Letonia are un nou președinte

Letonia are un nou președinte

Ministrul leton al apărării, Raimonds Vejonis, membru al partidului ecologist, a fost ales miercuri președinte al țării, cu voturile a 55 din cei 100 de membri ai parlamentului de la Riga, relatează AFP.

Raimonds Vejonis, în vârstă de 48 de ani, care poate revendica titlul de primul șef de stat ecologist din Uniunea Europeană, a declarat că 'va face tot posibilul pentru a continua să amelioreze securitatea Letoniei și bunăstarea țării în întregul ei'.

În calitate de ministru al apărării, el a avut poziții foarte ferme față de Rusia, ale cărei ambiții au provocat îngrijorare în întreaga regiune. El îi urmează în funcție lui Andris Berzins, ales în 2011 și care nu a mai candidat pentru un nou mandat.

Noul președinte, care a fost biolog înainte de a intra în politică, s-a născut în Rusia în apropiere de Pskov, unde tatăl său activa în armata sovietică.

Vejonis a fost numit în 2002 ministru al mediului, păstrând acest portofoliu în mai multe guverne ale coaliției, până în 2011. El a intrat în parlament în 2006 pe lista alianței populiste a Verzilor și Țăranilor, care cuprinde partidul ecologist al cărui membru este.

Numit ministru al apărării în ianuarie 2014, el a dat dovadă de foarte multă fermitate față de Rusia în contextul conflictului ucrainean.

Președintele Letoniei este comandant al forțelor armate, îl nominalizează pe prim-ministru și exercită oficiul de promulgare a legilor.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen