LIVE A început votul la moțiunea de cenzură

LIVE A început votul la moțiunea de cenzură

Zi decisivă pentru Guvernul Orban. Parlamentul dezbate și votează astăzi, începând cu ora 12.00, moțiunea de cenzură care poate demite cabinetul PNL la doar trei luni de la învestire, deschizând calea organizării alegerilor anticipate dorite atât de liberali, cât și de președintele Klaus Iohannis. În calculele social-democraților, pe hârtie există voturile necesare dărâme guvernul. Pentru a trece moţiunea de cenzură, este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari

Actualizare 14:55. Încă un incident în Parlament. Deputatul PNL Ioan Cupșa a scăpat una dintre bile pe jos, fiindu-i înmânată de un alt parlamentar. 

Actualizare 14:50. Trei senatori de la PSD au vrut să voteze înaintea ordinii alfabetice, așa cum se votează în mod normal: deputații și apoi senatorii. Acest lucru a iritat-o pe Olguța Vasilescu, secretarul Camerei Deputaților. 

Este vorba despre senatorii Ecaterina Andronescu, Mihnea Costoiu și Maria Zbârnea, cărora le-a fost permis votul.

„Așa ceva n-am mai pomenit”, a spus unul dintre cenzorii Camerei Deputaților.

Actualizare 14:42. S-au încheiat dezbaterile din Parlament și începe votul pe moțiunea de cenzură.

