Lituania/ alegeri: Saulius Skvernelis - din fost șef al poliției naționale, candidat la funcția de premier
Fostul șef al poliției naționale lituaniene, Saulius Skvernelis, candidatul Uniunii Țăranilor și Verzilor (LVZS, de centru) la postul de prim-ministru, după victoria surprinzătoare a acestui partid în alegerile legislative de duminică, și-a construit popularitatea pe lupta împotriva corupției, relatează AFP.
În vârstă de 46 de ani, el s-a lansat în politică abia în urmă cu doi ani, schimbându-și uniforma de polițist pentru un costum civil și cabinetul de ministru de interne.
Imaginea sa de om inatacabil a făcut din el un personaj râvnit de diferite formațiuni politice. El a devenit în final candidatul LVZS, dar fără să fie oficial membru al acestui grup.
Populară în campanie, LVZS a început convorbirile pentru crearea unei coaliții guvernamentale atât cu conservatorii din Uniunea Patriei (creștini democrați), cât și cu social-democrații care au pierdut puterea. "O coaliție va fi formată, vom alege oamenii care vor să pună în aplicare schimbări", a asigurat Skvernelis.
Saulius Skvernelis și-a început cariera în 1998, intrând în poliție ca simplu agent în pitoreasca regiune Trakai, la vest de capitala Vilnius. El urcă rapid în ierarhie și după zece ani devine adjunct al comandantului poliției naționale, iar din 2011 — șef al poliției naționale.
Vastele reforme pe care le introduce vizează corupția și lasă o amprentă durabilă în rândurile poliției. Skvernelis este creditat că ar fi contribuit semnificativ la reducerea ratei de mortalitate pe drumurile naționale prin reînființarea patrulelor rutiere.
Cunoscut pentru stilul deschis de a vorbi și pentru simțul umorului, el a avut schimburi de opinii virulente cu numeroși politicieni, de diferite orientări, inclusiv cu "Doamna de fier" lituaniană, președinta Dalia Grybauskaite.
Skvernelis vorbește limbile rusă, poloneză și are noțiuni de engleză. El este căsătorit și tată a doi copii, dintre care un băiețel născut în august.
"Nu mă așteptam la un astfel de rezultat", a declarat pentru AFP Ramunas Vilpisauskas, directorul Institutului de relații internaționale și științe politice din Vilnius. "Aceasta înseamnă într-adevăr că oamenii vor chipuri noi în politică. Ei nu sunt satisfăcuți de politica dusă în ultimii ani, dar ce speră ei în mod concret este dificil de spus. Candidații LVZS sunt puțin cunoscuți", a adăugat el.
Potrivit acestuia, noua putere în Lituania nu va schimba cursul politicii externe a acestei țări baltice bine ancorate în NATO, UE și zona euro.
Partidul LVZS, al cărui lider oficial este miliardarul Ramunas Karbauskis, proprietar de terenuri și industriaș, a promis să stimuleze creșterea salariilor, precum și creșterea economică cu scopul de a stopa emigrarea tinerilor, care a constituit marea temă din centrul dezbaterilor electorale. El a anunțat că partidul său intenționează să formeze două grupuri de lucru pentru a negocia crearea guvernului cu conservatorii conduși de Gabrielius Landsbergis și cu social-democrații. "Poate că ne vom putea pune de acord asupra unei mari coaliții. Oamenii pleacă din Lituania, noi trebuie să lucrăm cu toți împreună", a declarat el.
În ultimii 15 ani, populația lituaniană a scăzut cu 600.000 de persoane, la 2,9 milioane de locuitori, ca urmare a unui exod masiv în căutarea unor salarii mai bune în străinătate, în special în Marea Britanie, unde sosirea a numeroși lucrători din Europa Centrală este considerată drept unul din motivele pentru care britanicii au ales să părăsească Uniunea Europeană.
AGERPRES