LIVE TEXT/ACORD/Cele 4 pagini care SUBJUGĂ Grecia. Grecii vor trimite TOATE proiectele de legi mai întâi la CE si FMI, și abia apoi în Parlamentul LOR
Zona Euro a decis in unanimitate sa inceapa negocierile in vederea acordarii unui al treilea plan de ajutor pentru Grecia, a anuntat luni dimineata presedintele Consiliului European, Donald Tusk, in conditiile in care Atena risca, in caz contrar, iesirea din uniunea monetara, scrie AFP.
"Summitul zonei euro a ajuns la un acord in unanimitate. Suntem cu totii pregatiti pentru un program de ajutor pentru Grecia, prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate (MES), cu reforme serioase si sustinere financiara", a scris Tusk, pe contul sau de Twitter, dupa circa 17 ore de negocieri maraton.
16:03 Bancile grecesti raman inchise pentru alte doua zile. Decizia, rediscutata miercuri.
15:40 Acordul privind Grecia este "important" pentru securitatea acestei tari si a aliatilor sai din NATO, a declarat secretarul general al Aliantei, Jens Stoltenberg.
15:14 Bundestag-ul german ar trebui sa voteze vineri acoprdarea unui al treilea bailout Greciei, a anuntat presedintele forului, citat de AFP.
13:22 Euro nu a reusit sa profite de pe urma acordului cu Grecia
11:50 "Grexit a disparut", a afirmat presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncke
11:26 Intr-o rara unitate de opinie, presa elena condamna acordul cu Eurogroup.
11:06 Alexis Tsipras afirma ca este un acord "dificil" care garanteaza "stabilitatea financiara" si "relansarea" economiei grecesti
10:56 Cancelarul german Angela Merkel a avertizat luni ca drumul va fi "lung" si "dificil" pentru Grecia
10:21 Bursele europene deschid in crestere, dupa anuntul unui acord privind salvarea Greciei, scrie Reuters.
10:40 Presedintele francez Hollande saluta o "decizie istorica" a UE si "alegerea curajoasa" a lui Tsipras
10:00 Liderii zonei euro au ajuns la un acord in ceea ce priveste Grecia, dupa negocieri maraton
UPDATE/Și Donald Tusk anunță terminarea negocierilor și ajungerea la un acord!
UPDATE/Premierul Belgiei anunță în urmă cu câteva secunde pe Facebook: Acord!
****************************
Propunerile Eurogrupului se intind pe patru pagini si "deseneaza" conturul masurilor pe care le au de luat autoritatile elene. E drept, printre ele apare si o amputare a suveranitatii Greciei, aceasta fiind obligata ca inainte de a adopta o lege, sa o trimita mai intai spre avizare Comisiei Europene si FMI. Pentru prima oara, draftul de acord, publicat de ziaristii eleni de la "Kathimerini", prevede ca in cazul in care nu se va ajunge la un acord, grecii isi vor putea negocia iesirea din zona Euro. Textele din paranteze sunt cele cu privire la care nu toate statele membre ale Eurogrupului si-au dat acordul. Citeste draftul AICI
Eurogrupul subliniaza necesitatea cruciala de a reconstrui increderea in autoritatile elene ca o pre-conditie pentru un posibil viitor acord privind un nou program de sprijin in cadrul Mecanismului European de Stabilitate. Eurogrupul asteapta in continuare implicarea deplina a FMI [si saluta intentia Greciei de a solicita implicarea deplina a FMI in monitorizarea si finantarea programului.] Aceasta este o conditie prealabila pentru Eurogrupului sa cada de acord asupra unui nou program ESM. Avand in vedere necesitatea de a reconstrui increderea in Grecia, Eurogrupul saluta angajamentele autoritatilor elene de a legifera fara intarziere, pana la 15 iulie, un prim set de masuri. Aceste masuri, adoptate in acordul prealabil deplin cu institutiile, vor include:
*modernizarea sistemului de TVA si extinderea bazei de impozitare pentru a creste veniturile bugetare;
*masuri sustenabile care sa imbunatateasca pe termen lung sistemul de pensii, ca parte a unui program consistent de reforma a pensiilor;
*adoptarea Codului de procedura civila, care presupune o revizuire majora a procedurilor din sistemul de justitie civila si poate accelera in mod semnificativ procesul judiciar dar si de a-i reduce costurile;
*mentinerea independentei juridice depline a ELSTAT (Autoritatea Statistica Elena, echivalentul Insitutului National de Statistica din Romania- n.red.)
