Liderii locali ai PSD au venit la Bucureşti pentru a discuta cu Ponta despre anchetele DNA
„Ştiu că e o perioadă în care o întreagă propagandă lucrează împotriva dumneavoastră. Şi eu vă zic doar să ştiţi că trebuia să vă aşteptaţi la aşa ceva pentru că dumneavoastră sunteţi votaţi, pentru că dumneavoastră aveţi încrederea cetăţenilor, pentru că nu puteţi fi bătuţi la vot altfel şi atunci evident că un aparat care vă invidiază şi un aparat care vă detestă va lucra împotriva dumneavoastră", a spus Ponta.
Premierul a arătat că el personal şi Guvernul îi vor sprijini pe preşedinţii de CJ şi aleşii locali.
"Însă vreau să ştiţi că pe Guvern vă puteţi baza, pe mine personal, că eu mă voi mândri întotdeauna cu toţi aleşii locali ai partidului meu şi ai tuturor partidelor, toţi cei care sunt aleşi de către cetăţeni. Din punctul de vedere al Guvernului veţi avea tot sprijinul pentru toate proiectele dumneavoastră şi pentru reprezentarea cetăţenilor", a spus Ponta.
El a menţionat că a vorbit cu preşedintele UNCJR, Marian Oprişan, căruia i-a transmis că "nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi".
"Nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi. Eu atunci aveam 17 ani, am ieşit pe stradă, ca mulţi dintre dumneavoastră, deci cred că nici în 2014 nu o să se poată întâmpla acest lucru. Cred că proiectele importante pentru cetăţenii ţării le veţi desfăşura în continuare, că vă veţi face datoria faţă de ei, iar cei mai mulţi dintre dumneavoastră probabil veţi fi realeşi în 2016, pentru că v-aţi făcut datoria faţă de oameni", a spus Ponta.
A început prigoana
În ultimii ani, mai mulţi lideri locali ai PSD au ajuns în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzaţi de corupţie, abuz în serviciu şi fals.
Constantin Nicolescu, fostul preşedintele al CJ Argeş, care are deja o condamnare la activ, Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, Nicuşor Constantinescu, preşedinte CJ Constanţa, Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj, Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte CJ Brăila, Marian Oprişan, preşedinte CJ Vrancea sunt lideri locali ai PSD care au probleme cu justiţia.
În contextul acţiunilor DNA din ultimele zile, liderii locali prezenţi sâmbătă, la Poiana Braşov, la întâlnirea cu vicepremierul Liviu Dragnea, s-au plans de problemele cu ANI şi cu DNA.
Dragnea le-a cerut însă liderilor locali să nu se teamă de procurori şi să se mobilizeze în campanie.
Deşi premierul nu a fost prezent la Braşov, motivând că avea programată vizita în Israel, acesta şi-a exprimat solidaritatea cu liderii locali, printr-un mesaj ambiguu, postat pe Facebook, în care anunţa că din noiembrie se va retrage din politică. Mai mult, a doua zi, Victor Ponta a ieşit ieri public şi a spus că nu se dezice de liderii locali hărţuiţi de DNA.
„Eu cred că vom lua mai multe voturi, pentru că oamenii ştiu foarte bine. Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa (n.r. urmărit penal într-un dosar privind licitaţiile truncate) nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sunt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme, ştiam cu toţii acest lucru că asta se va întâmpla până în noiembrie“, a afirmat premierul. Adrian Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, este arestat preventiv, fiind acuzat de trafic de influenţă.
Astăzi dimineaţă, procurorii DNA au făcut percheziţii la primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre. Întrebat cum comentează, premierul Ponta a răspuns că are o părere foarte bună despre primarul Mazăre.
„Percheziţii vor fi peste tot. Eu am aceeaşi poziţie, şi anume şi în 2012, după referendum, s-a pornit acel val de anchete în ideea că, în decembrie, oamenii nu vor vota cu USL şi au votat. Şi acum vor vota cu noi. Radu Mazăre este un om pe care îl apreciez foarte mult, care a fost votat de atâtea ori de cetăţenii Constanţei şi rezistă ca toţi ceilalţi", a spus Ponta.
Întrebat dacă astfel acuză DNA de presiuni politice, Ponta a susţinut că aceasta este interpretarea presei şi că el a spus doar că are o părere foarte bună despre Radu Mazăre, ca şi majoritatea cetăţenilor Constanţei.
Sursa: adevarul.ro