Liderul polonez Jaroslaw Kaczynski a fost externat după 37 de zile de spitalizare

Liderul polonez Jaroslaw Kaczynski a fost externat după 37 de zile de spitalizare

Jaroslaw Kaczynski, liderul conservator de facto al Poloniei din 2015, a fost externat vineri din spitalul militar de la Varşovia, după o spitalizare de 37 de zile, cauzată de o problemă la genunchi, lunga lui absenţă alimentând zvonuri cu privire la starea sa de sănătate, informează AFP.

"Jaroslaw Kaczynski a părăsit vineri, 8 iunie, Institutul militar de medicină WIM", a anunţat directorul spitalului, precizând într-un comunicat că pacientul, care suferă de "degenerescenţă articulară", a beneficiat de un "tratament conservator, chirurgical şi de recuperare" care au permis "stabilizarea stării sale de sănătate". Potrivit comunicatului, tratamentul a fost unul "complex" şi a cerut o abordare "interdisciplinară".

Pacientul a ieşit din spital sprijinindu-se de o cârjă, potrivit unui martor.

Recuperarea lui Jaroslaw Kaczynski, în vârstă de 68 de ani, va continua în afara spitalului, adaugă comunicatul difuzat la cererea preşedintelui Partidului Lege şi Justiţie (PiS), la putere în Polonia din octombrie 2015.

"Unde este preşedintele" PiS?, se întreba sâmbăta trecută cotidianul de opoziţie Gazeta Wyborcza, făcând speculaţii cu privire la eventuale rivalităţi în cadrul partidului pentru o posibilă succesiune în cazul unei boli grave a lui Kaczynski. În acest context, este invocat adesea numele unui apropiat al lui Kaczynski, Joachim Brudzinski, în prezent ministru de interne.

După victoria partidului său, Kaczynski a renunţat la conducerea guvernului şi este simplu deputat PiS, menţinându-şi în mod evident controlul asupra Poloniei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...