Liderii industriei tehnologice din SUA trag un semnal de alarmă după anunțarea restricțiilor privind imigrația
Industria tehnologică americană, un angajator important de forță de muncă străină, a ripostat sâmbătă la brusca interdicție privind călătoriile în SUA pentru cetățenii din șapte țări din Orientul Mijlociu, pe care unii lideri au numit-o imorală și contrară valorilor americane, transmite Reuters.
Decretul semnat vineri de președintele Donald Trump interzice timp de 90 de zile călătoriile în SUA pentru cetățenii din șapte țări din Orientul Mijlociu: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen. Decizia a luat prin surprindere multe companii americane.
Directorul general al Netflix Inc, Reed Hastings, a apreciat că a fost o "săptămână tristă" și a adăugat: "Este timpul să ne unim pentru a proteja valorile Americii: libertatea și oportunitățile".
Șeful Apple Inc, Tim Cook, a trimis angajaților o scrisoare în care susține că decretul nu reprezintă "linia politică pe care noi o sprijinim" și a promis să-i ajute pe angajații afectați. "Vom ajunge până la Casa Albă pentru a explica efectul negativ asupra colaboratorilor și companiei noastre", a adăugat Cook.
Elon Musk, născut în Africa de Sud, fondatorul Tesla și SpaceX, care s-a întâlnit recent cu Trump, afirmă într-un mesaj postat pe Twitter: "Interzicerea intrării în țară a unor cetățeni din state musulmane nu reprezintă cea mai bună metodă de a rezolva problemele țării".
Cofondatorul și directorul general al Airbnb, Brian Chesky, susține: "Nu este corect să nu permiți intrarea în America a cetățenilor altor state și refugiaților. Noi trebuie să fim alături de cei afectați". Airbnb va furniza cazare gratuită oricărei persoane căreia nu i se permite intrarea pe teritoriul Statelor Unite, a afirmat Chesky.
Aaron Levie, fondatorul și șeful Box Inc, a declarat: "Restricțiile privind imigrația sunt imorale și contrare valorilor americane".
Decretul semnat vineri de președintele Donald Trump ar putea reprezenta o problemă majoră pentru companiile din industria tehnologică, ai căror angajați ar putea să nu mai intre pe teritoriul Statelor Unite și ar rămâne blocați în afara țării.
Alphabet, firma mamă a Google, le-a cerut angajaților străini să revină urgent în SUA și le-a solicitat celor care ar putea fi afectați de interdicție să nu părăsească teritoriul Statelor Unite.
Directorul general Sundar Pichai a trimis un email în care arată că peste 100 de angajați ai Google sunt afectați de restricțiile privind imigrația. Un angajat Google de naționalitate iraniană, cu drept de rezidență în SUA, a revenit pe teritoriul Statelor Unite cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a interdicției, a explicat Sundar Pichai. Acesta a adăugat: "Suntem îngrijorați de impactul acestui decret și de orice propunere care impune restricții angajaților Google și familiilor lor, sau care ar putea crea bariere în aducerea marilor talente în SUA".
Președintele și directorul juridic al Microsoft, Brad Smith, a anunțat într-un email postat pe rețeaua LinkedIn că 76 de angajați ai companiei sunt cetățeni ai celor șapte state în chestiune, dețin permise de muncă în SUA și, prin urmare, sunt direct afectați de interdicție. Smith a adăugat că firma încă nu a stabilit câți dintre angajațiă care dețin viză de rezidență permanentă în SUA, așa-numita "carte verde", sunt afectați.
"Ca și companie, Microsoft crede într-un sistem de imigrare solid și echilibrat pentru cei calificați. Credem în importanța protejării refugiaților îndreptățiți, ale căror vieți ar putea fi în pericol", susține președintele Microsoft.
Șeful Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat într-o postare apărută vineri că este "îngrijorat" de decret și și-a exprimat sprijinul pentru imigranți.
AGERPRES