UPDATE 14:29 Ludovic Orban
  • Nu voi răspunde la nicio bădărănie și minciună nenorocită rostită
  • Guvernul PSD a introdus coplata, noi am prorogat intrarea în vigoare a contribuțiilor financiare suplimentare
  • Mai mult, e interzis pentru spitale să ceară vreun leu în plus pacienților, măcar ascultați dacă aveți probleme cu cititul
  • Văd că luptați în continuare cu băncile. Unde e dl Simonis? Am un proiect de lege - lege privind exonerarea clienților băncilor de economisire creditare de la rambursarea unor sume privind prime de stat și accesorii, înaintat de dl Simonis. Nu sunteți de acord cu proiectul? Nu am adoptat ordonanța pentru că am remarcat că există un consens parlamentar
  • Dl Simonis, uitați ce ați semnat
  • Când aud de povestea cu împrumuturile în gura PSD îmi dau seama că nu mai există limita nerușinării. De ce suntem obligați să facem împrumuturi? Pentru deficitul lăsat de voi.
  • În trei ani de guvernare ați împrumutat fără să dați drumul la nicio autostradă 225 de miliarde, pe nimic, ca să acoperiți găurile bugetare pe care le-ați provocat
  • Dvs vorbiți de OUG, care ați dat OUG ca să modificați legea responsabilității fiscal-bugetare? Dvs vorbiți de luat primari cu japca? Păi cine a dat ordonanța 55?
  • I-ați luat oferind mită prin PNDL 1
  • Împrumuturi comparabile: în ianuarie 2020 guvernul pe care îl conduc s-a împrumutat cu 3,39% dobândă. În martie 2019 v-ați împrumutat cu 4,65%
  • Văd că vă miroase urât un ministru care provine din mediul privat. Nu vă e rușine? Un chirurg eminent
  • Îl atacați în absență în condițiile în care 7 ani de acasă m-au învățat să nu atac un om în absență
  • Ar trebui să fim mândri că avem un astfel de ministru, nu să-l bălăcărim cu fake news și minciuni gogonate
  • Recomandările Comisiei de la Veneția sunt valabile doar când se restrânge democrația, nu când este întărită democrația
  • Nu-i mai mințiți pe oameni
  • Apropos de OUG, sigur că și aici se vorbește de funie în casa spânzuratului
  • Vă spun sincer, ați făcut o campanie în care v-ați dezis de șeful vostru promovând un fake news. E vorba de pozele pe care le circulați de doi ani jumate
  • Acele poze sunt făcute în 2009, după turul doi al alegerilor prezidențiale, când conducerea PSD a venit să mulțumească conducerii PNL, dl Crin Antonescu, cu care v-ați înțeles cînd ați pus bazele USL; nu cu mine, și schimbul de geci a avut ca scop: președinții celor 2 partide, dl Antonescu mi-a cerut mie să ies la conferința de presă cu geaca roșie, și dl Geoană i-a cerut lui Dragnea să iasă îmbrăcat cu geaca galbenă. După ce am probat gecile, dl Dragnea a ieșit cu geaca galbenă, dar eu nu am ieșit cu geca roșie, pentru că mi-ar fi fost rușine tot restul vieții
  • Bucurați-vă acum că aveți impresia că sunteți majoritari. Nu veți scăpa de votul oamenilor
UPDATE 14:18 Marcel Ciolacu (PSD)
  • Dacă până ieri eram îngrijorat ca oricare român de ceea ce se întâmplă, după ședința de ieri eu chiar sunt revoltat
  • Eu mă mir că un un cu o asemenea structură antidemocratică, un om care nu poate digera democrația, a putut să ajungă premier
  • În loc să guvernați, de trei luni visați cum să vă păstrați scaunul iar România zace neguvernată
