Lira a scăzut cu 0,9%, ca urmare a anunțului premierului britanic legat de începerea Brexit-ului
Lira s-a depreciat luni cu 0,9% față de dolar, la bursa din Londra, ca urmare a anunțului premierului britanic, Theresa May, legat de activarea articolului 50, privind ieșirea țării din Uniunea Europeană, înainte de finele lunii martie 2017, informează agenția EFE.
Moneda britanică a coborât cu 0,9% raportat la moneda americană, până la 1,285 dolari, și cu 0,8% față de euro, până la 1,144 euro, în timp ce, pe piețele asiatice, scăderea a fost de 0,5% în raport cu dolarul, potrivit experților.
Totuși, această depreciere nu este la fel de puternică precum cea de 11% înregistrată după ce britanicii au votat, pe 23 iunie, ieșirea din UE.
Potrivit analiștilor, termenii negocierilor privind ieșirea din UE vor fi determinanți pentru a se ști dacă moneda britanică va suferi noi scăderi sau se va recupera.
May a anunțat duminică, la Congresul anual al Partidului Conservator, că Marea Britanie va activa în primul trimestru din 2017 articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care stabilește o perioadă de doi ani de negocieri privind retragerea unei țări din blocul comunitar.
În acest sens, ministrul britanic al Economiei, Philip Hammond , a admis luni, la BBC, că economia Marii Britanii se va confrunta cu momente de turbulențe, pe care le-a comparat cu un "montagne russe", în timpul acestor negocieri privind Brexitul.
"Va trebui să ne așteptăm la unele turbulențe la începerea acestui proces de negociere. Va fi o perioadă de doi ani, sau poate mai mult, în care companiile vor avea incertitudini privind statutul final al relației noastre cu Uniunea Europeană", a afirmat Hammond.
AGERPRES