Leonard Orban: Este posibil ca decizia UE privind cotele obligatorii să nu poată fi blocată

Leonard Orban: Este posibil ca decizia UE privind cotele obligatorii să nu poată fi blocată

Consilierul prezidențial Leonard Orban afirmă că tot mai puține state se opun cotelor obligatorii de imigranți, astfel încât este posibil ca decizia UE în acest caz să nu poată fi blocată.

"Sunt din ce în ce mai puține state membre care se opun acestei decizii, ceea ce înseamnă că nu va exista o minoritate de blocaj. E foarte probabil să nu existe o minoritate de blocaj și, în condițiile respective, decizia ar urma să se adopte, deci toate statele membre ar fi obligate să primească un număr de imigranți conform propunerii Comisiei Europene. (...) Vedem că există în momentul de față un sprijin din ce în ce mai masiv pentru ce a propus CE, mai precis cotele obligatorii, și este o chestiune care ne deranjează", a declarat Leonard Orban, joi seară, la Digi 24.

El a reiterat că poziția României la Consiliul JAI de săptămâna viitoare rămâne neschimbată. Orban a susținut că la această reuniune există și domenii în care se va putea negocia, cum ar fi sancțiunile economice pentru statele membre care nu acceptă numărul impus de imigranți.

"Chestiunile financiare probabil că vor mai fi negociate. Ce s-ar putea să nu mai fie negociat e vorba de cifră și repartizarea migranților conform propunerii făcute inițial", a spus consilierul prezidențial.

El a menționat că există o prevedere în propunerea Comisiei Europene care spune că, dacă un stat membru nu preia imigranți sau preia mai puțin decât cota alocată, țara respectivă va trebui să plătească pentru un fond în proporție de maximum 0,002% din PIB sau, dacă preia parțial numărul de imigranți, suma va scădea.

"Asta s-ar putea să rămână și prevederea, e valabilă pentru un singur an. Poate să rămână sau poate să fie eliminată sau să fie eliminată acea limitare în timp", a completat Orban.

În ceea ce privește gardul pe care Ungaria intenționează să-l construiască la granița cu România, Orban consideră că aceasta nu este o soluție pe termen mediu și lung.

"Este discutabilă această chestiune. Eu vă spun punctul meu de vedere. Gardul nu este o soluție. Trăim într-o Europă a secolului XXI, care ar trebui să fie deschisă față de exterior, și a te înconjura cu garduri nu e o soluție. Am văzut și la americani ce se întâmplă, au construit gardul acela la granița cu Mexic. Cât au limitat din afluxul de imigranți? Puțin. Nu cred că este o soluție", a mai declarat consilierul prezidențial.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”