Liderul sindical Iulian Surugiu plasat în arest la domiciliu (surse)
Liderul sindical din Poliție Iulian Surugiu a fost plasat în arest la domiciliu, în dosarul în care fusese reținut de procurori pentru evaziune fiscală, au precizat, sâmbătă, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Un număr de 13 persoane au fost reținute vineri în urma perchezițiilor într-un dosar de evaziune fiscală în comerțul cu materiale feroase, îmbrăcăminte și încălțăminte, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la aproximativ 8 milioane lei.
Polițiștii și procurorii au efectuat joi 45 de percheziții în București, orașele Bragadiru și Buftea, precum și în județele Ilfov și Giurgiu, în vederea ridicării de documente financiar-contabile și înscrisuri de la sediul social al unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, cu privire la care există indicii temeinice de comitere a infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2009 — 2013, în contabilitatea mai multor societăți comerciale active, având ca principale obiecte de activitate construcții, comerț cu materiale feroase și comerț îmbrăcăminte-încălțăminte, au fost înregistrate achiziții/ prestări de servicii fictive, provenind de la un număr de 10 societăți cu comportament de tip fantomă, înființate în acest sens, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la aproximativ 8 milioane lei, reprezentând impozit pe profit și TVA de plată", informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În cauză se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale față de 28 de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală.
AGERPRES