Lia Olguța Vasilescu: Ne retragem demisiile și vom asigura interimatul la conducerea ministerelor

Lia Olguța Vasilescu: Ne retragem demisiile și vom asigura interimatul la conducerea ministerelor

Deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat miercuri seară, într-o emisiune televizată, că este foarte probabil ca foștii miniștri din Guvernul Grindeanu să-și retragă demisiile și să asigure interimatul până la numirea noului guvern.

Olguța Vasilescu a menționat că activitatea unor ministere s-a blocat după demisia miniștrilor, întrucât unii nu și-au delegat sarcinile, iar alții nu au mai avut cui să le delege, deoarece secretarii de stat au fost 'executați'.

'Mâine voi merge la serviciu. (...) Cred că o să ne retragem toți demisiile, ca să poată să fie funcțională activitatea ministerelor până când va fi învestit următorul guvern. (...) Eu mi-am delegat atribuțiile către un secretar de stat, la mine (la Ministerul Muncii — n.r.) nu ar fi probleme, dar alți colegi de-ai mei nu au apucat să-și delege atribuțiile sau chiar nu au avut posibilitatea să facă asta, pentru că, Ministerul Dezvoltării spre exemplu, a fost totalmente destructurat în aceste zile. După demisia doamnei Sevil Shhaideh au fost destituiți în bloc secretarii de stat iar acolo este o situație fără precedent (...), nu mai are nimeni drept de semnătură. (...) Cine să semneze, portarul, pentru fonduri? (...) Toți miniștrii suntem conștienți (...) că trebuie să asigurăm interimatul până la numirea noului guvern', a spus Lia Olguța Vasilescu, la România TV.

De altfel, a mai spus aceasta, demisiile miniștrilor 'nu au devenit operaționale', deoarece președintele Iohannis nu a emis un decret în acest sens, probabil pentru că 'nu a vrut să arunce cu totul România în aer'.

Lia Olguța Vasilescu a susținut că în calitate de ministru al Muncii și-a îndeplinit măsurile prevăzute de programul de guvernare, prin urmare, se așteaptă să își reia funcția un noul cabinet.

În opinia ei, o parte dintre miniștri nu și-au îndeplinit obiectivele pentru că au fost blocați de fostul premier, dar au fost și miniștri care "nu au performat".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor