LIVE UPDATE A treia zi de proteste în Piaţa Victoriei
ORA 20.07 Protest Piaţa Victoriei/Peste 2.000 de persoane la protestul din Bucureşti
Peste 2.000 de persoane se află duminică seară, în jurul orei 20,00, în Piaţa Victoriei, unde se desfăşoară un nou protest antiguvernamental.
Cei mai mulţi dintre protestatarii prezenţi în Piaţa Victoriei sunt aşezaţi în centrul pieţei, alţii în faţa Muzeului Antipa, spre intersecţia cu Bd. Ion Mihalache.
Printre protestatari se află şi părinţi veniţi cu copii, unii chiar în cărucioare şi cu biciclete.
Unul dintre protestatari flutură un uriaş drapel alb pe care, alături de harta României, este scris "Decembrie 1989". Oamenii din piaţă au steaguri tricolore, precum şi ale UE, NATO, SUA, Angliei şi Canadei, unii suflă în vuvuzele, iar alţii scandează "PSD - Ciuma roşie!", "Demisia!", "Hoţii".
Unii dintre protestatari poartă tricouri negre cu inscripţia "#nucedăm", iar alţii au pancarte cu sloganuri precum: "Ruşine Jandarmeriei Române", "În an centenar aţi luptat împotriva cetăţenilor. La mulţi ani România", "Demisia", "Corupţia ucide", "Trădători de neam şi ţară", "Fără violenţă", "Bine aţi venit acasă", "PSD=PCR", "Alegeri anticipate", "Hoţii".
Poliţia Capitalei a anunţat că a fost restricţionat traficul pe Şoseaua Buzeşti către Piaţa Victoriei. A fost restricţionat traficul pe strada Paris. De asemenea, se restricţionează traficul pe Şoseaua Kiseleff către Piaţa Victoriei, de la intersecţia cu str. Arh. Ion Mincu şi pe Bd. Aviatorilor, de la intersecţia cu str. Arh. Ion Mincu.
În zona Pieţei Victoriei sunt desfăşurate efective de jandarmi, poliţişti şi echipaje SMURD. AGERPRES