Liber în Teleorman scrie că ăsteia a lu' Dragnea de la Interne îi place cu Pieleanu!
Carmen Daniela Dan a fost tot timpul pasionată de lăuntric. Fosta stăpână a Prefecturii Teleorman a încercat întotdeauna să descopere frumosul din aria de cuprindere a urâtului și a reușit în viață. A izbutit să plece repede de la secretariatul C.P.U.N. (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională) și cel al Școlii din Videle și să se transforme în prima doamnă a unui județ cu prea puțini domni. Nu a stat niciodată în drum de părul prea alb a unui anume Cune, nu i-a păsat prea mult de etatea lui Zavera și nici de gradele mult prea mici ale unor șoferi de la Palatul Administrativ. Prietenii știu de ce, așa că nu mai intrăm în detalii legate de profesionalismul său. Intrinsec a fost și gestul domniței de Teleorman de a-i ține casa lui Dragnea. Pe vremea când baronul total începuse să nu mai aibă loc într-un apartament, s-a învecinat, în acte, cu tanti bugetara, pe atunci o simplă angajată a CJ-ului pe care condamnatul întâi din PSD îl conducea în mod direct la vremea respectivă, scriu, cu talent, băieții de la Liber în Teleorman .
Timpul a trecut și Carmen Dan a ajuns subprefect. În cea de-a doua funcție a Prefecturii nu a stat prea mult, trecând repede deasupra, în postul de prefect. Ajunsă la cârmă, prima doamnă a instituției i-a mulțumit, prin fiecare postare publică de pe Facebook, lui Liviu Dragnea pentru… orice eventualitate. Și-a făcut o întreagă campanie electorală pe bani publici, iar lumea a aplaudat-o că doar ea știa exact câți consumatori de droguri sunt în Teleorman, cunoștea fiecare librărie pe care n-a văzut-o niciun teleormănean citit și a militat pentru rezolvarea problemelor băbuțelor din piață, astfel încât acestea sunt și acum la fel de alungate de ”omenii legii”, numai că nu li se ia și pătrunjelul.
Mai o ie oribilă urcată deasupra Prefecturii, mai un marș antidrog cu elevii de la școală, Carmen Dan s-a prefăcut implicată la Prefectură, iar Dragnea a fost impresionat de raportul său de activitate în care și-a trecut expunerea de pe Facebook, dar și de vocea sa poetică dreasă la fiecare eveniment al instituției și, desigur, de pozele sale perfecte colectate după toate aparițiile la serviciu, că vii degeaba la muncă, dacă nu te expui, iar asta o știe orice angajat ideal.
Înăuntru, dincolo de ușile mari ale Prefecturii, Carmen a Teleormanului nu a muncit doar pentru popor, ci a știut exact să îmbine utilul cu plăcutul. Astfel, dacă tot îl avea pe șeful de la Muncipală în subordine, la vizita din fiecare seară, după ce îl întreba ce hoți a mai prins prin Alexandria, au gândit o afacere împreună. Societatea Way Storage SRL stă mărturie asocierii care i-a legat pe cei doi.
Acum, Carmen Daniela Dan, înainte de a fi coordonata lui Dragnea, este, din nou, șefa lui Pieleanu. De data asta, direct la Interne. Și nu ne-am mira să-l vedem pe Tudorel și mai extern, adică în vreun post pe la Capitală, pentru a nu mai face risipă cu naveta, doar știm cu toții că urmează revitalizarea economiei naționale. Și, probabil, Apocalipsa.