Litoralul românesc devenise în anii '80 un adevărat paradis al comerțului clandestin, unde românii puteau găsi bunuri exclusiviste pentru o țară tot ,mai presată de lipsuri, arată mărturii ale jurnaliștilor occidentali, uimiți de noua „piață neagră” a estului Europei.

Litoralul Mării Negre în anii '80. Sursa: ilustrate, delcampe.net

În anii '80, când românii plecați în concediu pe litoralul Mării Negre aveau nevoie de o pereche de papuci îi caută pe cehoslovaci. Dacă aveau nevoie de salam, se uitau după unguri. Pentru orice alte mărfuri vorbeau cu polonezi. Din mai până în septembrie, Mamaia, o stațiune aglomerată de la marea Neagră, este centrul comerțului neoficial pentru oamenii din estul Europei, informau jurnaliștii americani de la Associated Press, în 1986.

„Puși în fața lipsei bunurilor de consum acasă, est-europenii au descoperit magia amestecului pieței negre cu vacanțele, în ceea ce se numește oficial turism de consum. Este o afacere bună și o vacanță bună, de asemenea, afirmă un polonez care, împreună cu soția sa și cu un alt cuplu, și-au pregătit mașina de plecare după zece zile de vânzări și de soare la Mamaia”, arătau jurnaliștii americani, în 1986.

Polonezii, sufletul comerțului la negru pe litoral

Polonezii veniți pe litoralul Mării Negre erau stăpânii bișniței din stațiuni, afirmau jurnaliștii, pentru că spre deosebire de alți est-europeni erau lăsați sî cumpere dolari americani, cu care puteau cumpăra bunuri greu de găsit, din magazinele unde se plătea în dolari din Polonia, lucruri pe care apoi le puteau vinde în afara țării.

Încărcați cu produse vestice, ca săpun, blue-jenși, lacuri de unghii, radio-uri, casteofoane, camere video, gumă de mestecat, cafea, țigări, ciocolată, ei descind cu mașinile pe plajele Mării Negre.

„Am făcut-o de atâtea ori înainte. Cumpărăm cafea, țigări, ciocolată - ce sunt greu de găsit aici - și le vindem românilor la prețuri de bișniță. Apoi luăm leii românești și îi vindem turiștilor străini pentru dolari sau mărci germane. De obicei, ne întoarcem acasă cu 600 - 700 de dolari”, relata unul dintre bișnițarii polonezi.

În anul precedent, 17.000 de polonezi au fost prinși încercând să scoată din țară bunuri de contrabandă, afirma un oficial polonez, însă pentru fiecare polonez prins, zeci de polonezi reușeau să treacă de controalele vameșilor. Afaceriștii polonezi concurau cu ungurii, iugoslavii, cehoslovacii pe plajele românești, iar situația era cunoscută de autoritățile comuniste din România. Acestea au luat unele măsuri de limitare a aducerii bunurilor de lux în România.

Comerțul clandestin cu bunuri accesibile în Occident și în piețele țările vecine din vestul României a înflorit în anii ‘80, nu doar pe litoralul românesc, dar și în orașele mari ale României și în localitățile de la frontierele de vest și sud-vest ale țării.

Era încurajat de penuria de bunuri de consum care cuprinsese România, în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, potrivit unor jurnaliști americani.

„Nicolae Ceaușescu a eliminat cu succes cea mai cunoscută caracteristică a socialismului: cozile nesfârșite. Magazinele din România sunt absolut goale. Pentru aumpăra mâncare sau haine, un constructor obișnuit al socialismului trebuie să înfrunte piața neagră. Totuși, România nu mai are datorii”, arătau, ironic, jurnaliștii americani de la Opinia Publică (SUA), în 1989.