Lider PNL: Aș desființa Ministerul Familiei, nu știu care este rolul lui. Ce spune despre măsurile fiscale
Prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu este de părere că ministerul Familiei ar trebui să fie desființat, precizând că „nu știu care este rolul acestui minister și nu am văzut atâtea programe”.
Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte PNL FOTO: Facebook
Liberalul a punctat că nu vorbește în numele partidului, ci în nume personal. Iulian Dumitrescu a precizat că măsurile fiscale nu trebuie luate „de azi pe mâine” și în niciun caz cu aplicabilitate de la 1 septembrie.
„De exemplu aş defiinţa Ministerul Familiei. Sunt multe alte măsuri, adică se pot face reduceri. Sunt zone în ţara asta unde este nevoie de mai mult personal şi sunt sigur că sunt zone în ţara asta unde este mult prea mult personal al statului. Probabil dacă s-ar face o analiză sunt convins că se pot tăia în anumite zone”, a afirmat Iulian Dumitrescu, întrebat de unde ar trebui să vină banii suplimentari de care bugetul de stat are nevoie, potrivit G4Media, care citează News.ro.
Liderul PNL a punctat că „nu știu care e rolul acestui minister și nu am văzut atâtea programe”.
Referitor la discuțiile despre secretarii de stat, Iulian Dumitrescu susține că „o să se ia decizii și pe această zonă”
„Pentru că nu cred că este normal ca nu ştiu ce minister să aibă 7-8 secretari de stat sau câţi mai sunt acolo. Consider că trebuie să se facă reducerile de cheltuieli necesare şi apoi să mergem în zona de creştere de taxe şi impozite. Mai consider că majorarea de taxe şi impozite trebuie făcută cu mare grijă şi în niciun caz de azi pe mâine. Deci în niciun caz de la 1 septembrie”, a adăugat acesta, potrivit sursei citate.
Ce spune despre măsurile fiscale
Prim-vicepreședintele PNL a precizat, referitor la varianta vehiculată în spațiul public despre introducerea unui impozit pe locuințele mai scumpe de 500.000 de euro, că personal nu este de acord cu un astfel de impozit.
Liberalul a adăugat că nu este de acord nici ca mașinile de lux ce depășesc suma de 100.000 de euro să fie impozitate suplimentar. De asemenea, potrivit sursei citate, acesta susține că nu este de acord nici cu soluția majorării cu 3% a TVA și exclude majorarea impozitului pe dividende de la 8 la 10%.
„Eu nu cred că măsurile ar trebui să intre în vigoare de la 1 septembrie. Oricum măsurile de suprataxare a companiilor luate de azi pe mâine sunt proaste. Până la urmă, toată lumea am văzut că vorbeşte de predictibilitate fiscală şi brusc dumneavoastră spuneţi 1 septembrie. La Comisia Europeană se fac o dată discuţii tehnice, o dată discuţii politice. Deocamdată ştiu că merg săptămâna viitoare domnul Boloş şi probabil vor fi mai mult discuţii tehnice. Cred că discuţiile tehnice o să se refere la deficit, fără să fiu expert în ceea ce o să discute domnul Boloş cu Comisia Europeană”, a susținut Iulian Dumitrescu.