LIVE Referendumul pentru integrarea europeană și modificarea Constituției Republicii Moldova a trecut!/Maia Sandu conduce cu 42% în primul tur al prezidențialelor

LIVE Referendumul pentru integrarea europeană și modificarea Constituției Republicii Moldova a trecut!/Maia Sandu conduce cu 42% în primul tur al prezidențialelor

Referendumul pentru integrarea europeană și modificarea Constituției Republicii Moldova a trecut!/Maia Sandu conduce cu 42% în primul tur al prezidențialelor.

12:00

La această oră, tabăra proeuropeană conduce la referendumul privind aderarea la blocul comunitar cu 8.839 de voturi, după centralizarea a 99.10% din procesele verbale

11:00

Tabăra DA pare că își consolidează avansul, în timp ce numărarea voturilor din Diaspora continuă, având o diferență de 7.194 de persoane care s-au declarat în favoarea parcursului proeuropean.

10:47

După procesarea a 98.56% din procesele verbale, cel mai mare scor l-a obținut Maia Sandu, cu 42.07% (640.000 de voturi), fiind urmată de Alexandr Stoianoglo, care a obținut 26.27% (400.00 de voturi). Astfel, va fi organizat turul II al alegerilor prezidențiale.

10:22

După centralizare a peste 1,46 de milioane de voturi, tabăra pro-UE are un avans de peste 5,300 de voturi.

După prelucrarea a 98,60% din procesele verbale, scorul este de 50,18% la 49,82% în favoarea celor care spun „DA” aderării Republicii Moldova la UE.

10:00

La această oră sunt 4.711 de voturi în plus pentru tabăra DA.

09:35

Avansul taberei DA crește: 2.714 de voturi în plus față de tabăra celor care se împotrivesc aderării la UE.

09:06

Maia Sandu conduce cu 41,98% din sufragii în primul tur al alegerilor prezidențiale, conform rezultatelor preliminare. Alexandr Stoianoglo a strâns 26,31% din voturi.

09:00

La această oră, tabăra care este în favoarea aderării la UE are 2.285 de voturi în plus.

UPDATE 08:37 După prelucrarea a 2 183 de procese verbale (98.38%), pentru „DA” la referendum au votat 50.07% (732 780 de persoane), iar pentru „NU” și-au dat votul 49.93% (730 664 de alegători).

Ora 8.36

Se distanțează votul pro-UE: procentul a ajuns la 50,07%, pentru și 49,93%, împotriva modificării Constituției pentru a putea fi posibilă integrarea în UE. S-au numărat până acum 98,38% din voturi.

08:30

Sunt 744 de voturi în plus pentru tabăra care susține aderarea Republicii Moldova la UE.

UPDATE 08:27 Opțiunea „DA” a acumulat 50,3% din voturi, pentru prima dată depășind acest prag.

Ora 8.14

Maia Sandu are după numărarea a 98,29% din voturi 636.039 de voturi (41,92%). Este urmată de Alexandr Stoianoglo (26,35%) și Renato Usatîi (13,73%).

Ora 8.08:

79 de voturi în plus pentru modificarea Constituției din Republica Moldova, după ce s-au numărat 1.460.121 de voturi. Au răspuns DA la referendum 730.100 de persoane, iar 730.021 au votat NU.

Ora 7.50

După numărarea a 98,11% din procese verbale, continuă să fie mai multe voturi împotriva modificării Constituției pentru aderarea la Uniunea Europeană: 50,10% vs. 49.90%

Ora 6.36: 49,95% – DA și 50,05% – NU se înregistrează după centralizarea a 97,84% din voturile la referendum. Diferența între cele două opțiune este la acest moment de 1.571 de voturi.

La prezidențiale, Maia Sandu conduce cu 41.89% din voturi, urmată de Alexandr Stoianoglo – 26,3% și Renato Usatîi – 13,77%. Acest scor garantează un tur 2 între Maia Sandu (pro-UE) și Stoianoglo (pro-Rusia).

06:23

Tabăra NU a preluat iarăși conducerea, cu un avans de aproape 3.000 de voturi în numărătoarea voturilor la referendumul pentru aderarea la UE. Mai sunt de numărat peste 30.000 de voturi, iar suspansul se prelungește.

06:15

A apărut și prima reacție a Rusiei, care ironizează guvernul și pe președinta Maia Sandu în urma alegerilor din Moldova și vorbește despre ”frigiderul moldovenilor”.

