Călin Georgescu, rupt din partidul AUR, vine din urmă cu un bogat bagaj de simpatii legionare și totalitare, în nenumărate rânduri manifestându-și afinitatea față de Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu. Într-un discurs ținut în urmă cu câțiva ani, i-a copiat discursul Mareșalului cuvânt cu cuvânt. Campania electorală a ultimelor săptămâni ne dovedește faptul că mulți români își doresc un conducător care să aibă ceva din dictatura mareșalului Antonescu și ceva din filonul mistico-religios al lui Corneliu Zelea Codreanu.

Într-o noapte de vară a anului 1949, Gogu Puiu, „haiducul Dobrogei“ , așa cum era supranumit legionarul care a luptat împotriva comunismului, murea cu arma în mână într-o casă din localitatea dobrogeană Cobadin, într-o altercație cu securiștii. Olimpia Puiu, iubita sa, care era însărcinată, a născut, în beciurile Securității din Constanța, o fată, Zoe Rădulescu. Fiica sa, Elena Puiu, adică nepoata celui care a murit apărând țara de ruși, este în prezent o susținătoare înfocată a lui Călin Georgescu, candidatul la Președinție care vrea să întoarcă fața României de la Occident, dorind ca România să abandoneze NATO, întrucât „este cea mai slabă“ alianță militară, vorbind totodată de „neutralitatea noastră față de orice formă de conflict“.

Elena Puiu nu este o excepție. Majoritatea legionarilor fac front comun cu acest candidat, în condițiile în care înaintașii lor au luptat până la moarte tocmai împotriva celor propovăduite astăzi de cel care se consideră bun român conectat cu Dumnezeu.

În interviurile mai vechi descoperim cum Călin Georgescu vorbește despre mișcarea legionară ca despre ceva sfânt: „Mișcarea Legionară, atunci când se va scrie istoria adevărată (...) se va arăta că a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român“. La vremea când a fost luat interviul, în 2020, Călin Georgescu era susținut pentru a fi numit prim-ministru, fiind inițiată și o petiție în acest sens. „Căpitanul“ Corneliu Zelea Codreanu vine la pachet cu divinitatea pentru Călin Georgescu, fiind aproape singurul care nu înțelege de ce mișcarea legionară a fost numită organizație de tip fascist.

Trimisul „Arhanghelului Mihail“, cu mâinile mânjite de sânge

Dar să vedem cine a fost „Căpitanul“, fondatorul Mișcării Legionare. „Este greu de imaginat astăzi exaltările colective produse de venirea lui Codreanu în câte un sat“, scria Florin Constantiniu în volumul „O istorie sinceră a poporului român“. Profesorul Nicholas M. Nagy-Talavera, evreu maghiar originar din Transilvania, relatează propria experiență: aflat într-un sat din Munții Apuseni, el a asistat – avea 8 ani – la o adunare țărănească organizată de legionari în curtea bisericii. „Deodată, asupra mulțimii s-a așternut tăcerea. Un om înalt, de o frumusețe întunecată, îmbrăcat într-un costum național alb a intrat în curte, călare pe un cal alb. S-a oprit lângă mine și n-am putut să văd nimic monstruos în el. Dimpotrivă. Zâmbetul lui copilăresc, sincer, radia peste mulțimea săracă și el părea a fi cu ea, dar, în chip misterios, și în afara ei. Era, mai degrabă, pur și simplu o parte a pădurilor, a munților, a furtunilor de pe crestele acoperite de zăpadă ale Carpaților, a lacurilor și a râurilor. Așa stătea tăcut în mijlocul mulțimii. Nu avea voie să vorbească. Tăcerea lui era elocventă: părea să fie mai puternic decât noi, mai puternic decât omul prefectului, care interzisese cuvântarea lui. O țărancă bătrână cu părul alb și-a făcut semnul crucii pe piept și a șoptit către noi: «Trimisul Arhanghelului Mihail!»“.

Numai că „Trimisul Arhanghelului Mihail“ avea mâinile mânjite cu mult sânge. Copilul născut în Huși, al cărui tată, Ion Zelea Codreanu, a făcut parte din Partidul Naţionalist-Democrat al lui Nicolae Iorga şi A.C. Cuza, a ajuns să studieze în Berlin, după ce a fost dat afară din facultatea din Iași, unde studia Dreptul, tot în urma unor lupte de stradă. Potrivit rapoartelor informatorilor, Bavaria i se părea centrul antisemiţilor germani. Tot aici a descoperit și svastica, simbol pe care ulterior aveau să-l poarte studenţii de la Chişinău la cravată.

