Mamaia era pentru bătrânei, Neptun-Olimp - pentru nomenclatură și străini, Eforiile erau pentru mers la gazde, Costineștiul -pentru studenți, iar la Venus mergeai la discotecă – astfel arăta litoralul românesc în vremea comunismului, așa cum și-l amintește vicepreședintele ANAT, Adrian Voican.

Hotelul Panoramic, în 1983, una dintre clădirile-simbol ale stațiunii Olimp. FOTO: vederidelamare.ro

Vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, unul dintre primii antreprenori români care a investit la Mărea Negară, zugrăvește un tablou nostalgic al unui litoral în comunism care, cu toate minusurile lui, îi scotea pe români din cenușiul specific dicaturii Ceaușescu.

„Existau niște hoteluri ale aparatului de partid și de stat, ca să zic așa, în care prețurile erau extrem de mici. Sigur că nu intrai acolo, erau doar pentru nomenclatură comunistă. Dar existau și foarte multe hoteluri la care oamenii veneau prin sindicate. E adevărat că se mânca în două sau trei schimburi și toată lumea mânca escalop de ciuperci și supă cremă de legume, dar era mare lucru să pleci din București și să vii la mare. Marea era o valoare perenă, emoțională, de ieșire din cotidian, de satisfacție, de concediu. Și atunci te simțea minunat”, rememorează Voican.

„Vedeai de sus plaja lui Ceaușescu”

Deși nu aveai acces la camerele hotelului din Olimp, Amfiteatru Panoramic- puteai să bei vestitul frappe de la Mimoza, o celebră cafenea în anii 80 de pe litoral.

„Era unic, irepetabil, cu multă înghețată și-l savurai într-un peisaj de vis. Vedeai de sus plaja lui Ceaușescu și discutai despre cum își aduce el nisip din Sahara și e păzită zi și noapte, toate poveștile astea te făceau să simți un pic că ești într-o zonă de elită și să te simți ok”, povestește Voican.

Erau elemente care făceau viața românilor frumoasă într-un comunism cenușiu.

„Îmi aduc aminte foarte bine că nu era de mâncare, îmi aduc aminte că nu era lumină și că se oprea lumina, că era apă caldă o oră sau nu era apă deloc în anumite orașe. Era chin. Te simțeai în pericol să fii dus la închisoare dacă spuneai un banc sau ceva de genul ăsta. Dar ne găseam debușee”, detaliază el.

Una din zonele unde oamenii scăpau, temporar, de problemele de atunci, era vacanța pe litoral.

„Citeai o carte bună, stăteam la coadă de la ora 3 noaptea ca să prindem un bilet la teatru mic. Iar acolo unde creierul propagandiștilor de partid nu ajungea, găseai și niște piese cu niște texte puțin aluzive, găseai și niște cărți de poezie cu niște metafore pe care ei nu prea le înțelegeau ș.a.m.d. Și într-un fel refulai, te luptai cu sistemul ca să zic așa, și ce vorbeai acasă nu vorbeai pe stradă. Dar marea era frumoasă pentru tineret”, arată el.

Litoralul în comunism: „Mamaia era pentru pensionari”

Dacă Mamaia este astăzi cunoscută pentru cluburile sale de noapte, pe vremea comunismului lucrurile erau diferite.

„Mamaia era pentru pensionari, nu era interesantă. Era o stațiune cu un excepțional dar de la Dumnezeu, cea mai lină intrare în mare. Deci dacă te duceai cu copiii era perfect: n-aveai pietre, n-aveai scoici și aveai un nisip foarte fin, să mergi câțiva zeci de metri în mare. Pentru asta s-a făcut Mamaia stațiune pentru familii cu copii. Acuma moda asta au încercat s-o ia și alții, dar n-aveau plaja asta. Era greu la Eforie, era greu la Cap Aurora. S-au făcut hoteluri frumoase, s-au făcut terenuri de tenis, dar plaje n-au putut să facă. Erau cu pietroaie, nu duceai copilul acolo”, explică Voican.

Mamaia era prea aproape de Constanța ca să fie o stațiune de succes în perioada aceea. „O stațiune-coasta a unui oraș. Era o stațiune de pensionari, în care mai cânta câte cineva o muzică ușoară, plicticoasă pentru tineret”.