06:10

Pentru prima oară de la închiderea urnelor, numărătoarea oficială indică un avantaj al tabarei DA la referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE. De doar câteva voturi.

06:00

Numărătoarea voturilor înregistrate de moldovenii din străinătate a adus cele doua tabere la o diferență infimă, de sub 100 de voturi. Practic, este egalitate, dar mai sunt aproximativ 30.000 de voturi de numărat din Diaspora.

05:08

Cu 40.000 de voturi rămase de numărat, toate din Diaspora, Maia Sandu conduce cu 41,74% în primul tur al alegerilor prezidențiale. Este urmată de candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, cu 26,41%. Cei doi se vor confrunta în al doilea tur, peste două săptămâni.

05:03

Conform datelor oficiale ale CEC, la 1.433.313 voturi numărate (dintr-un total anunțat de 1.478.953 voturi exprimate) diferența dintre tabere este de 6.000 de voturi, pentru cei care se opun modificării Constituției pentru aderarea la UE. Mai sunt 40.000 de voturi de numărat.

04:09

Numărătoarea din noaptea tensionată de la Chișinău a continuat să arate o reducere a diferenței dintre tabăra NU și tabăra DA la referendumul pentru aderarea la UE. A mai rămas o diferență de doar 21.000 de voturi pentru tabăra NU și 84.000 de voturi de numărat, toate din diaspora.

03:43

Cu doar aproximativ 95.000 de voturi rămase de numărat, aproape toate din diaspora, tabăra NU mai are un avans de doar 28.000 de voturi la referendum.

03:22

La alegerile prezidențiale, Maia Sandu s-a mai distanțat de rivalul său, Alexandr Stoianoglo, pe care îl conduce cu 40,4% la 27,3%. Mai sunt de numărat aproximativ 100.000 de voturi, majoritatea din diaspora, iar diferența va crește.

Cei doi se vor confrunta în turul al doilea peste două săptămâni.

03:20

Raportul de voturi, cu 100.000 de voturi rămase de numărat, este: tabăra NU – 708.000 și tabăra DA – 667.993. Sunt separate de 40.000 de voturi.

02:54

Tabăra DA a mai redus din diferență la referendumul pentru aderarea la UE. Numărătoarea parțială oficială arată că 48% dintre alegători au votat DA și 52% – NU. Tabăra NU conduce cu 55.000 de voturi și mai sunt de numărat mai puțin de 130.000 de voturi, cele mai multe din diaspora.

În diaspora au votat aproape 240.000 de oameni din totalul de 1,478 milioane care s-au exprimat la referendum. Până acum, în diaspora s-au numărat 112.000 de voturi, dintre care 78% sunt pro-UE.

02:49

Ziarul Komsolovskaya Pravda.md, publicație pro-rusă din Moldova, susține că „diaspora a salvat-o și în alte dăți pe Maia Sandu”, dar spune că „președinta și cei din PAS și-au dorit o victorie mare, însă rezultatul e invers: locuitorii Republicii Moldova au refuzat referendumul. Numai diaspora o poate salva pe Maia Sandu de rușine”.

02:13

Scăderea votului NU la referendumul pro-UE continuă. Ultimele rezultate, de la 02.13, arătau că 52,7% dintre alegători au votat NU. Tabăra NU conduce cu 71.000 de voturi și mai sunt de numărat 160.000 de voturi, cele mai multe din diaspora.

01:31

La referendum au votat 1,478 milioane de cetățeni. S-au numărat 1,3 milioane, conform Centrului Electoral Central din Moldova. Scorul NU la referendumul pro-UE a continuat să scadă, ajungând la 53,37%, pe măsură ce voturile sunt numărate. Tabăra NU mai are un avantaj de 80.000 de voturi. Important, mai sunt puțin sub 200.000 de voturi din diaspora de numărat. Iar în diaspora tabăra DA a adunat până acum cam 77% dintre voturi.

01:22

Maia Sandu acuză fraudarea votului după scorul strâns la referendumul pentru aderarea la UE: „Un atac fără precedent asupra democrației”

„Avem probe și informații precum că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 mii de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică și panică în societate. Nu vom renunța să apărăm libertatea și democrația. Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a mai spus Sandu.

00:59

Pe măsură ce tot mai multe procese verbale sunt procesate, votul NU la referendumul pro-UE scade. În prezent, după procesarea a aproape 90% din procesele verbale, datele arată că 53,96% dintre alegători au spus NU și 46,04% au spus DA la referendum.