În octombrie 1924, el l-a împușcat în fața unui tribunal din Iași pe prefectul de Poliție Constantin Manciu – care era însărcinat de Guvern să pună capăt răscoalelor antisemite–, însă a fost achitat, fiind acuzat de complot, nu de crimă. „Împuşcarea lui Manciu a reprezentat o cotitură profundă în viaţa lui Codreanu: imitându-şi profesorii de la universitate, vorbise mult despre violenţă, bătuse studenţi, ziarişti şi tutungii evrei, ordonase să se arunce femei din tren – acum a tras şi, spre deosebire de Moţa (ardeleanul Ion Moța, prietenul său de încredere), a şi ucis“, scrie Oliver Jens Schmitt în volumul „Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea căpitanului“.

Țelul legionarilor: „rezolvarea problemei jidoveşti“

După „nunta ca-n povești“ de la Focșani, la care au participat între 80.000 şi 100.000 de persoane, eveniment care a născut și balade, Corneliu Zelea Codreanu și tânăra sa soție, Elena Codreanu, au plecat în Franța, unde au stat doi ani. La întoarcere, au găsit o țară în fierbere. A fost momentul în care Codreanu a anunţat în faţa delegaţilor Centrului Studenţesc lupta cu toate mijloacele, „de la condei până la revolver“, iar în august 1924, Codreanu şi Moţa au publicat la tipografia tatălui lui Moţa primul număr al noului lor ziar, cu nume programatic: „Pământul strămoşesc“.

Bazele ideologice şi organizatorice ale „Legiunii Arhanghelul Mihail“ au fost puse la Neamț, de către văcăreşteni (deținuții de la Văcărești, unde fusese și el) şi Codreanu în anul 1927. Țelul lor era să creeze o „organizaţie independentă și tinerească“ în vederea „rezolvării problemei jidoveşti“. Legionarismul a atras mulți români, țărani, dar și intelectuali. A fost ales deputat în două rânduri, iar la alegerile care au avut loc în anul 1937, legionarii au ieșit pe locul al treilea.

Dar să ne întoarcem câțiva ani mai înainte. După o serie de răfuieli publice, când la Iaşi gardiştii au spart geamurile casei politicianului liberal Victor Iamandi, rănind-o pe fiica acestuia, au distrus Clubul Liberal, iar procurorul general a fost rănit în lupte de stradă, prim-ministrul I.G. Duca a interzis la 9 decembrie 1933 Garda de Fier. Răzbunarea nu s-a lăsat așteptată: 20 de zile mai târziu, premierul liberal s-a prăbușit sub gloanţele legionarilor Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace pe peronul Gării din Sinaia. Codreanu s-a ascuns la o rudă a Elenei Lupescu, apoi la un adept al său, Ştefan Zăvoianu, colonel rănit în război, iar în cele din urmă, la 15 martie 1934, s-a pus de bunăvoie la dispoziţia autorităţilor, dar a fost achitat.

Ochi pentru ochi

Mișcarea legionară, inspirându-se de la fenomenul Maglavit, a înflorit în anii care au urmat. În anul 1935, legionarii au înfiinţat tabere de muncă în toată ţara, au renovat biserici și săracilor le-au făcut case. În toată ţara s-au ridicat troiţe, iar cântecele lor răsunau la târgurile de vite, în biserici, în universităţi. La începutul anului 1938, diplomaţii erau de părere că două treimi dintre toţi preoţii şi ofiţerii erau de partea Legiunii.

Dar sfârșitul lui Codreanu avea să fie aproape. În urma unei polemici între el și Nicolae Iorga, la 17 aprilie 1938, a fost arestat. Ulterior, a fost pus din nou sub acuzare în faţa curţii marţiale pentru înaltă trădare, activităţi subversive şi devoalarea unor documente de stat. Ultimele luni din viaţă şi le-a petrecut în închisorile de la Jilava, Doftana şi Râmnicu Sărat. În noiembrie, Codreanu, alături de alți legionari, au fost urcați într-un camion, legaţi de mâini şi de picioare. În pădurea de la Tâncăbeşti, cei 14 deţinuţi au fost sugrumaţi de jandarmi, la ordinul lui Carol al II-lea. Versiunea oficială a fost aceea că au încercat să evadeze și au fost împușcați în spate.

