LIVE TEXT | Bacalaureat 2024. Azi începe proba scrisă la Limba și literatura română
Examenul de Bacalaureat 2024 continuă astăzi cu proba scrisă la Limba și literatura română. Adevarul.ro va publica curând subiectele care le-au picat elevilor, baremul de corectare, dar și rezolvarea cerințelor.
Potrivit datelor transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului, peste 134.000 de candidați (peste 119.000 din promoția curentă și peste 15.000 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).
Acces
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30
Timp de lucru
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Noutăți, Bacalaureat 2024 probele scrise
Candidaţii la examenul de Bacalaureat 2024 nu vor mai avea sigilat colţul negru de pe prima pagină a lucrării. Totodată, niciun elev nu va mai ieşi din sala de examen având foaia cu subiectele. Aceasta se va preda odată cu lucrarea. După expirarea timpului de lucru, trei candidaţi vor rămâne în sală până când va fi scanată ultima lucrare, așa cum s-a procedat anul acesta și la simulare. Candidații nu sunt obligați să stea în sala de examen până la finalizarea celor trei ore, dar nu o pot părăsi mai devreme de o oră. Lucrările elevilor vor fi corectate până pe data de 8 iulie, când se vor afișa primele rezultate înaintea contestațiilor.
Bacalaureat 2024. Reguli în sala de examen
- este interzis accesul în sala de examen cu manuale, dicționare, orice material scris ce ar putea fi folosit ca sursă de inspirație, ghiozdane, genţi sau rucsacuri. Acestea vor fi depozitate în sala de depozitare, iar cei care nu se supun acestei reguli nu vor putea intra în sala de examen;
- sunt interzise sursele de informare şi inspiraţie ascunse în haine sau încălţăminte ori penare, telefoanele mobile sau căştile;
- este total interzisă comunicarea între candidaţi, în timpul examenului;
- orice tentativă de fraudare a examenului se va solda cu eliminarea automată din probă
Cum se corectează lucrările la Bac 2024
În cele două sesiuni de ale examenului de Bacalaureat 2024, lucrările scrise sunt corectate digitalizat. Concret, elevii vor rezolva lucrările pe foile de examen, iar la final, acestea vor fi scanate de profesori în fața candidaților. După scanare, lucrările vor fi încărcate pe o platformă și trimise aleator către profesorii evaluatori. Aceștia nu se cunosc între ei, sunt din județe diferite față de cel unde s-a susținut examenul. Lucrările sunt anonimizate.
Nota finală a probelor de la Bac 2024 se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de profesorii evaluatori, fără rotunjire și doar dacă diferența dintre notele date de aceștia este mai mica sau egală cu un punct.
În cazul în care diferenta dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se nominalizeaza alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare. Apoi, se calculează nota finală din cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultata reprezinta nota finala care se inregistreaza conform prevederilor procedurii.
Programa Limba si literatura română. Ce autori trebuie să cunoască elevii
Elevii au avut de studiat autorii: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.
Bacalaureat 2024. Calendarul probelor scrise, sesiunea iunie – iulie
1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Bacalaureat 2024. Calendar, sesiunea din toamnă
15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale
Pentru a promova examenul de Bacalaureat 2024 candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă susținută, iar media notelor la Bacalaureat trebuie să fie minimum 6.
Sursa: adevarul.ro