Diferența dintre cele două tabere este de aproximativ 100.000 de voturi. Mai sunt de numărat aproximativ 200.000 de voturi din diaspora, unde 78% au spus DA. Concluzia: scorul va fi unul strâns.

În primul tur al prezidențialelor, Maia Sandu conduce cu 37% în fața lui Alexandr Stoianoglo cu 28%, după procesarea a 90% dintre procesele verbale. Si aici este de așteptat ca scorul lui Sandu să crească, pe măsură ce tot mai multe voturi din diaspora sunt numărate.

00:37

La referendumul pro-UE, Chișinăul a votat invers decât Republica Moldova

După numărarea a 300.000 de voturi din cele 361.000 exprimate în Chișinău, datele arată că 55,8% dintre alegători au spus DA, iar 44,2% au spus NU aderării la UE. La scara țării, fără Diaspora numărată, scorul e 54% NU și 45% DA.

00:26

Concluzie sumbră a Reuters după primele rezultate.

„Deși rezultatele se pot schimba pe măsură ce se numără mai multe buletine de vot, în special în rândul diasporei numeroase din Occident, acestea sunt aproape sigur un șoc pentru echipa lui Sandu”.

00:22

Cifrele s-au modificat, dar nu foarte mult, la numărătoarea voturilor pentru referendumul privind aderarea la UE.

Astfel, după procesarea a 85% dintre procesele verbale, 54,57% au votat „NU” și 45,43% au votat „DA”.

00:13

Cahul și Ungheni, orașe care au beneficiat în ultimii ani de cele mai multe proiecte europene, au votat NU la referendumul constituțional, scrie Ziarul de Gardă . Datele preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală arată că în Cahul, 56% dintre cei prezenți la urne au ales opțiunea „NU” din buletinul de vot, iar votanții din Ungheni au votat „NU” în proporție de 57%.

00:05

Rezultatele parțiale ale referendumului i-au lăsați „șocați” pe membrii PAS, relatează reporterii Jurnal.md de la sediul Partidului Acțiune și Solidaritate al președintei Maia Sandu.

23:52

Nicio schimbare majoră după numărarea a 80% din voturile exprimate la referendumul pentru aderarea la UE. Un pic peste 55% dintre alegători au votat „NU”. Doar 44,8% au votat „DA”.

Nu au fost procesate încă decât 3.151 de voturi (din cele peste 236.000) în diaspora, informează Ziarul de Gardă. Asta în condițiile în care diaspora a votat masiv „Da”.

23:32

Se conturează tot mai clar un tur doi la alegerile prezidențiale între Maia Sandu și candidatul socialiștilor Alexandr Stoianoglo.

După procesarea a aproape 70% din procesele verbale, Maia Sandu conduce cu 36,46% în fața lui Stoianoglo – 28,99%.

23:17

După procesarea a 66% din procesele verbale (care cumulează 50% din voturi) la referendumul pentru aderarea la UE, cifrele arată că 55,2% dintre alegători au votat „NU”, iar 44,7% – „DA”.

Ce se întâmplă dacă referendumul pentru aderarea la UE va primi un vot negativ de la majoritatea alegătorilor?

„Dacă rezultatul e negativ, atunci asta va încuraja forțele pro-ruse să se mobilizeze la maxim pentru turul al doilea al prezidențialelor. Și mă tem că dacă se va întâmpla acest lucru, turul al doilea ar putea fi compromis, fapt care ar putea fi catastrofal”, a declarat analistul Vlad Socor, de la Jamestown Foundation, la Jurnal.md.

23:03

În cazul referendumului, după procesarea a 58% din procesele verbale, opțiunea „NU” conduce încă cu 55,5%. De notat că multe procesle verbale din Chișinău și diaspora nu au fost procesate încă.

22:58

Maia Sandu conduce cu 35% după procesarea a 50% din procesele verbale. Pe locul doi – Alexandr Stoianoglo, cu 29,33%.

22:45

După procesarea a 46% din procesele verbale, rezultatele de pe pagina Comisiei Electorale Centrale arată că 44% dintre alegători au votat „DA” și 56% – „NU”.

22:39

După procesarea a 37% din procesele verbale, Maia Sandu conduce cu 35,15% în primul tur al alegerilor prezidențiale, fiind urmată de candidatul socialiștilor și principalul ei rival Alexandr Stoianoglo, cu 29,37% și de Renato Usatîi cu 14,54%.