  • O țară nu poate fi condusă prin angajări de răspunderi și zeci de ordonanțe de urgență, doar cu împrumuturi uriașe, împotriva cetățenilor, cărora le răpiți până și accesul la sănătate și le spuneți sec: cine are bani trăiește, cine nu are moare
  • Agenda PNL înseamnă abuz de putere, călcarea în picioare a democrației, austeritate. Drumuri nu, sănătate nu, salarii nu
  • În doar trei luni guvernul a adus haos și instabilitate. De asta trebuie să plecați
  • Sunt revoltat că stați și visați de trei luni cum să vă păstrați fotoliul de premier în timp ce miniștrii fac numai prostii
  • Nu mai sunteți capabil să vă controlați propriul guvern
  • Înțeleg că aveți colegi care vă spun pompierul atomic. Probabil ați preluat extinctorul de la președinte, e o competiție să stingeți focurile pe care miniștrii le aprind în fiecare zi
  • Ați făcut un lucru pe care nu-l mai credeam posibil în 2020. Ași chemat FMI în țară. Ce semnal e pentru țară, pentru credibilitate, pentru investitori, pentru rating?
  • Pot înțelege de ce Cîțu a adus FMI în țară
  • Cu guvernul PNL chiar există riscul să ne culcăm sănătoși să ne trezim morți.
  • Apropos, dl Cîțu, unde sunt banii? În autostrăzi nu, în spitale nu, în școli nu
  • Ne spuneți și nouă în realitatea paralelă în care trăiți dvs, spionii ruși s-au întâlnit cu Al Capone?
  • Sunteți conștient că sunteți membru CSAT și declarațiile dvs au consecințe extrem de grave?
  • (parlamentarii liberali bat cu palmele în bănci, nemulțumiți de lungimea discursului lui Ciolacu)
  • Este un guvern al răului absolut
  • În încheiere, dl Orban, vreau să vă spun, nici nu știți cât de mic începeți să fiți
UPDATE 14:09 Șerban Nicolae (PSD)
  • Aș fi vrut să iau în serios o analiză a acestui în scurtă vreme fost guvern
  • Acest guvern are un merit important: ne-a arătat că poți avea un guvern cu oameni interschimbabili, sunt la fel de incompetenți oriunde
  • Nu au nicio meserie, nu se pricep la nimic
  • Aș fi vrut să le acord această cauțiune, că sunt incompetenți
  • Nu pot însă după ce am văzut salva de ordonanțe dată azi noapte
  • Nu sunteți ca hoții, ați dat ordonanțe de urgență noaptea, hoților
  • Ministrul de interne ne-a spus că a rezolvat problema urgentă a trotinetelor
  • Cum să-l iei în serios pe unul care spunea că lucrează 16 ore pe zi și când întreaga lui familie depindea de salariul său lucra part-time
  • Ordonanța de la Sănătate e cea mai gravă, vorbim de 1,2% din PIB. Privații nu au nicio obligație să facă achiziții prin licitații
  • Privații nu au nicio obligație să facă stoc pentru tratamente la începutul anului
  • Dl Costache e în Franța, și nu e la Academia franceză, este la o societate care are legătură cu medicina
  • Cei care au adus la putere acest guvern vor să-i fie complice
  • Guvernul Orban va trebui să plece la Parchet, să facă autodenunț
  • De aia s-au grăbit să dea azi noapte ordonanțe
  • Trotinetele erau pentru mascat adevăratele tunuri
  • Dl Barna, sunteți complicii acestor guvernanți
  • Ce s-a făcut cu cei 4 miliarde de euro împrumutați?
  • Vom demite acest guvern rușinos azi. Vor pleca acasă în huiduieli
  • Avem o echipă de incompetenți, de impostori, trebuie demiși de îndată
 
