Linșarea pioasă a Cristinei Țopescu
Din clipa in care a fost inlaturata suspiciunea de moarte violenta, adica aproape imediat, decesul Cristinei Topescu ar fi trebuit sa redevina ceea ce este in mod normal: o chestiune strict privata, cu atat mai mult cu cat a fost vorba despre o persoana atat de discreta, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe Ziare.com .
Si totusi, in numele iubirii si respectului netarmurite, si cu lacrimi de crocodil pana la genunchi, Cristina Topescu este disecata pana in cele mai intime aspecte exact atunci cand nu se mai poate opune in niciun fel. Instrumentul acestei indecente necropsii e presa, dar oferta raspunde intotdeauna unei cereri. Si cererea este a publicului.
In primul moment m-a socat si pe mine aparenta de singuratate care a determinat circumstantele aparte post-mortem in povestea Cristinei Topescu. Dar apoi m-am gandit ca singuratatea, insingurarea sunt optiuni de viata sau consecintele indirecte ale unor decizii personale (nu ma refer aici si nici in cele ce urmeaza la persoane foarte in varsta ramase singure in urma unor tragedii etc).
Eu nu cred ca e cineva cu adevarat singur la varsta pe care o avea dna Topescu fara sa aleaga asta, chiar daca poate neverbalizat.
Pe de alta parte, eu nu am o parere proasta despre singuratate. Sunt adepta zicerii potrivit careia calitatea unui om se masoara si in relatia cu singuratatea, pentru ca in singuratate se aud asurzitor rupturile interioare si neimpacarile cu sine. Asta o si face greu de suportat, de altfel.
Nu a existat televiziune care sa nu faca prohod duminica seara si luni dimineata. Dar si ochii inlacrimati vad audientele si banii din spatele lor. Si printre stropi au inceput sa apara dezvaluirile, de la marii "prieteni", de la cine altcineva?
O doamna doctor, pentru care respectul fata de viata privata si confidentialitatea diagnosticului si tratamentului ar fi trebuit sa fie deja reflex, s-a apucat sa spuna ca dna Topescu lua pastile pentru dormit. Alt "prieten" a scapat ceva despre alcool.
Si, bomboana pe coliva, un alt om de mare caracter a scos o inregistrare audio cu Cristina Topescu intr-un moment extrem de delicat, pe care sunt sigura ca n-ar fi dorit sa ajunga publica, ea, care spunea ca nu e genul care macar la Salvare sa sune.
Cum sa faci asa ceva unui om care nici macar nu se mai poate apara? Care nu mai poate riposta in niciun fel. Daca faci asta unui om viu, te duci la limita penalului. Daca faci asta unui mort, ajungi vedeta.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Cifrele au cerut mai mult si spectacolul "pioasei" linsari continua. Aflam ce feritilizari in vitro a facut, pe cine a iubit, pe cine nu, cati bani avea si nu avea, de la cine primea sau nu primea.
Toate intimitatile, toate secretele sunt puse la taraba talciocului media, fiecare ia ce vrea, pipaie, studiaza. Viata omului pasamite omagiat devine subiect de divertisment macabru. Doamne ajuta ca n-au aparut inca niste poze din seara de duminica! Dar nici nu m-ar mira peste masura sa apara. Si nu ma indoiesc ca ar face un numar spectaculos de accesari.
Nici politicul nu s-a putut abtine sa nu ciupeasca un pic de beneficiu de imagine. Duminica seara, ministrul de Interne n-a avut alta treaba decat sa faca turul televiziunilor pentru a explica el ce si cum. Ce cauta ministrul in povestea asta? Mai bine se ocupa sa se asigure ca nu vom mai vedea politisti sarind o poarta deschisa ca la Caracal.
Care e relevanta pentru interesul public ce pastile lua, cat alcool bea si prin ce momente emotionale sau medicale a trecut o femeie?
Eu nu vad niciuna. Vad doar o uriasa curiozitate publica. Aceeasi pe care am vazut-o si in cazul Madalinei Manole, aceeasi care aduna mii de oameni la inmormantarile vedetelor. Ca sa aiba ce comenta tot anul. Cine a plans, cine nu, cum era imbracata lumea, ce pomana s-a dat, era frumos sau nu sicriul.
Nu e nicio rusine nici sa fii depresiv, nici sa faci atacuri de panica, nici sa nu reusesti sa faci copii, nici sa fii divortat sau sa ai probleme financiare. Doar ca nu e treaba nimanui. Si e o imensa rusine, o ticalosie ca scoti toate acestea in public pretinzand ca astfel omagiezi memoria omului pe care il pui gol in geamul curiozitatii publice.
Sunt persoane care au ales sa vorbeasca public despre depresia lor. O persoana pe care o respect si la care tin foarte mult i-a dat si un nume "urata". Dar a fost alegerea acestor persoane, un fel de a pune in slujba semenilor cu aceeasi suferinta experienta luptei lor cu "urata" si victoria lor.
Cristina Topescu a ales sa nu vorbeasca public despre asta. Si nimeni nu tine cont de alegerea ei.
Si vazand cum ii e invadata intimitatea, cum ii este disecata viata, ma intreb daca Cristina Topescu nu a facut cumva alegerea corecta, retragandu-se in singuratate alaturi de fiintele care au iubit-o neconditionat, fara sa o tradeze?