22:36

În cazul referendumului pentru aderarea la UE, primele procese verbale (494) procesate arată că opțiunea „DA” a fost aleasă de 41% dintre alegători. Restul de 58% au ales opțiunea „NU”.

De menționat că numărul de procese verbale este încă mic și nu este neapărat relevant pentru întreaga țară.

22:33

După procesarea a 456 de procese-verbale procesate, din cele 2219 din țară – adică 20%, cel mai mare scor îl are Maia Sandu, cu 33,7%, fiind urmată de Alexandr Stoianoglo care a acumulat 30,09%.

Renato Usatîi a acumulat circa 15%, Victoria Furtună a acumulat 6,34%, pentru Irina Vlah au votat circa 6%, Vasile Tarlev are 4%, Ion Chicu a acumulat circa 2,07%, Octavia Țîcu are la moment 0,91%, Andrei Năstase – 0,72%, Natalia Morari – 0,67% și Tudor Ulianovschi – 0,58

22:20

După numărarea a 14,38% din procesele verbale, Maia Sandu acumulează 34,12% din voturi, Alexandr Stoianoglo 30,06% și Renato Usatîi 15,11%, Irina Vlah 5,99%, Victoria Furtună 5,78%.

Astfel, dacă rezultatele se păstrează până la contabilizarea tuturor proceselor verbale, peste două săptămâni urmează să aibă loc turul II al scrutinului prezidențial.

22:13

Circa 1.478.953 de cetățeni, adică 49,89% dintre alegătorii înscriși în listele electorale, au votat în cadrul referendumului constituțional până la ora 21:00.

Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC) în briefingul de la ora 22:00.

Datele arată de asemenea că, la secțiile de votare din R. Moldova, votul și-au exercitat circa 1,546 milioane de oameni, ceea ce reprezintă 51,4% din alegătorii înscriși.

La alegerile prezidențiale au votat 51,4% din alegătorii înscriși pe liste.

Cum a decurs votul

Moldovenii au votat în număr mare duminică, atât în țară, cât și peste hotare.

Până la închiderea secţiilor de votare din Republica Moldova, peste 1 546 000 de persoane au votat, înregistrându-se o prezenţă la vot de 51,40%. 54,59% dintre alegători sunt femei, iar 45,41% – bărbaţi, potrivit News Maker.

Cea mai mare prezenţă la vot pe teritoriul Republicii Moldova s-a înregistrat în Chişinău, Donduşeni şi Ocni. De cealaltă parte, cei mai puţin oameni au votat în Nisporeni, Hânceşti, Basarabeasca şi Cantemir.

În total, pe teritoriul R. Moldova au fost deschise 1988 de secţii de votare, inclusiv 30 pentru locuitorii din stânga Nistrului.

Votul din Republica Moldova este un eveniment global, interesul fiind mare pe fondul tensiunilor dintre Occident și Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

„Prinsă între Est și Vest, Moldova face o alegere crucială”, a scris azi cotidianul american New York Times .

„Aderarea este încă la mulți ani distanță, dar a fost accelerată de îngrijorarea din capitalele occidentale cu privire la invazia Rusiei în Ucraina, care a început în februarie 2022, și de determinarea de a împiedica Moscova să avanseze în alte teritorii foste sovietice”, a scris NY Times.

Coadă mare la București

Sute de oameni așteptau la o coadă pe strada Eugeniu Carada, în incinta sediului Autorității Electorale Permanente, unii dintre ei spunând că se înaintează foarte lent. Trecătorii care ajungeau în zonă îi întrebau nedumeriți dacă stau la coadă să intre la vreun muzeu. Răspunsul celor care așteptau venea imediat: „Stăm aici ca să votăm. Sunt alegeri în Republica Moldova!”


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Referendumul pentru integrarea europeană și modificarea Constituției Republicii Moldova a trecut! / Maia Sandu conduce cu 42% în primul tur al prez…

2 Ce poveste ascundea sicriul de zinc descoperit în București în primăvară

3 Un nou fenomen / „Damele de control” care testează loialitatea bărbaților. Femeile sunt plătite de cliente care vor să vadă dacă partenerii le înșală

4 „Probabil aţi văzut deja ce s-a întâmplat în România” / Mesajele subversive ale pionilor Moscovei care caută sabotori în Europa

5 Surpriză de proporții! / Un expert în rachete nord-coreean a ajutat armata Rusiei să-şi sincronizeze atacurile