„Stațiunile de elită” ale litoralului

Neptun și Olimp erau „stațiuni de elită”. „În Olimp, gospodăria de partid avea câteva hoteluri: Craiova, Slatina, Arad, Neptunul avea zona închisă pentru Ceaușescu și vilele miniștrilor și a potentaților zilei.”

Pe vremea aceea, spune el, nu era o problemă dacă hotelurile nu erau chiar pe plajă.

„Era parcul, era bazarul, erau străinii de la bazarul Doina, era tratamentul balnear, erau foarte multe lucruri interesante care se legau. Problema nu era că trebuie să treci strada să ajungi la mare, ci că nu găseai locuri pe litoral”.

„Mergeai la Venus la discotecă”, la Cap Aurora pentru bere străină

Interesante însă erau stațiunile Venus și Cap Aurora.

„Cap Aurora avea multe terenuri de sport, avea bere străină Pils și Radeberger. Toată lumea pentru berea aia veneau până acolo. Aveam discoteci. Pe vremea aia Mamaia era pentru bătrânei. Mergeai la Venus în discotecă, dar era scump, beai o votcă-cola sau nu știu ce chestii de astea aveau, dar numai ca să ai intrare. De fapt, stăteam și dansam cât se putea, până la 1 noapea sau ceva de genu”, povestește Voican.

Venus era mai accesibil, deși era destul de aproape de Neptun. „Nu era în zona șefilor, și a străinilor, și potențaților zilei, iar Mamaia era prea departe”.

Costineștiul era, de asemenea, foarte interesant. „Costineștiul era o stațiune în care mergeau studenții, erau discoteci le alea vestite - Vox de 1.000 de persoane - și mai erau teatrele de vară care erau foarte, foarte audiate. Toți actorii mari din București pe care nu prea aveai ocazia să-i vezi atât de ușor, vara pe litoral, deveneau accesibili. Te duceai la teatrul de vară, o vedeai pe Stela Popescu, îl vedeai pe Arșinel, venea Dem Rădulescu, toată lumea era acolo și puteai să te duci la un spectacol de ăsta și, la un moment dată, a apărut și Adrian Păunescu cu Cenaclul Flacăra, iar muzica era pe gustul nostru, era destul de curajoasă, destul de militantă. Pe ici, pe acolo era și câte o poezie patriotică, ăsta era prețul de plătit, dar dincolo de asta era o muzică cu suflet și ne aducem aminte de nopțile alea, erau deliciul nostru. Ce aveai în rest?”

Eforiile erau „mai degrabă de gazde”

Mangalia era un oraș foarte interesant, spune Voican. „Balcanic cumva cu destul de multe influențe din astea orientale, turcești, otomane, tătare ș.a.m.d. Cu ceva istorie, cu cetatea Calatis și avea și un hotel acolo care avea la subsol vestigii din zidul cetății și oamenii chiar mai vizitau. Acuma nu cred că cineva mai e impresionat așa de tare să vadă un hotel sau să stea acolo pentru că mai are niște ruine romane, dar atunci era interesant să mergi la hotel Prezident pentru asta”.

Eforiile erau „mai degrabă de gazde”. „Atunci când aveai mai puțini bani, voiai o vacanță mai economică, plecai cu doi copii de mână și o mamaie care făcea cartofi prăjiți când te duceai tu la plajă, stăteai acolo, în Eforie Nord sau Sud. Erau și hoteluri, dar destul de puține și trebuia să ajungi cumva prin sindicat la ele sau de la întreprindere să ai alocate niște bilete sau ceva”, rememorează vicepreședintele ANAT.

„Asta era, litoralul era extrem de atractiv și cred că marea în general și plaja sunt în continuare motive principale de vacanță pentru foarte mulți oameni din toată lumea”, a concluzionat Adrian Voican.

Litoralul în comunism nu este pentru generațiile de astăzi o destinație foarte populară, însă pentru cei care au fost copii, adolescenți sau maturi în acea perioadă cenusie, Marea a reprezentat o evadare care le-a lăsat amintiri plăcute.