Leguma medicament, ieftină și ușor de găsit la tarabe. Ameliorează multe boli grave și te ajută să slăbeşti

Leguma medicament, ieftină și ușor de găsit la tarabe. Ameliorează multe boli grave și te ajută să slăbeşti

Bogată în vitamine, minerale și fibre, dar cu un conținut redus de calorii, gulia poate reprezenta un aliat de încredere în ameliorarea mai multor probleme de sănătate, dar și în dietele de slăbit.

Gulia este înrudită cu varza, broccoli și conopida FOTO Shutterstock

Gulia este înrudită cu varza, broccoli și conopida FOTO Shutterstock

Științific denumită „brassica oleracea gongylodes”, gulia este cunoscută și ca „nap german” și este înrudită cu varza, broccoli și conopida.

Ce valori nutriționale are gulia

100 de grame din această rădacinoasă aduc, potrivit drmax.ro , un aport de:

  • 27 de kilocalorii;
  • 2.6 grame de carbohidrați;
  • 3.6 grame de fibre;
  • 0.1 grame de grăsimi;
  • 1.7 grame de proteine;
  • 62 mg vitamina C - 102% din Doză Zilnică Recomandată (DZR);
  • 16 µg folați - 4% din DZR;
  • 0.165 mg acid pantoteic - 3% din DZR;
  • 350 mg de potasiu - 7% din DZR;
  • 24 mg de calciu - 2.5% din DZR;
  • 0.129 mg de cupru - 14% din DZR.

În plus, gulia este o legumă bogată în beta-caroten, magneziu, mangan și fier.

Toate acestea fac din gulie un aliat în lupta cu diverse probleme de sănătate.

Gulii în aluat. FOTO Profimedia

Gulii în aluat. FOTO Profimedia

Reglează colesterol și glicemia și susține digestia

Gulia nu conține deloc colesterol, iar potrivit sursei citate, consumul constant al acesteia poate contribui la reglarea valorilor LDL (colesterol rău) și, ca efect, la diminuarea riscului de dezvoltare al bolilor cardiace.

Leguma este indicată și diabeticilor, grație indicelui glicemic scăzut. Consumată regulat, poate contribui la reglarea nivelului de zahăr din sânge.

Este o legumă sățioasă , datorită prezenței fibrelor, controlând în același timp și cantitatea de insulină secretată de organism.

Tot datorită cantității importante de fibre, gulia poate regla digestia, fiind benefică pentru persoanele care se confruntă cu balonare sau constipație.

Ajută în lupta cu anemia

Cantitatea scăzută de globule roșii din sânge este asociată cu lipsa unor minerale esențiale din organism, printre care potasiul și fierul. Valorile sub medie ale acestora pot determina apariția anemiei, afecțiune corelată adesea cu slăbiciune musculară, oboseală sau diverse probleme ale organelor interne.

Datorită prezenței fierului și potasiului din abundență, rădăcinoasa poate contribui la diminuarea carențelor acestor minerale , fiind astfel benefică pentru persoanele care suferă de anemie.

Rol antiinflamator și antioxidant

Gulia acționează că un antiinflamator atunci când este introdusă în alimentație

Gulia conține 105% din aportul zilnic recomandat de vitamina C, fiind astfel un aliment cu proprietăți antioxidante puternice , de aceea, consumul regulat al acesteia poate contribui astfel la diminuarea riscului de apariție a bolilor asociate cu niveluri scăzute ale acestei vitamine, precum afecțiunile pulmonare, cardiace sau ale sistemului imunitar și nervos , potrivit aceleiași surse.

Un aliat în lupta cu kilogramele

Gulia are sub 30 de kilocalorii pentru o porție de 100 de grame, motiv pentru care este considerată un aliat de încredere în lupta cu excesul ponderal . Iar faptul că are un grad ridicat de sățietate o recomandă și mai mult în curele de slăbire.

Sucul de gulii este poate ajuta la combaterea contractiilor musculare si atenuarea durerilor cauzate de acestea. Consumat zilnic, la micul dejun, un pahar cu suc de guile poate fi benefic și în cazul carceilor, potrivit realitatea.net.

Contraindicații

Gulia nu prezintă riscuri atunci când este consumată în cantități moderate, dar anumite studii arată că ar putea determina inflamații ale glandei tiroide în cazul persoanelor care suferă de afecțiuni ale acesteia, arată drmax.ro

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”