Pentru ca aceste crime să rămână ascunse, după două zile, trupurile au fost dezgropate, stropite cu acid sulfuric și peste ele s-a turnat o placă groasă de beton. Dar legionarii nu s-au lăsat și, după doi ani, la 30 noiembrie 1940, i-au dezgropat din nou. „Căpitanul“ a fost purtat pe străzile Bucureştiului până la Casa Verde şi înmormântat acolo, lângă alți legionari celebri.

Moartea sa a fost răzbunată prin acte la fel de înfiorătoare. Un comando de legionari a împușcat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, la Jilava, 64 de persoane pe care ei le considerau vinovate de asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a altor aproape 300 de membri ai Mişcării Legionare. În capul listei victimelor masacrului s-au aflat Mihail Moruzov, fost director al SSI (Serviciul Secret de Informaţii al Armatei), Victor Iamandi, fost ministru al Justiţiei, generalul Gheorghe Argeşanu, fost prim-ministru, generalul Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei.

Codreanu a rămas, până la sfârşitul vieţii sale, un antisemit convins. „Evreii vor să ne distrugă viaţa naţională; de aceea, trebuie să-i anihilăm“, spunea, într-un interviu pentru un ziar străin, cel care îi admira pe Hitler și Mussolini. La un sfert de veac după moartea lui Codreanu, istoricul Ernst Nolte era de părere că Legiunea a fost „probabil, chiar cea mai interesantă şi mai complexă dintre toate mişcările fasciste“.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom trece ca barbari“

„În liniște și în credință, în ordine și în unire, în muncă și în iubire, cu Dumnezeu înainte!“. Acesta este mesajul pe care Ion Antonescu îl transmitea la manifestația Mișcării Legionare dedicate memoriei lui Corneliu Zelea Codreanu de la 6 octombrie 1940. După 81 de ani, la 2 octombrie 2021, la un protest față de restricțiile impuse în timpul pandemiei, Călin Georgescu venea cu același mesaj: „Liniște și credință. Prin ordine și unire. Prin muncă și iubire. Cu Dumnezeu înainte. Trăiască România!“.

În urmă cu câțiva ani, în panteonul neamului românesc întocmit de Călin Georgescu figurau și legionari și criminali: „Neamul românesc a trăit prin Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Avram Iancu, Kogălniceanu, Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, mareșalul Ion Antonescu şi mulți, mulți alţi eroi“. Ulterior, și-a nuanțat declarația, spunând că „Toți au făcut și fapte bune, și altele mai puțin bune, dar, în general, un lider autentic este cel care spune adevărul. Și dacă nu spui adevărul, nu ai cum să fii lider“. După declarațiile sale, procurorii au deschis un dosar penal pentru promovarea persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid şi de crime de război, dosar care s-a închis la fel de repede.

Holocaustul românesc

La acea vreme, Călin Georgescu era doar unul dintre extremiștii care nu visau mai mult de a deveni președinte de onoare al AUR-iștilor. Acum, însă, candidează la cea mai importantă funcție în stat, iar gravitatea declarațiilor sale pune în pericol democrația din România. Mareșalul Ion Antonescu, atât de des invocat de către Călin Georgescu, a fost acuzat că a militat pentru „hitlerism şi fascism“, că a instaurat „cel mai crunt regim de dictatură cunoscut în istoria țării noastre“, că a invitat „armatele hitleriste să intre pe teritoriul țării“ şi a decis „aderarea la Pactul Tripartit“, pregătind apoi agresiunea „contra popoarelor din Balcani şi contra URSS“, după care a săvârşit „cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare paşnică cu poporul român“, punând țara în stare de război cu Marea Britanie și cu SUA, conform actului de acuzare al comuniștilor.