UPDATE 13:57 Florin Roman (PNL)
  • Moțiunea depusă de PSD se numește Guvern Orban PNL, privatizarea democrației românești
  • Moțiunea are 9 pagini și nu 8, așa cum a înțeles un coleg care acum trei luni zgâria la ușile PNL ca să voteze împotriva Guvernului Dăncilă
  • Mă gândeam ce o fi în sufletul oamenilor de acasă când văd că după trei luni de zile de la instalare reprezentanții lui Stalin și Troțki devin la fel de abuzivi, aroganți și cinici
  • V-am bătut la referendum, la prezidențiale, o să vă batem și la locale și la parlamentare, și atunci dragi români veți fi răzbunați și vom putea spune că am bătut ciuma roșie
  • Cred că se zvârcolește Dragnea în celulă când vă vede cât de des invocați Comisia de la Veneția
  • E ca și cum ar vorbi dracu de apă sfințită
  • Voi vorbiți de încălcarea regulilor în timpul jocului? Ați schimbat regulile în timpul jocului în 2014, ați legalizat traseismul a 500 de primari. În 45 de zile i-ați mutat din stânga în dreapta
  • Cine a stat 5 ani la ruși, nu poate gândi ca Bush. Să vă cerem să înțelegeți sănătatea e o utopie
  • Vă mai spun un singur lucru: tic-tac, e rândul nostru. I-ați promis lui Dragnea că mergeți cu el până la capăt. Închipuiți-vă că Dragnea e aici, nu la pușcărie. Mai mergeți cu el până la capăt? Înseamnă că sunteți lași. În opoziție cu voi

UPDATE 13:37 Alfred Simonis (PSD):
  • M-a sunat o doamnă de la Timișoara să vă rog să vorbiți mai tare.
  • S-a vorbit despre respectul în instituții, premierul a făcut referire la pixul cuiva. Îi reamintesc domnului Orban că și el a fost parlamentar din pixul aceluiași președinte în 2012, când era USL.
  • Mă așteptam să fiți obosit, ați petrecut toată noaptea la Guvern. 25 de OUG, ați făcut febră musculară. 25 de tururi pentru clienții PNL.
  • Doriți să le luați celor mai săraci român șansa de a fi tratați.
  • Cum e posibil ca un deputat de Covasna să fie votat cu mii de voturi a unor cetățeni bucureșteni?
  • Cum să ștergi datoriile a două bănci în ultima zi de mandat, asta ați intenționat, cum să privatizezi sănătatea?
  • Dle prim-ministru, în câteva minute mandatul dvs se încheie. Nu există un nume cuprinzător pentru toate inepțiile guvernului.
UPDATE 13:32 Călin Popescu Tăriceanu(ALDE):
  • Colegii mei și eu nu vom vota moțiunea. Am spus că suntem în favoarea alegerilor în două tururi pentru că se va diminua hegemonia partidelor mari.
  • Nu votăm moțiunea pentru că deschide drumul spre anticipate și ALDE nu vrea să asfalteze acest drum spre anticipate.
  • Consecințele declanșării anticipatelor: toată administrația blocată, vă puneți problema ce fac cetățenii? Haosul economic care se va genera. Consecințele sociale nu sunt deloc de neglijat.
  • Vreau să mă refer la un fapt care pe mine m-a bulversată: căruța de ordonanțe pe care le-a dat guvernul. Acest gen de a guverna nu poate rămâne neobservat și nici nesancționat.
  • Cer celor doi președinți ai Camerelor să sesiszeze CCR, aveți datoria să apărați parlamentul.
UPDATE 13:27 Emil Pașcan(PMP):
  • Este un moment trist și îngrijorător. Se uită interesul românilor. Din 2016, PMP a înregistrat un proiect privind alegerea primarilor în două tururi, am strâns 1 milion de semnături. Stă blocat în comisie, de ce oare?
  • Cred că ar fi legitim să stimulăm competiția și e curios cum de scurtă vreme colegi de la Pro România au votat pentru două tururi și acum nu vor.
UPDATE 13:19 Kelemen Hunor(UDMR):
  • Dle Dan Barna, ar trebui ca noi politicienii să ne comportăm la fel ca politicienii de afară. Ar trebui să respectăm cuvântul dat. Și, dacă nu reușim, să nu ne mirăm dacă vin și consecințele.
  • Ar trebui să lăsăm ipocrizia în afara Parlamentului și să nu mai propagăm ideea că un principiu e bun cât timp folosește unor interese.
  • Nu ajungem la niciun rezultat dacă dimineața unele decizii ale CCR sunt bune, iar seara că judecătorii sunt niște ticăloși.
  • Dle Dan Barna, acest domn imaculat al politicii românești.
  • Ca să avem o țară ca afară ar trebui să acceptăm că puterea absolută nu face bine nimănui.
  • Guvernul acționează împotriva deciziilor Curtii Constituționale.
  • UDMR nu e de acord cu forma și conținutul legii asumate.
  • Dle Dan Barna, mă bucur că dvs nu aveți niciun primar și vreți să stabiliți regulile.
  • Se vorbește și de alegeri anticipate, sunt mulți parlamentari de la USR și PNL, mai e și Dan Barna, care susțin alegerile anticipate. Hai să facem primul pas.
  • Prioritatea nr 1 rămâne și trebuie să fie stoparea abuzului de putere al Guvernului.
UPDATE 13:16 Victor Ponta
  • După răcnetele isterice de la început, e bine să vorbim rațional
  • Nu am votat acest guvern, știam că dl Orban mai mult decât să se înțeleagă cu dl Iordache nu e în stare
  • E o înțelegere să pice acest guvern, e foarte bine, doar USR nu și-a dat seama că există această înțelegere
  • Această înțelegere să scape PNL de Orban cu ajutorul PSD nu e problema mea
  • Raed Arafat a spus că nu a înțeles care e caracterul de urgență al ordonanței privind asistența de urgență în privat
  • Există o singură explicație: le era frică că nu trece moțiunea
  • Cu această ordonanță m-au convins, voi vota moțiunea
  • Să știi că eu m-am operat de picior, nu am fost la o cură de dezalcoolizare, care sunt toate private. Aceste clinici de dezalcoolizare de azi le puteți pllăti din bani publici
 
