Lenuța, la DNA. A CONTESTAT procurorul. Se întoarce la DOUĂ

Lenuța, la DNA. A CONTESTAT procurorul. Se întoarce la DOUĂ

Elena Udrea a venit, vineri, la DNA, unde a fost citată după ce Camera Deputaţilor a avizat cererea de urmărire penală şi reţinere a acesteia în noul dosar, în care este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii. La sosire, deputatul a declarat, întrebată dacă se aşteaptă să iasă cu cătuşe, că este ilegală punerea cătuşelor, adăugând: "Doar dacă am de gând să fug sau să mă bat cu procurorii".  

UPDATE/Elena Udrea a părăsit sediul DNA, dar se va întoarce la ora 14. Aceasta a comentat şi cererea de recuzare a procuroarei.  "Nu cred ca este suprinzător, pentru că am depus la CSM o sesizare. Nu am încredere în corectitudinea şi imparţialitatea dânsei. Nu încerc să trag de timp. Se poate desemna alt procuror şi mă întorc în câteva ore şi dau declaraţii", a declarat Udrea.

Mihaela Moraru Iorga este procuror şef al Serviciului de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că documentele privind avizarea cererilor de începere a urmăririi penale şi de reţinere a deputatului Elena Udrea au ajuns joi de la Camera Deputaţilor la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procurorii au citat-o pe Elena Udrea să se prezinte vineri la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile din noul dosar, care vizează vânzarea şi renovarea unei vile din Eforie Sud, dar şi un contract între Hidroelectrica şi o firma privată, pentru care Elena Udrea ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari.

Avocatul Alexandru Chiciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că urmează să meargă vineri la DNA, împreună cu clienta sa, Elena Udrea.

Procurorii au chemat-o pe Elena Udrea la DNA după ce plenul Camerei Deputaţilor a avizat cererea de începere a urmăririi penale a deputatul în noul dosar şi a încuviinţat reţinerea acesteia, însă nu şi arestarea preventivă.

Astfel, procurorii vor putea să îi aducă la cunoştinţă acuzaţiile, o vor putea reţine pentru 24 de ore, însă nu vor putea cere şi arestarea acesteia, putând lua măsura controlului judiciar.

Elena Udrea a declarat, după votul din Parlament în care s-a aprobat reţinerea, dar nu şi arestarea sa, că este strigător la cer, că ceea ce s-a întâmplat "este circ, şi nu justiţie", adăugând: "Au dat-o ca la rabini: una pentru procurori, una pentru Udrea".

"Ei au nevoie de curaj pentru a recunoaşte lucrurile despre care ştim toţi că se întâmplă, abuzurile care se întâmplă, se poartă exact aşa cum este imaginea despre Parlament, deci până la urmă ne merităm. Eu v-am spus că ceea ce mi se întâmplă mie e o poveste de destin, luaţi-o ca atare", a declarat Udrea.

În cazul solicitării DNA de arestare a deputatului Elena Udrea şi-au exprimat opţiunea 220 de deputaţi, din care 115 voturi "pentru" arestarea preventivă şi 105 "împotrivă". Pentru încuviinţarea solicitării erau necesare 122 de voturi.

DNA a cerut în 20 octombrie aviz de la Camera Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea, în noul dosar.

Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare - cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

"În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru al Guvernului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA", a precizat DNA.

Anchetatorii susţin că, pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi a celor din SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.

"În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa", a mai arătat DNA.

Elena Udrea susţine că omul de afaceri căruia i s-au cerut cinci milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica este Bogdan Buzăianu, iar Ana Maria Topoliceanu este cea care a folosit aceşti bani şi care trebuie să răspundă.

"Omul de afaceri este Buzăianu. Trec peste faptul că din 2005 eu şi Buzăianu suntem în conflict deschis şi că din cauza acestei lupte duse de mine cu el şi cu Dinu Patriciu a apărut sintagma «băieţii deştepţi din energie». Buzăianu nu poate spune vreodată că s-a întâlnit cu mine. Poate o dată în 2005, deci nu aveam cum să îi pretind eu bani. Povestea, în schimb, o cunosc şi este o poveste la care va trebui să răspundă doamna Ana Maria Topoliceanu. Nu m-a întrebat nimeni, dacă m-ar fi întrebat procurorii ar fi aflat cum stau lucrurile cu faptele pe care o descriu”, a afirmat Udrea.

Referindu-se la acuzaţiile DNA privind scoaterea din patrimoniul public a unei vile din Eforie şi vânzarea la preţ subevaluat, Elena Udrea a spus că acea licitaţie a fost câştigată de "o persoană foarte apropiată" Anei Maria Topoliceanu.

"În speţa cu vânzarea vilei de pe litoral, ea era şefa societăţii care a vândut vila din Eforie. Era o ruină, noi am vândut tot la vremea aceea pentru că era un patrimoniu în delăsare. Societatea care a cumpărat vila este un cunoscut, un apropiat al Anei Maria Topoliceanu, deci relaţia a fost între Topoliceanu şi persoana care a cumpărat, dar eu cred că procedura a fost corectă”, a mai spus Udrea.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că directorul general al Evenimentului Zilei, Dan Andronic, fondatorul Cancan, Radu Budeanu şi omul de afaceri Bogdan Buzăianu ar fi implicaţi în noul dosar în care este suspectată Elena Udrea.

Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, care editeaza publicaţiile Evenimentul Zilei şi Capital, şi director general al Evenimentului Zilei a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în 29 iulie, el spunând, la ieşire, că a fost chemat de anchetatori să aducă mai multe documente, fără a preciza în ce calitate a fost chemat.

Bogdan Buzăianu, proprietarul Energy Holding şi finul fostului ministru al Economiei din perioada guvernului Năstase Dan Ioan Popescu, este unul dintre "băieţii deştepţi" din energie, expresie lansată de fostul preşedinteTraian Băsescu, care îi definea astfel pe cei care cumpărau energie de la stat la preţuri subevaluate pentru a o revinde cu câştiguri mari. Acordul cu Energy Holding a adus Hidroelectrica cele mai mari pierderi dintre toate contractele cu "băieţii deştepţi" - 1,4 miliarde lei pentru perioada 2006-2012.

Sursele judiciare citate au precizat că în acest dosar ar fi implicat şi Radu Budeanu, fondatorul Cancan şi cel care controlează publicaţia şi proiectul Cancan TV difuzat pe acest site. În 7 octombrie, procurorii DNA au făcut percheziţii la firma Cancan TV, la cabinete de avocatură şi la locuinţele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar surse judiciare afirmau că printre cei vizaţi de anchetatori ar fi politicieni şi patroni de presă. Aceleaşi surse afirmau că şi Radu Budeanu, care în prezent nu mai este în acţionariatul firmei, dar controlează publicaţia tabloidă şi proiectul Cancan TV, ar fi vizat în anchetă şi urmează să fie audiat, în prezent acesta fiind plecat din ţară.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…