G. 7/2019”, în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În București, magistrații vor protesta, vineri, de la ora 18.00, pe treptele Palatului de Justiție din Capitală față de noile modificări aduse legilor justiției prin Ordonanță de Urgență. Anunțul a fost făcut pe Facebook de procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal liderul PSD, Liviu Dragnea. Cele două ordonanțe de urgență promovate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și adoptate marți de Guvernul Dăncilă au fost publicate miercuri seară în Monitorul Oficial.
Controversata OUG care modifică din nou cele trei legi ale justiției prevede că șefii parchetelor pot fi numiți cu avizul consultativ al plenului CSM, până acum avizul aparținând Secției pentru procurori a CSM. O altă modificare este că la conducerea acestor parchete pot fi numiți și judecători care au îndeplinit funcția de procuror și a fost eliminată condiția vechimii. De asemenea, una dintre cele mai controversate prevederi este cea privind Secția de anchetare a magistraților, care iese de sub autoritatea procurorului general și care va avea și competența de retragere a căilor de atac în cauzele de competența sa, inclusiv pentru cele aflate pe "rolul instanțelor sau soluționate definitiv anterior operaționalizării” secției.
Ordonanța de Urgență care modifică din nou legile justiției - Legea 303 privind Statul magistraților, Legea 304 privind organizarea judiciară și Legea 317 privind CSM - a fost criticată dur de Ministerul Public, DNA, DIICOT, Secţia pentru procurori a CSM, de asociaţiile magistraţilor, de opoziție, dar și de președintele Klaus Iohannis și de Comisia Europeană.