Liberalii au numit-o la șefia Cadastrului Iași pe o fostă directoare condamnată definitiv acum două săptămâni la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Fiul său e un apropiat al lui Mihai Chirica

Liberalii au numit-o la șefia Cadastrului Iași pe o fostă directoare condamnată definitiv acum două săptămâni la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Fiul său e un apropiat al lui Mihai Chirica

Decizie fără precedent luată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție subordonată Ministerului Lucrărilor Publice. În fruntea Oficiului din Iași a fost numită astăzi Narciza Nedelcu, care a mai ocupat acest post în trecut, calitate în care a fost trimisă în judecată și condamnată definitiv, pe 2 iulie 2020, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Nedelcu este mama unuia dintre politicienii apropiați de primarul Mihai Chirica, numărul 2 în PNL Iași, scrie  G4Media.ro .

Ieri PNL a votat în Camera Deputaților Inițiativa civică ”Fără penali în funcții publice”, iar astăzi a numit-o în funcția de șef al Oficiului de Cadastru din Iași (O.C.P.I.) pe Narciza Nedelcu, condamnată definitiv pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Ea a primit, pe 2 iulie 2020, o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare, decizie definitivă, pentru că în timpul unui mandat anterior la conducerea instituției a săvârșit infracțiuni.

Agenția Națională de Cadastru este condusă de liberalul Laurențiu Alexandru Blaga, fost candidat la Consiliul Local Alba Iulia și un apropiat al parlamentarului Florin Roman. Laurențiu Alexandru Blaga a fost protagonist într-un scandal din campania electorală între PNL și USR, când filiala ALBA a USR l-a acuzat că, prin intermediul firmelor pe care le controlează, a câștigat zeci de contracte din bani publici. E vorba despre firmele SC LARRY VERMESSUNGEN și SC LARRY & CORY VERMESSUNGEN, ambele având ca domeniu de activitate documentațiile cadastrale.

Astfel, la momentul trimiterii în judecată, în 2015, Direcția Națională Anticorupție menționa, într-un comunicat de presă, că ”În perioada 23 – 30 decembrie 2009, inculpata Nedelcu Narciza, în calitate de director și ordonator de credite al O.C.P.I. Iași, aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a avizat la plată, în mod nelegal, prin aplicarea ștampilei BUN DE PLATĂ și a semnăturii, mai multe facturi privind contractele de prestări servicii încheiate anterior cu administratorii firmelor SC Gauss SRL, SC Grup Cinci SRL, SC Topo Euro Cad SRL, SC Agenția de Cadastru și Topografie SRL și PFA Lipșa Ștefan, în condițiile în care serviciile respective nu au fost efectuate.

Foto: Decizia magistraților

În cursul anului 2010, în scopul de a ascunde plata nelegală efectuată în favoarea societăților menționate anterior, inculpata Nedelcu Narciza:

-a întocmit, în fals, mai multe documente în care a menționat, în mod nereal, faptul că lucrările aferente contractelor de prestări servicii au fost efectuate în totalitate;

-a aprobat mai multe procese verbale de acceptanță (întocmite în fals de către inculpatul Bălțatu Liviu Gabriel, la instigarea inculpatului Grunzu Otonel), care atestau, în mod nereal, faptul că serviciile contractate au fost realizate în totalitate, în condițiile în care acestea nu erau efectuate și nu erau depuse la O.C.P.I. Iași;

-a semnat, în fals, la începutul lunii ianuarie 2010, ordonanțările de plată, angajamentele bugetare individuale și propunerile de angajare a unor cheltuieli privind contractele de prestări servicii încheiate cu societățile respective (documente întocmite, semnate și antedatate, în fals, de către inculpata Dolachi-Pelin Nicoleta). (…) Prin achitarea acestor facturi către cei cinci prestatori de servicii (persoane juridice și persoană fizică autorizată, devenită, ulterior, întreprindere individuală) a sumei totale de 379.657,24 lei, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași a fost prejudiciat cu această sumă, iar cei cinci prestatori de servicii au dobândit un folos patrimonial total de aceeași valoare.”

Narciza Nedelcu este mama lui Vlad Nicolae Nedelcu, unul dintre politicienii cu influență din jurul primarului Mihai Chirica, prim-vicepreședinte al Organizației Județene a PNL Iași. Chirica este cel care, pe vremea când conducea Organizația Municipală a PSD Iași, l-a pus pe listele de consilieri locali eligibili pe Nedelcu Junior.

Presa locală a scris, în mod repetat, despre diferitele avantaje primite de Nedelcu de la municipalitate în virtutea poziției sale de susținător al primarului: concesionarea unor terenuri din centrul Iașului, din domeniul public, la prețuri modice, construirea ilegală a unei clădiri, fără ca Poliția Locală să intervină sau primirea unor contracte de la instituții subordonate Primăriei pentru o firmă pe care o controlează prin intermediul unei rude.

Foto: Mihai Chirica și Vlad Nedelcu (ReporterIS)

Deși tânăr, Vlad Nicolae Nedelcu este deja un traseist politic experimentat: a fost membru PPDD, a trecut la PSD, unde este și în prezent, iar în mediul politic local este dată că iminentă înscrierea sa în PNL și impunerea, din nou, în Consiliul Local, tot cu sprijinul lui Chirica.

Până la ora editării acestui articol, Agenția Națională de Cadastru nu a răspuns unei solicitări referitoare la modul în care a fost numită în funcție Narciza Nedelcu.

Foto: Narciza Nedelcu / ReporterIS


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!