Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață

Furnizorii de ultimă instanță (ENEL, CEZ, Electrica, E.ON) sunt obligați să trimită trei oferte către portofoliul propriu de consumatori casnici din serviciul universal, potrivit ultimului ordin al Autorității Naționale de Reglementantare în Domeniul Energiei (ANRE). Potrivit unei analize a Asociației Energia Inteligentă, în acest fel se induce în rândul consumatorilor ideea că în urma alegerii unei dintre ofertele primite consumatorul va beneficia de cea mai mică ofertă din piață existentă la acel moment, ceea ce este fals. Pe piață, la alți furnizori există oferte cu prețuri mult mai mici, cu până la 19%, scrie Hotnews.

De fapt, cele mai mici oferte ale furnizorilor din piața de energie conform Comparatorului de prețuri al ANRE sunt mai mici cu până la 19% față de prețul cel mai mic ofertat de furniorul actual al consumatorului casnic aflat în Serviciul Universal, arată Asociația Energia Inteligentă. Potrivit acesteia, o astfel de situație manipulatorie ar putea fi corectată printr-un ordin al ANRE în care să se stabilească obligația furnizorului de a transmite o copie a tabelului din Comparatorul de Preț al ANRE cuprinzând oferta sa cea mai mică și toate ofertele existente în Comparator sub oferta sa.

În lipsa acestei informații consumatorii vor achita în continuare prețuri mai ridicate față de prețul din anul 2020 cu până la 19% (de menționat că în Serviciul Universal, în momentul de față consumatorii achită prețuri mai ridicate cu pănă la 26%), mai arată Asociația Energia Inteligentă.


 

Din datele prezentate, se observă din nou că ENEL se prezintă diferit față de ceilalți furnizori existenți pentru consumatorii casnici. Asociația Energia Inteligentă pune acest fapt pe practica companiei de a trece un număr mare de consumatori casnici în piața concurențială după anul 2018 (inclusiv fără consimțământul acestora) și a crește substanțial prețul energiei electrice la consumatorii din piața concurențială, ”compensând” cu oferte prețuri mai mici consumatorii care doresc să treacă în piața concurențială din Serviciul Universal.

Dar de ce ceilalți furnizori au prețuri mai mari față de cel mai mic preț din piață? Răspunsul este unul complex și cuprinde multe motive de la costuri mai mari ale furniozrii actuali, până la avantajele portofoliului de clienți deținut.
Asociația Energia Inteligentă analizează unul dintre aceste motive, cel privind activitățile incorecte care există în piața de energie și care are efecte negative în funcționare și dezvoltarea, mai ales pe termen mediu și lung, a funcționării pieței de energie. Pe actuala piață există furnizori – producători de energie electrică care vin cu următoarele practici. Astfel, aceștia vând energie electrică en gros furnizorilor (cantitățile mari, teoretic au prețul cel mai mic), la prețuri cu cca. 10-15% mai mari decât prețul cu care vând en detail consumatorilor lor finali (cantitățile mici, teoretic au prețul cel mai mare), mai arată Asociația Energia Inteligentă.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…