Liderul mondial de drone pentru uz civil, compania chineză DJI, îşi suspendă activităţile în Rusia şi Ucraina

Liderul mondial de drone pentru uz civil, compania chineză DJI, îşi suspendă activităţile în Rusia şi Ucraina

Liderul mondial de drone pentru uz civil, compania chineză DJI, a anunţat că îşi suspendă activităţile comerciale în Rusia şi în Ucraina, devenind una dintre rarele companii chineze care a luat public o astfel de iniţiativă, transmite miercuri AFP.

Vicepremierul ucrainean Mihailo Fedorov a trimis luna trecută o scrisoare companiei DJI, în care acuza armata rusă că foloseşte "produse" ale companiei pentru a viza civili.

"Cerem companiei voastre să pună capăt oricărei relaţii şi să înceteze să facă afaceri cu Federaţia Rusă", a scris Fedorov în această scrisoare pe care a făcut-o publică pe Twitter. "Blocaţi produsele voastre care ajută Rusia să ucidă ucraineni!", a mai scris el apoi într-un tweet.

Compania chineză a răspuns miercuri printr-un comunicat.

"DJI reevaluează în prezent pe plan intern exigenţele de conformitate în diverse jurisdicţii", a anunţat ea. "În aşteptarea acestei reexaminări, DJI îşi va suspenda temporar orice activitate comercială în Rusia şi în Ucraina", a adăugat ea.

Decizia "nu are legătură cu sancţiunile occidentale", a precizat DJI pentru AFP.

Săptămâna trecută, compania chineză a denunţat deturnarea în scop militar a produselor sale. "DJI nu a fabricat niciodată altceva decât produse de uz civil", a subliniat ea.

Cu peste jumătate din piaţa mondială, DJI este de departe primul producător mondial de drone de uz civil, utilizate atât de amatori, cât şi de profesionişti.

Partener diplomatic apropiat al Moscovei, Beijingul este pus în încurcătură de invazia rusă în Ucraina, însă până acum a refuzat să o condamne, punând companiile chineze într-o situaţie inconfortabilă, notează AFP.

Rusia este lovită de numeroase sancţiuni economice din cauza războiului şi mai multe multinaţionale occidentale s-au retras din această ţară.

Companiile chineze prezente în Rusia sunt îngrijorate că vor fi expuse sancţiunilor în mod indirect. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...