UPDATE 13:07 Dan Barna (USR):
  • Cum dl Ciolacu ne vorbiți de democrație după ce în trei ani de Dragnea ați aruncat România în pragul unei revoluții??
  • Ne vorbiți de Europa și de reguli. Nu vă înăbușă oare ironia?
  • Nu veniți acum să ne vorbiți de democrație pentru că v-ați pierdut moral acest drept
  • Dl Kelemen, cât o să mai jucați partida aceasta a virginității interesate, a unui PSD bilingv?
  • Pericolul nu vine de la partidele Românești, ci de la obtuzitatea UDMR
  • De ce nu sunteți cinstit și nu puneți niște trandafiri pe sigla UDMR? Ar fi mult mai onest
  • Toată România se întreabă dacă nu asistăm la un nou blat PSD - PNL, dacă nu rulează noul episod USL 2.
  • În public spun că vor alegeri în două tururi, și premierul Orban și președintele Iohannis.
  • Nu vom tolera înțelegeri pe sub masă
  • USR va vota împotriva acestei moțiuni la vedere
  • Votul nu e un vot pentru guvernul minoritar, ci pentru principiul pe care USR l-a susținut din primul moment
  • Vă chem să fiți înțelepți măcar acum la finalul legislaturii
  • Nu vă fie frică de votul oamenilor, haideți să construim o Românie din care oamenii nu mai vor să plece
  • Oamenii pleacă în străinătate mai rău ca în țările care au război
  • Azi, o parte dintre dvs crede că prioritatea României e salvarea unor baroni locali
  • În ritmul acesta o să pierdem tinerii, o să rămânem să stingem lumina în Parlament și în primării doar câțiva
  • Haideți să-i ascultăm pe oameni, merităm mai mult ca țară
  • Astăzi, reducem democrația. Vă cer să nu votați această moțiune
UPDATE 13:02 Victor Paul Dobre (PNL):
  • După atâția ani în Parlament mi-e rușine de afirmațiile antevorbitorului meu
  • Nu poți să îți permiți să faci „gașcă” Guvernului. E respectul unei instituții legitime. Să vă fie rușine!
  • În arhitectura administrativă a României nu există o funcție mai importantă pentru cetățean decât aceea de primar
  • Pentru cetățean, 90% din problemele lui e în relație cu primăria și cu primarul
  • Importanța alegerii primarului e primordială
  • Nu există o legitimitate mai importantă decât votul majoritar direct
  • Ați prezentat o moțiune a inepțiilor
  • Cum poți să vorbești despre privatizarea democrației când noi dăm dreptul celui ales să aibă cât mai multă legitimitate?
  • E o moțiune a fricii, a lașității, vă e frică de confruntare, de oameni, să vă asumați angajamente
  • Vă e frică că nu o să mai vedeți primar al vostru la București până în secolul viitor
  • De ce vă e frică nu o să scăpați
  • Dacă veți vota această moțiune ineptă veți deschide calea anticipatelor și veți pierde cum nu ați pierdut niciodată în 30 de ani
  • Această lege o vom vota
UPDATE 12:56 Senatorul Florian Bodog de la PSD:
  • Mi s-a părut că rămâne moțiunea fără obiect, mi s-a părut că îi vine rău premierului în timp ce vorbea
  • Un guvern care fuge de dezbaterea parlamentară trebuie să plece
  • Să plece unde le e locul, la amicii lor de la marile corporații, probabil că acolo au jurat credință, și o fac pe bani mulți, pe banii românilor
  • Vă place când ministrul de Finanțe îndatorează țara la dobânzi umilitoare?
  • Vă place când ministrul Muncii se ia la trântă cu văduvele?
  • Vă place când sănătatea e oferită pe tavă firmelor care le plătesc salarii de mii de euro?
  • Ați scos programele naționale de sub incidența legii achizițiilor publice
  • Vă place când ministrul Justiției propune în fruntea parchetelor persoane atât de controversate încât și presa care le e prietenă e scârbită?
UPDATE 12:44 Ludovic Orban susține un discurs:
  • Înțeleg că aveți probleme cu cititul așa că sunt înțelegător...Vreți nu vreți, sunteți parlamentari născuți din pixul lui Dragnea
  • Trei ani de zile l-ați slugărit pe Dragnea.
  • Nu mă las judecat de voi, în trei ani ați arătat de ce sunteți în stare.
  • Singurul lucru care v-a deranjat a fost angajarea răspunderii pe instituirea unui regim electoral care dă un plus de democrație.
  • Ne acuzați pe noi că dăm OUG-uri? Am dat OUG după ce ați pus pe butuci companiile statului.
  • Ce ați făcut 3 ani de zile? ne cereți socoteală pentru 3 luni în care am refăcut imaginea României. Depuneți moțiune pentru că vă e frică de democrație, că într-un sistem democratic veți pierde jumătate dintre primari.
  • Nu dau doi bani pe afirmațiile voastre despre democrație, v-ați bătut joc de români.
  • Sunteți doar niște viespi care nu aveți decât ac și venin pentru români.
  • Demagogia voastră mincinoasă va fi demontată și vă veți face din nou de râs.
    Cel mai tare m-a mirat că l-am auzit pe un alt lider politc că are o atitudine critică la spitalele private. Unde s-a operat, nu la un spital privat? Dar la un spital privat din Turcia.
  • Cu cât mai repede vă încetați mandatul, cu atât mai bine pentru România. Dacă Guvernul va cădea astăzi, va cădea în picioare.

