Filosoful Gabriel Liiceanu consideră că a vorbi despre prostie și a te pune astfel în afara sferei acesteia te face să devii automat cel mai mare prost, iar orice om care își depășește mica lui bucățică de știință intră imediat pe terenul prostiei.

"Orice om care vorbește despre prostie se pune automat în postura celui care iese în afara sferei prostiei. 'Eu sunt un inteligent care vorbesc despre prostie'. Și în clipa aia este cel mai mare prost", a spus Liiceanu, sâmbătă, la Gaudeamus, cu prilejul lansării cărții sale "Continentele insomniei", apărută recent la Humanitas.

El a explicat că acest lucru a fost văzut mai întâi de Socrate.

"Dar să știți că mesajele filosofiei intră pe o ureche și ies pe alta, indiferent cât de popularizate ar fi. Când Socrate a venit și le-a spus atenienilor, scoțându-i din minți, enervându-i și făcându-i să îl condamne la moarte, le-a spus un lucru de-o banalitate enormă, dar care i-a întărâtat: 'Zice oracolul de la Delphi că sunt cel mai deștept om, cel mai înțelept, tocmai pentru că știu câte nu știu și că nu știu'. Ei au înțeles atâta: că îi face proști pe toți. Ori Socrate îi făcea proști pe toți, inclusiv pe el. Și le spunea — 'dacă vreți să nu fiți proști, înțelegeți că niciun om, netrăind într-o ordine divină, nu poate ști decât într-o direcție a lucrurilor. Nimeni nu are competențe generale. Mă uit uneori la televizor, unii mi-au fost prieteni, amici, i-am cunoscut. Clămpăne la televizor indiferent despre ce-i vorba. Sunt poeți și vorbesc despre fiscalitate. Lucruri inimaginabile. Și toți sunt convinși că au ceva de spus", a explicat filosoful.

Potrivit lui Liiceanu, și Robert Musil, în "Omul fără însușiri", a arătat, ca și Socrate, "de ce într-o societate, indiferent care e ea, prostia este distribuită în mod egal între genii, academicieni, oameni de știință, poeți".

"Toți suntem proști dacă deschidem gura într-un mod neavizat într-o direcție. Prostia se strecoară, intră în artere, pătrunde în toate cotloanele ființei noastre. Orice om care își depășește mica lui bucățică de știință intră automat pe terenul prostiei. Uitați-vă câtă prostie e în Premiile Nobel, uitați-vă câtă prostiile e în premiile de azi, după ce criterii se dau. Uitați-vă câtă prostie e la academicienii care sunt întrebați să vorbească despre lucruri care îi depășesc etc", a mai spus filosoful.

Vorbind despre cartea sa, Gabriel Liiceanu a susținut că este inactuală, dar și profund actuală.

"Cred, bănuiesc, că această carte se citește ușor — vă spuneam, ca un roman — în măsura în care lucrurile nu lâncezesc pe o temă sau alta. Și, după ce s-a deschis o cameră în care intri și o vizitezi și afli, îmi fac iluzia, ceva, treci în altă încăpere. Dacă vreți, este un castel al vieții în care, plimbându-te dintr-o cameră în alta, capeți o imagine despre ce înseamnă viața noastră în mod normal sau în general. Din punctul ăsta de vedere este o carte inactuală și profund actuală. Pentru că ce poate fi mai actual decât existența pe care o trăim zi de zi? Și, dacă cineva vine și aruncă o lumină peste ea, n-o trăim noi mai frumos?", a afirmat Liiceanu.

El a dezvăluit că în "Continentele insomniei" vorbește despre ceea ce compune existența noastră de zi cu zi: iubirea, îndrăgostirea, prostia, plictisul, întâlnirile și neîntâlnirile vieții, libertatea noastră.

"Nu poți să vorbești decât dinăuntrul lor, nu cocoțându-te într-un loc din care cuvintele nu mai ajung la cei care ar vrea să asculte. (...) Așadar, problema destinului meu cultural a fost una singură: cum pot să capăt o competență a sensului simultan cu o competență a comunicării. Cum faci să ajungi să afli răspunsuri la întrebările cheie ale câtorva capitole ale existenței umane și să le poți transmite tuturor, în limbajul tuturor. Altminteri cărțile astea n-ar ajunge să vă intereseze", a spus el.

Liiceanu consideră că un filosof "nu este plătit să se formeze ca filosof de societate pentru ca să bată câmpii, într-o cameră închisă, cu cinci colegi". "Trebuie să livreze ceva celorlalți. Ce poate să le livreze? Sensurile a ceea ce trăiesc ei. Și de ce o face cu ajutorul unor scriitori cum am făcut eu aici? Pentru că miracolul marilor capodopere ale literaturii este că autorii pun în ele mai mult decât cred ei că au pus. Iar acest mai mult îl scoate la lumină poate tocmai hermeneutul, interpretul, în cazul de față autorul, gânditorul, filosoful", a adăugat Liiceanu.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)