Liubov Sobol, aliată a lui Navalnîi, arestată de poliţia rusă

Liubov Sobol, aliată a lui Navalnîi, arestată de poliţia rusă

Activista rusă de opoziţie Liubov Sobol, aliată a lui Aleksei Navalnîi, critic acerb al Kremlinului, a fost arestată luni după un weekend de proteste la Moscova, a anunţat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, informează marţi Reuters.

Câteva mii de ruşi au ieşit în stradă la Moscova sâmbătă, pentru a cere alegeri libere pentru parlamentul oraşului, la 8 septembrie, sfidând interdicţia care s-a soldat cu arestări în timpul protestelor precedente.

Protestatarii au cerut punerea în libertate a activiştilor arestaţi în urma demonstraţiilor anterioare, iar Sobol a calificat sâmbătă aceste arestări drept "haos", acuzând de aceasta guvernul oraşului.

"Liubov Sobol a fost la rândul ei arestată", a scris Kira Iarmuş, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi.

Luni dimineaţa, au fost arestaţi jurnalistul rus Ilia Azar şi Nikolai Liaskin, un aliat al lui Navalnîi, potrivit postărilor lor pe mass-media sociale. Liaskin a informat apoi că a fost eliberat.

Manifestaţii au avut loc aproape în fiecare weekend la Moscova de la jumătatea lunii iulie, după ce a fost respinsă pentru vicii de formă înregistrarea a aproximativ 60 de candidaţi independenţi la alegerile pentru Parlamentul Moscovei, ce vor avea loc pe 8 septembrie odată cu alte scrutine locale.

Majoritatea acestor proteste nu au fost autorizate şi poliţia le-a reprimat sever, operând în total aproape 2.700 de arestări şi fiind iniţiate numeroase acţiuni penale împotriva unor manifestanţi şi a politicienilor din opoziţie care au primit scurte pedepse cu închisoarea pentru apelurile lor de a manifesta, cum este cazul lui Ilia Iaşin, încarcerat miercuri pentru a cincea oară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?