punerea pe deplin in aplicare a dispozitiilor relevante din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in Uniunea Economica si Monetara, in special prin operationalizarea Consiliului Fiscal operational inainte de a finaliza Memorandului de Intelegere si introducerea unui mecanism automat de taieri a cheltuielilor in caz de abatere de la obiectivele ambitioase privind excedentul primar abia dupa solicitarea avizului Consiliului Fiscal si numai sub rezerva aprobarii prealabile a institutiilor internationale;
*transpunerea Directivei Europene privind rezolutia bancara in termen de cel mult o saptamana, cu sprijin din partea Comisiei Europene.
Imediat, si numai sub rezerva indeplinirii tuturor acestor angajamente de catre Parlamentul elen, se poate lua o decizie de a mandata institutiile sa negocieze un Memorandum de intelegere (MoU).
*In scopul de a se putea constitui ca o baza pentru finalizarea cu succes a memorandumului de intelegere, oferta greaca privind masurile de reforma trebuie in mod consistent consolidata, luand in considerare pozitia economica si bugetara puternic deteriorata pe parcursul anului trecut. Guvernul grec trebuie sa se angajeze in mod oficial la consistenta propunerilor lor intr-o serie de domenii identificate de institutiile internationale, avand in vedere un calendar clar si satisfacator pentru legiferarea si punerea or in aplicare:
*realizarea de reforme ambitioase privind sistemul de pensii, alaturi de politici specifice in acest domeniu, care sa compenseze integral impactul hotararii Curtii Constitutionale cu privire la masurile luate in 2012 cu privire la reforma sistemului de pensii
sa adopte reforme mai ambitioase ale unor piete, cun calendar clar pentru punerea in aplicare a tuturor seturilor de instrumente si recomandari ale OECD;
*Pe pietele de energie, trecerea la privatizarea operatorului de transport de energie electrica (ADMIE) [, daca alte masuri, cu efect echivalent asupra concurentei nu pot fi gasite asa cum s-a convenit de catre institutiile];
*Pe piata fortei de munca, trecerea la reglementarea concedierilor colective, in conformitate cu calendarul asumat si cu abordarea convenita cu institutiile internationale. [In plus, autoritatile elene se angajeaza sa modernizeze cadrul legislativ pentru concedierile colective, in conformitate cu cele mai bune practici]. Pe baza acestor evaluari, politicile privind piata fortei de munca ar trebui sa fie aliniate cu cele mai bune practici internationale si europene, si nu ar trebui sa implice o revenire la setarile politicilor din trecut, care nu sunt compatibile cu obiectivele de promovare a cresterii durabile;
*sa adopte masurile necesare pentru a consolida sectorul financiar, inclusiv actiuni decisive in domeniul creditelor neperformante, dar si eliminarea oricarei posibilitati de ingerinta politica in special in procesele de numire in cadrul bancilor
*In plus, autoritatile elene trebuie sa ia urmatoarele masuri: [Autoritatile elene vor infiinta un organism independent de evaluare a pretului activelor vandute] SAU [Activele grecesti mai valoroase de [50 de miliarde de euro] se transfera la un fond extern si independent, cum ar fi Institutul de crestere in Luxemburg, care urmeaza sa fie privatizate in timp si a reduce astfel datoria. Un astfel de fond ar fi gestionat de autoritatile elene sub supravegherea institutiilor europene relevante;]
*Guvernul grec se angajeaza sa reduca si mai mult costurile administratiei greaca, in conformitate cu un program stabilit cu institutiile;
*Guvernul trebuie sa se consulte si sa obtina acordul institutiilor internationale pentru toate proiectele legislative din domeniile relevante.
Angajamentele de mai sus sunt cerinte minime pentru a incepe negocierile cu autoritatile elene.
Eurogrupul ia act de nevoile urgente de finantare ale Greciei, subliniind necesitatea unor progrese foarte rapide in in vederea adoptarii unui nou Memorandum de Intelegere. Aceste nevoi de finantare sunt estimate la 7 miliarde de euro pana la 20 iulie si o EUR 5 miliarde suplimentar pana la mijlocul lunii august.
[In cazul in care nu se va ajunge la un acord, Grecia va avea optiunea de a negocia o solutie privind iesirea din zona euro, cu posibilitatea restructurarii datoriilor]