LIVE UPDATE IGPR, situația drumurilor, ora 07,00: Autostrăzile A2 și A4, DN3 pe tronsonul Cobadin-Ostrov și 58 de drumuri județene, închise

LIVE UPDATE IGPR, situația drumurilor, ora 07,00: Autostrăzile A2 și A4, DN3 pe tronsonul Cobadin-Ostrov și 58 de drumuri județene, închise

Circulația rutieră este închisă joi dimineață pe autostrăzile A2 București - Constanța și A4 Ovidiu - Agigea, pe un drum național (DN3 Constanța - tronsonul Cobadin-Ostrov) și pe 58 drumuri județene, potrivit unei informări a Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) valabilă pentru ora 07,00.

De asemenea, pe trei drumuri județene din județul Brăila se circulă cu restricție de tonaj (3,5 tone).

* ORA 7.33 Infotrafic: DN2 București-Urziceni, DN2A Urziceni-Slobozia-Hârșova-Constanța, ruta pe care se poate circula între București și Constanța

Traficul rutier este oprit joi pe A2 București — Constanța, pe A4 Ovidiu — Agigea, precum și pe DN3, tronsonul Cobadin — Ostrov, în momentul de față de la București la Constanța putându-se ajunge pe ruta DN2 București — Urziceni, DN2A Urziceni — Slobozia — Hârșova — Constanța, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

''Având în vedere mesajele de atenționare și informare emise de Administrația Națională de Meteorologie, îi sfătuim pe conducătorii auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele pregătite pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcțional etc.)'', se menționează într-un comunicat al IGPR.

Conform informațiilor primite de la secțiile regionale de poliție transporturi, navigația pe Dunăre a fost suspendată, pe o perioadă nedeterminată, între kilometrii fluviali 175 (Brăila) și 1075 (Baziaș, județul Caraș-Severin).

* ORA 6.20 Infotrafic (ora 5,00): Autostrăzile A2, A4 și DN3 pe tronsonul Cobadin — Ostrov, în continuare închise

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) informează joi că, din cauza zăpezii și a viscolului, traficul rutier este oprit pe A2 București — Constanța, pe A4 Ovidiu — Agigea, precum și pe DN 3, tronsonul Cobadin — Ostrov, din județul Constanța.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 ALERTĂ Poliția olandeză anunță că i-a identificat și localizat pe hoții coifului de la Coțofenești

3 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

4 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

5 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...