LIVE UPDATE A zecea zi a invaziei ruse în Ucraina: Rusia acţionează pentru a încercui Kievul şi Harkovul
Rusia acţionează pentru a încercui capitala ucraineanã Kiev şi oraşul Harkov, din est, au anunţat sâmbătă forţele armate ucrainene, informeazã dpa. Ofensiva Moscovei a continuat în cea de-a zecea zi a invaziei cu sprijin aerian şi folosirea armamentului de înaltã precizie, a informat armata ucraineanã într-un raport publicat sâmbãtã devreme.
Foto: (c) SERGEY KOZLOV/EPA
* ORA 08:05 Armata Ucrainei: Rusia acţionează pentru a încercui Kievul şi Harkovul
Rusia acţionează pentru a încercui capitala ucraineană Kiev şi oraşul Harkov, din est, au anunţat sâmbătă forţele armate ucrainene, informează dpa.
Ofensiva Moscovei a continuat în cea de-a zecea zi a invaziei cu sprijin aerian şi folosirea armamentului de înaltă precizie, a informat armata ucraineană într-un raport publicat sâmbătă devreme.
Trupele ruse au continuat să încerce să ajungă la frontierele administrative ale regiunilor Lugansk şi Doneţk pentru a crea un culoar terestru dinspre provincia ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, şi cele două regiuni separatiste proruse.
Apărarea în Kiev a continuat să respingă "ofensiva inamicului" şi să provoace victime în rândul trupelor de invazie, potrivit raportului.
Foto: (c) ZURAB KURTSIKIDZE/EPA
Trupele ruse au continuat să identifice slăbiciunile în apărarea oraşului-port Mariupol, din sudul ţării, a mai menţionat armata ucraineană.
Informaţiile privind luptele nu pot fi verificate din surse independente, notează dpa.
Foto: (c) SERGEY DOLZHENKO/EPA
O a treia rundă de convorbiri între Ucraina şi Rusia urmează să se desfăşoare în Belarus în acest sfârşit de săptămână.
Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat că, deşi ultima rundă de negocieri a fost surprinzător de constructivă, Ucraina nu va accepta cererile dure ale Rusiei.
Foto: (c) SERGEY KOZLOV/EPA
El a spus că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski "nu va face niciun fel de concesii care ar putea afecta într-un fel sau altul lupta pe care o ducem azi în Ucraina pentru integritate teritorială şi libertate".
Între timp, un aflux constant de refugiaţi a continuat să ajungă în ţările Uniunii Europene, în căutarea unui adăpost din calea războiului.
Foto: (c) ZURAB KURTSIKIDZE/EPA
Potrivit estimărilor făcute de Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), peste 1,25 de milioane de oameni fugiseră din Ucraina până vineri.
Cercetătorul german pe teme de migraţie, Gerald Knaus, a declarat reţelei RND că Europa trebuie să fie pregătită pentru circa 10 milioane de refugiaţi în ceea ce el a numit cea mai mare catastrofă a refugiaţilor de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, l-a informat vineri pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, despre obiectivele a ceea ce Moscova numeşte o "operaţiune militară specială" în Ucraina, potrivit agenţiei de ştiri Interfax, transmite dpa.
Rusia a folosit arme de înaltă precizie pentru a dezactiva infrastructura militară a Ucrainei, a spus Şoigu.
El a respins, de asemenea, afirmaţiile Ucrainei conform cărora armata rusă a tras în ţinte civile, spunând că forţele ruse au înfiinţat "coridoare umanitare" în zonele aflate sub controlul ei pentru a permite civililor să scape în siguranţă.
AGERPRES
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă