LIVE UPDATE Bilanțul atentatului de la Londra crește la șapte morți; patru francezi - răniți | Cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție (FOTO/VIDEO)

LIVE UPDATE Bilanțul atentatului de la Londra crește la șapte morți; patru francezi - răniți | Cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție (FOTO/VIDEO)

UPDATE ORA 11.55 Bilanțul atentatului comis sâmbătă seara în centrul Londrei a crescut la șapte morți, după ce un bilanț precedent consemna șase persoane decedate, a anunțat duminică poliția londoneză, citată de AFP și Reuters. "Din păcate, trebuie să confirm că șapte persoane au decedat", a declarat șefa poliției londoneze, Cressida Dick. În afară de aceste șapte victime, cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție. Patruzeci și opt de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacului survenit în zona Podului Londrei.

Printre persoanele rănite figurează și patru cetățeni francezi, dintre care unul se află în stare gravă, a precizat duminică ministrul de externe Jean-Yves Le Drian într-o intervenție la postul de radio France Info, după ce Palatul Elysee anunțase inițial că doi francezi se află printre "victime".

"Patru compatrioți ai noștri au fost răniți și se pare că o persoana este deosebit de afectată", a declarat șeful diplomației franceze.

Această nouă precizare intervine după ce anterior purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Christophe Castaner, a declarat că doi francezi au fost răniți în atentatul de sâmbătă seara de la Londra.

UPDATE ORA 11.36 Președintele Rusiei "condamnă" atentatul de la Londra și transmite condoleanțe (Kremlin)

UPDATE ORA 11.05 Familia Regală transmite compasiunea și regretul său familiilor victimelor atentatului de la Londra

UPDATE ORA 10.58 Președintele Iohannis condamnă cu fermitate atacurile de la Londra

UPDATE ORA 10.43 Atentat la Londra: Germania "în mod ferm alături de Marea Britanie" (Merkel)

UPDATE ORA 10.10 Atentat la Londra: Conservatorii își întrerup campania electorală; primarul Londrei cere ca alegerile să nu fie amânate

UPDATE ORA 09.42 Există francezi printre "victimele" atentatului de la la Londra (Palatul Elysee)

UPDATE ORA 09.37 MAE condamnă ferm incidentele de tip terorist de sâmbătă, de la Londra

UPDATE ORA 08.50 Atacuri la Londra: Numărul persoanelor spitalizate a crescut la 48 (serviciul de ambulanță)

Patruzeci și opt de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacurilor de sâmbăta seara în centrul capitalei Marii Britanii, soldate cu șase morți, a anunțat duminică Serviciul de ambulanță din capitala britanică, citat de AFP, DPA și Reuters.

Un bilanț precedent furnizat de aceeași sursă consemna peste 30 de persoane spitalizate. Serviciile de ambulanță au acordat îngrijiri persoanelor rănite ușor la fața locului.

"Am transportat 48 de pacienți la cinci spitale din Londra și am tratat alte persoane la fața locului pentru răni minore", a declarat șeful adjunct pentru operațiunile de salvare Peter Rhodes, citat de DPA.

UPDATE ORA 07.43 Reacții în lume după atacurile de la Londra

UPDATE ORA 07.17 "Sprijin total" Regatului Unit din partea SUA după atentatele de la Londra (Trump)

UPDATE ORA 06.32 Atacuri la Londra: Șase morți, 30 de răniți, poliția a doborât trei teroriști și reconstituie evenimentele

Cel puțin șase oameni au fost uciși sâmbătă noaptea la Londra, într-un atac terorist în zona Podului Londrei, a informat poliția britanică. Mark Rowley, comandantul serviciilor antiteroriste, a anunțat că poliția a reușit să doboare trei presupuși teroriști în opt minute de la primul apel, transmite Reuters.

Atacatorii au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe pod, apoi au condus până la Borough Market, o piață din apropiere, unde au coborât din vehicul și au înjunghiat la întâmplare trecătorii, până când au fost împușcați mortal de polițiști. Cei trei purtau imitații de veste cu explozivi. Se pare că la atacuri nu au participat și alte persoane.

Serviciul londonez de ambulanță a anunțat că a transportat peste 30 de răniți la spitalele din metropolă.



Sursa foto: abcnews.go.com

UPDATE ORA 04.22 Atacuri la Londra: Ambasada României este gata să acorde sprijin cetățenilor români

UPDATE ORA 03.26 Atacuri la Londra, mai multe victime: un posibil act de terorism, afirmă premierul Theresa May

Poliția britanică a intervenit cu forțe armate în urma a trei incidente succesive soldate cu victime, sâmbătă noaptea, într-un interval de aproximativ două ore, transmit agențiile de presă Reuters și DPA, care preiau și informații ale televiziunii BBC. În toate cele trei cazuri, poliția a trimis la fața locului efective înarmate.

Premierul Regatului Unit, Theresa May, a afirmat că este vorba de "un posibil act de terorism". Ea va prezida duminică dimineața o ședință a comisiei naționale de securitate.

Poliția a anunțat ulterior că primele două incidente sunt de natură teroristă, dar cel de-al treilea nu are legătură cu ele. Oficial nu s-a comunicat un bilanț al victimelor, ci doar că există mai mulți morți.

Mai întâi, o furgonetă a intrat în pietonii de pe Podul Londrei, doborând cinci sau șase, potrivit unor martor oculari. Un martor a afirmat că a văzut și victime cu gâtul tăiat.

Autoritatea londoneză de transport a închis stația de cale ferată din apropiere, la cererea poliției.

Ceva mai târziu, în Borough Market, o piață aflată la circa o jumătate de kilometru de pod, s-au auzit focuri de armă, după ce poliția a intervenit în urma unor apeluri care relatau despre înjunghieri. Ulterior, s-a anunțat că sunt căutați trei suspecți, posibil înarmați.

Poliția a fost chemată ulterior și în zona Vauxhall, situată aproximativ în linie dreaptă cu celelalte două puncte. Acest incident nu este însă unul terorist, au precizat forțele de ordine.

Polițiștii au făcut o recomandare pe Twitter celor aflați în apropierea unor atacuri: "FUGIȚI, ASCUNDEȚI-VĂ, ANUNȚAȚI".

Despre incidente a fost anunțat și președintele american Donald Trump, care a promis că Statele Unite vor oferi britanicilor orice ajutor necesar.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…