LIVE Consultări la Cotroceni: A început întâlnirea cu PNL / Iohannis: Doresc să lucrez cu o largă majoritate parlamentară

LIVE Consultări la Cotroceni: A început întâlnirea cu PNL / Iohannis: Doresc să lucrez cu o largă majoritate parlamentară

Consultările de la Palatul Cotroceni dintre președintele Klaus Iohannis și partidele parlamentare au început cu PNL, primul partid invitat. Șeful sttaului i-a felicitat pe liberali pentru rezultatele obținute la alegerile europarlamentare, cel mai bun scor din istoria post-decembristă a PNL, anunță G4Media .

Şeful statului mai are programate marţi consultări cu reprezentanţii USR şi cu cei ai UDMR.

Cele mai importante momente ale consultărilor:

Ora 14:43 – S-au încheiat consultările cu USR. Declarații Dan Barna:

  • voiam ca reforma constituțională să fie un pic mai largă
  • președintele a fost de acord ca inițiativa ”Fără penali în funcții publice” trebuie să facă parte din această revizuire
  • am discutat și pe marginea moțiunii de cenzură și am analizat diverse scenarii din perspectiva că moțiunea ar putea să treacă. Noi am rămas fermi referitor la apărarea statului de drept și, din această perspectivă, sperăm ca legile justiției și Codurile să revină în Parlament și să le aliniem recomandărilor Comisiei de la Veneția
  • dacă moțiunea trece, se poate vorbi de un guvern interimar, fie de un nou guvern. I-am transmis președintelui poziția noastră: e greu pentru orice guvern non-PSD să funcționeze cu această majoritate, ar fi ideea alegerilor anticipate după prezidențiale
  • susținem parlamentar orice variantă de Guvern non-PSD, cu acele condiții pe care le-am anunțat
  • noi; am spus de șase luni, un an aproape, că varianta corectă moral pentru România sunt alegerile anticipate. USR își va asuma guvernarea în momentul în care vom avea alegeri și o validare a unei noi componențe a Parlamentului. E total nerealist că un guvern poate să funcționeze cu această majoritate. Nu poți să faci lucruri semnificative în România cu oamenii pe care i-a uitat Liviu Dragnea prin Parlament
  • în urma unor alegeri anticipate sau la termen, dacă prin decizia electoratului se impune să avem o colaborare cu PNL, vom face asta
  • am discutat cu dl președinte despre numirea lui Peter Eckstein Kovacs la Avocatul Poporului. Se coagulează o susținere destul de mare. Este un exemplu că putem colabora foarte bine cu partidele din opoziție
  • OUG pentru alegerea uninominală a președinților de CJ este izvorâtă din teama PSD că vor pierde alegerile locale. Se folosește din nou abuziv instrumentul OUG. Care era urgența? Arată un PSD în derivă, un PSD disperat să securizeze voturile pe care nu le mai are
  • reducerea numărului de parlamentari la 300 este un obiectiv din programul de guvernare al USR

Ora 14:05 – A ajuns la Palatul Cotroceni și delegația USR, compusă din preşedintele Dan Barna, Cristina Prună, liderul grupului din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte, George Dircă, preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate din Senat, Silviu Dehelean, secretar al Camerei Deputaţilor şi membru în Comisia juridică.

Ora 13:10 – S-au încheiat consultările cu PNL. Declarații Ludovic Orban:

  • mă bucur că președintele a demarat aceste consultări pentru a se asigura că rezultatele referendumului vort fi transpuse în Constituție
  • ar fi foarte bine să se organizeze referendumul de revizuire a Constituției odată cu alegerile prezidențiale
  • textul moțiunii de cenzură va fi gata curând. Vom contacta toate celelalte partide pentru a susține demiterea Guvernului. Nu vom aștepta foate mult timp să depunem moțiunea, decât timpul necesar pentru a negocia cu partidele. O vom depune cât mai repede posibil, când vor fi gata negocierile

Ora 12:30 – Klaus Iohannis îi felicită pe liberali pentru scorul de la europarlamentare: ”Felicitări pentru rezultat, domnule orban. felicitări, două organizații cu rezultate peste așteptări (către reprezentanții PNL Alba și Bistrița-Năsăud)

Ora 12:27 – Delegația PNL, compusă din preşedintele partidului, Ludovic Orban, deputaţii Raluca Turcan, Florin Roman şi Ion Ştefan şi preşedintele PNL Bistriţa, Ioan Turc, a ajuns la Palatul Cotroceni. Partidul Naţional Liberal este prima formaţiune cu care preşedintele Iohannis se consultă pentru stabilirea „direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai”.

Ora 12:05 – Înainte de începerea consultărilor, Iohannis face declarații presei:

  • ”Constituția trebuie revizuită în sensul implementării referendumului, nu e de dorit acum o revizuire largă / Referendumul de validare a revizuirii Constituției trebuie să fie suprapus peste următoarele alegeri: prezidențiale, locale sau parlamentare” – detalii  aici
  • despre votul din Senat de respingere a cererii procurorilor în cazul Tăriceanu: Jalnic, jalnic, rușinos – detalii  aici

…..

Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta, marţi, cu PNL, USR şi UDMR pentru stabilirea „direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai”.

Aceste consultări vor începe la ora 12,00 cu delegaţia PNL, de la ora 14,00 fiind programate cele cu delegaţia USR şi de la 15,00 cu delegaţia UDMR.

Consultările vor continua miercuri cu reprezentanţii PMP, de la ora 11,00, ALDE – ora 12,00, grupului parlamentar PRO Europa – ora 13,00, grupului parlamentar al minorităţilor naţionale – ora 14,00 şi Partidului Social Democrat, de la ora 15,00.

Iniţial, consultările cu PSD erau programate pentru marţi, însă la solicitarea premierului Viorica Dăncilă au fost reprogramate pentru miercuri.

Delegaţia PNL care va participa, marţi, la consultările de la Palatul Cotroceni va fi formată din preşedintele partidului, Ludovic Orban, deputaţii Raluca Turcan, Florin Roman şi Ion Ştefan şi preşedintele PNL Bistriţa, Ioan Turc.

„Mandatul este foarte clar. Pentru noi voinţa exprimată de cetăţeni în cadrul referendumului este literă de lege şi vom susţine toate demersurile iniţiate de preşedintele României pentru a transpune în fapt voinţa exprimată de cetăţeni în cadrul referendumului”, a precizat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Delegaţia USR va fi formată din preşedintele Dan Barna, Cristina Prună, liderul grupului din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte, George Dircă, preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate din Senat, Silviu Dehelean, secretar al Camerei Deputaţilor şi membru în Comisia juridică.

Potrivit unui comunicat al USR, pe lângă subiectul referendumului, parlamentarii formaţiunii vor discuta cu preşedintele Klaus Iohannis şi despre propunerea Opoziţiei pentru Avocatul Poporului.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joia trecută, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament prin care ia invitat la consultări la Palatul Cotroceni, pe 4 şi 5 iunie, pentru stabilirea „direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai”.

Precedentele consultări iniţiate de şeful statului au avut loc pe 11 şi 12 aprilie, tema de la acea dată fiind „situaţia din Justiţie”. La respectivele consultări ALDE nu a trimis niciun reprezentant. La finalul acelor consultări, preşedintele Iohannis a anunţat convocarea unui referendum pentru data de 26 mai.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Voi ați citit ce scrie Rareș Bogdan despre „documentul” cu Simion?

4 Hm! Pe asta o știați?

5 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...