Lista lucrurilor interzise în Qatar: ce nu poți face. Riști amenzi usturătoare și ani grei de închisoare
Pentru cei care ajung în Qatar, unde se desfășoară controversata Cupă Mondială, există numeroase reguli de la care nu trebuie să se abată. În caz contrar, riscă ani grei de închisoare și amenzi uriașe.
Reguli clare în Qatar pentru cei care călătoresc în țara musulmană FOTO EPA EFE
Țara musulmană este considerată a fi foarte conservatoare și reglementează strict vânzările și consumul de alcool, relatează CNN .
În Qatar este ilegal să fii văzut beat în public, iar cei care încalcă acest lucru trebuie să se aștepte la consecințe dintre cele mai dure. Conform recomandărilor guvernului Regatului Unit privind călătoria în Qatar, consumul de alcool într-un loc public ar putea „duce la o pedeapsă cu închisoarea de până la șase luni și/sau o amendă de până la 3.000 de Qatar Rial (824 USD)”.
În septembrie, Qatar a declarat că le va permite fanilor cu bilet să cumpere bere cu alcool la meciurile de fotbal de la Cupa Mondială, începând cu trei ore înainte de start și timp de o oră după fluierul final, dar nu în timpul meciului.
Apoi, cu două zile înainte de primul meci, organismul mondial de conducere al fotbalului, FIFA, a confirmat că nu se va vinde alcool pe cele opt stadioane care vor găzdui cele 64 de meciuri ale turneului. Înaintea acestui anunț, președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că organizația nu a reușit să convingă guvernul Qatarului să mențină decizia inițială de a permite vânzarea berii.
Alcoolul va fi servit numai în zone special amenajate și în alte locații autorizate din jurul orașului Doha.Vor fi peste 200 de locuri de unde puteți cumpăra alcool în Qatar și peste 10 zone de fani, unde peste 100.000 de oameni pot bea alcool simultan”, a declarat sâmbătă președintele FIFA, Gianni Infantino
.„Cred că, personal, dacă timp de trei ore pe zi nu poți bea o bere, vei supraviețui. Mai ales pentru că de fapt aceleași reguli se aplică în Franța sau în Spania sau în Portugalia sau în Scoția, unde acum nu este permisă berea pe stadioane”, a adăugat el.
Totuși, unii fani vor putea consuma alcool la meciuri, însă la prețuri piperate. Suporterii pot achiziționa un pachet Match Hospitality, cu prețuri cuprinse între 950 USD și 4.950 USD per meci, pentru diferite servicii, inclusiv alcool.
Cu toate acestea, alcoolul este disponibil la restaurante și baruri din hotel.
Gesturile intime în public pot duce la arestare
Sexul în afara căsătoriei este ilegal în Qatar , iar gesturile intime în public între bărbați și femei poate duce la arestare. Sexul între bărbați este, de asemenea, ilegal și se pedepsește cu până la trei ani de închisoare.
Un raport al Human Rights Watch, publicat luna trecută, arată că în septembrie, forțele de securitate din Qatar au arestat în mod arbitrar persoane LGBT și le-au supus la „ rele tratamente în detenție.”
Totodată, oficialii din Qatar, pentru a se asigura că nu au loc acte de discriminare, au anunțat că au fost implementate măsuri în acest sens. Este vorba despre sesiuni de pregătire în domeniul drepturilor omului cu forțele de securitate publice și private.
Cod vestimentar strict, atât pentru bărbați, cât și pentru femei
Codul vestimentar este un alt lucru care trebuie respectat cu sfințenie în Qatar .În ciuda căldurii, toți vizitatorii ar trebui să arate respect pentru cultura locală, fiind recomandat, atât bărbaților, cât și femeilor să-și acopere genunchii și umerii.
Conform recomandărilor guvernamentale din Regatul Unit, bărbaților și femeilor li „se recomandă să nu poarte pantaloni scurți sau bluze fără mâneci atunci când merg la clădiri guvernamentale, instituții de îngrijire a sănătății sau mall-uri”. Nerespectarea acestui lucru înseamnă că s-ar putea să vi se ceară să plecați sau să vi se interzică intrarea.
Cu toate acestea, Ambasada SUA în Qatar observă că standardele vestimentare pot să difere în funcție de cartierul în care vă aflați. Echipele CNN din Doha au observat o mulțime de turiști purtând pantaloni scurți.
Consumul de droguri în Qatar poate duce la amenzi grele și chiar închisoare, potrivit Departamentului de Stat al SUA.
În același timp, există și restricții pentru unele medicamente eliberate pe bază de rețetă, cum ar fi stimulente, medicamentele pentru anxietate și analgezice puternice. Vizitatorii sunt sfătuiți să verifice lista de substanțe interzise înainte de a călători.
Sursa: adevarul.ro