Ora 12.41: Deputatul PNL Gabriel Andronache solicită să fie citită moțiunea de cenzură integral, reclamând că Manole a sărit o pagină.

Marcel Ciolacu: „Domnul coleg, faceți această ultimă plăcere.”

Deputatul PSD Petre Florin Manole vine la microfon și ciotește și respectiva pagină.

Ora 12.25: Eugen Tomac și deputatul Petru Movilă au anunțat că parlamentarii PMP vor sta în bănci și nu vor vota la moțiunea de cenzură. ”Susţinem Guvernul PNL. Decizia grupului a fost de a nu gira această circotecă pe care a declanşat-o PSD-ul, care nu vrea anticipate, dar nu vrea nici două tururi. Prin urmare, colegii mei vor participa în sală, dar nu se duc să gireze un demers al PSD-ului”, a declarat Tomac potrivit Agerpres.

UPDATE 12:20 Deputatul PSD Petre Florin Manole citește moțiunea de cenzură depusă de PSD și susținută de UDMR, o parte dintre parlamentarii Pro România și patru parlamentari ex-ALDE

UPDATE 12:16 Ședința a început. Și-au înregistrat prezența 350 de senatori și deputați

UPDATE 12:13 Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, are o discuție cu liderii de grup.

UPDATE 12:10 Parlamentarii s-au adunat în sala de plen. Ludovic Orban susține însă declarații la grupul PNL.

UPDATE 11:24 Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat convins că moțiunea va trece.

UPDATE 11:09 Premierul Ludovic Orban a declarat că după moțiune conducerea PNL va fi convocată pentru a fi luate toate deciziile care se impun. „Suntem pregătiți pentru orice variantă”, a spus el.

UPDATE 11:06 Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat miercuri că va vota moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban. Pro România are 27 de parlamentari, iar PSD și UDMR au împreună 234, ceea ce înseamnă că împreună pot demite guvernul cu 261 de voturi, dacă toți parlamentarii lui Ponta votează. Potrivit ultimelor informații obținute de HotNews.ro, nu toți o vor face, ultimele calcule arătând un scor de 240.

 

Pentru a trece moţiunea de cenzură, este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari. Oficial, PSD-UDMR au 234 de voturi și neoficial susțin că sunt sprijiniți de 237 de parlamentari. La vedere, social-democrații au 200 de senatori și deputați, UDMR-30 iar Forța Națională alte 4 mandate pe care le pun la dispoziția PSD.

Marți seară, și Victor Ponta a sugerat că parlamentarii Pro România, 27 la număr, ar putea vota moțiunea.

​„Așa cum am spus: un Guvern care afectează drepturile fundamentale ale românilor la Sanatate și Educație - este un Guvern care trebuie pedepsit; în Parlament și la vot de către cetățenii afectați în mod direct!”, a scris, marți seară, pe Facebook Victor Ponta.

"Conform evaluării noastre, nu există numărul de voturi necesare astăzi. (...) Din punctul meu de vedere, astăzi, pe evaluarea pe care o avem, dacă nu apar repoziţionări din partea unor actori politici care să aibă o oarecare consistenţă numerică, moţiunea cum este astăzi (...) nu are şanse să treacă", a declarat marți seară Ludovic Orban. El a susţinut că liderul Pro România, Victor Ponta, "încă mai poate să îşi schimbe părerea de zece ori până la momentul votului".

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și susținută de UDMR a fost depusă după ce guvernul și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi.

Dacă moțiunea este adoptată, Guvernul este demis, iar proiectul de lege este considerat respins, adică alegerea primarilor se va face în continuare în urma unui singur tur de scrutin.

Adoptarea moțiunii este un prim pas pentru anticipate.

Potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat de președinte dacă respinge două propuneri de învestitură a unui nou Guvern în termen de 60 de zile.

Strategia liberalilor este ca, în cazul în care moțiunea trece, Ludovic Orban să vină în Parlament să ceară votul, însă parlamentarii PNL să voteze împotrivă.

„Noi am luat decizia foarte simplă ca parlamentarii PNL să nu voteze învestirea niciunui guvern pentru a putea declanşa alegeri anticipate. (...) Dacă după ce ne-au dat jos prin moţiune de cenzură vor vota învestirea aceluiaşi guvern înseamnă că trebuie să se caute şi oricum cred că va râde toată ţara de ei”, a declarat Ludovic Orban, marți seară.

Că varianta demiterii Guvernului este luată serios în calcul a arătat-o și ședința de Guvern de marți care a fost una maraton și în care s-au adoptat nu mai puțin de 25 de ordonanțe de urgență, inclusiv cea referitoare la condițiile de desfășurare a alegerilor anticipate.

În cazul în care toți pașii legali ar fi îndepliniți, liberalii vor ca alegerile anticipate să aibă loc odată cu localele, în iunie.

Dacă moțiunea nu trece, guvernul rămâne în funcție, iar legea privind alegerea primarilor în două tururi se consideră adoptată. Ea poate fi însă contestată la Curtea Constituțională, nefiind astfel o garanție că alegerile locale se vor desfășura potrivit noilor reglementări.

„În cazul în care moţiunea de cenzură va avea deznodământul pe care îl anticipez eu, va fi adoptată legea (privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin - n.r.). Noi vom continua să provocăm majoritatea parlamentară astfel încât să îi obligăm să depună moţiuni de cenzură ca să nu se poată adopta proiectele de lege pentru care ne angajăm răspunderea", a precizat Ludovic Orban.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”