Aceasta era situația de atunci, puteți spune, și a ales răul cel mai mic, însă Holocaustul rămâne cea mai neagră pată de pe istoria României. La 16 decembrie 1941, Ion Antonescu demonstra că era un Hitler mai mic: „Chestiunea jidanilor se tratează la Berlin. Germanii vor să-i ducă pe toți jidanii din Europa în Rusia și să-i așeze în anumite regiuni. Dar până la execuție, este timp. Ce facem în acest timp cu ei? Așteptăm ce se decide la Berlin? Așteptăm o decizie ce ne privește pe noi? Trebue să-i punem în siguranță? Bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră. Nu vreau să știu nimic. Poate să moară 100, poate să moară toți“. Mareșalului nu îi era teamă nici de judecata istoriei: „Îmi este indiferent dacă în istorie vom trece ca barbari. Imperiul Roman a făcut o serie de acte de barbarie față de orizontul contemporan și a fost totuși cel mai vast și cel mai măreț așezământ politic“.

Transilvania, rana deschisă

Istoria însă rămâne la ideea că Mareșalul este o personalitate controversată. Dacă în privința Holocaustului nimeni nu-i găsește vreo scuză, soarta Transilvaniei, pământ românesc ocupat de Ungaria în 1940, a rămas o rană adâncă pe care a dus-o în mormânt: „Dar poporul român are o misiune şi față de el însuşi: Transilvania. Poporul român s-a născut în Carpaţii Daciei, a trăit în unitatea geopolitică a Daciei, pe care nici Imperiul Roman unificator nu a înlăturat-o şi nici invaziile nu l-au putut îndepărta. Singur, lovit de veacuri, invazii şi imperialisme, el a înfruntat aci toate primejdiile şi aci va muri. Transilvania nu este un pământ, un teritoriu, este leagănul românilor, este sufletul nostru. Cum nu poţi scoate pe Niebelungi şi pe luptătorii lui Adolf Hitler din valea Rinului, nicio forţă de pe lume nu ne va scoate din podişul Transilvaniei. Ceea ce n-au putut face slavii, turcii şi ruşii, nimeni nu va izbuti. Poporul român luptă azi în contra slavismului şi a comunismului, dar mâine el va trebui să lupte în contra acelora care i-au luat pământul fără luptă. Transilvania este datoria noastră faţă de noi înşine şi nu va fi un singur român care să nu moară pentru ea. Mai bine să ne prăbuşim într-o luptă dreaptă decât să trăim veacuri în ruşinea nedreptăţii“, era mesajul pe care Antonescu i-l ducea lui Hitler, la Berlin.

În jurnalul de front publicat de istorici, descoperim un Ion Antonescu autoritar, care cerea aplicarea legii marțiale nu doar pe front, ci și în spatele lui. „Este în interesul superior al conducerii războiului să apărem în fața poporului român şi din teritoriile ocupate ca liberatori de sub jugul bolșevic, iar nu ca barbari care au venit să-i jefuiască, să-i batjocurească, să-i omoare. Cine va fi prins că omoară sau batjocureşte populaţia sau jefuiește bunurile ei să fie executat pe loc fără cruțare“.

Mai mult decât atât, el cerea ca hoții să fie înfierați cu fierul roșu. „Să punem pe fruntea celui care a fost prins furând, de la un pui de găină, până la cel mai mare furt, să-i punem cu fierul roșu semnul «hoț». Să vedem câți vor vrea să poarte, o viață întreagă, pe frunte acest semn. Este o pedeapsă mai dreaptă decât pedeapsa cu moartea. Nu vreau să mai umplu pușcăriile, să răpesc timpul tribunalelor cu asemenea chestiuni. Dacă luăm această măsură drastică, nu mai e nevoie nici de pușcării, nici de tribunale pentru hoți“.

Judecat și condamnat la moarte de către ruși

De ce i-a fost frică, de ruși, nu a scăpat. Cel care în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941 a dat ordinul „Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul!“, după 23 August 1944, când a fost arestat din ordinul Regelui Mihai I, a fost dus și anchetat în Uniunea Sovietică inițial. Însă, pentru a da impresia unui proces corect, a fost readus în țară unde a încăput pe mâna Tribunalului Poporului. Sentința era de șase ori pedeapsa cu moartea, de două ori temniță grea pe viață, de trei ori la temniță grea timp de 20 de ani, o dată la detenție riguroasă timp de 20 de ani şi 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani.

A fost împușcat în seara zilei de 1 iunie 1946, în închisoarea Jilava, cu o zi înainte de a împlini vârsta de 64 de ani. Corpul i-a fost incinerat la crematoriul „Cenuşa“. Alta era dorința sa: ,,Am să mă rog să fiu îngropat lângă cei care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, la Iancu Nou. Acolo voi fi printre acei cu care în copilărie am cunoscut şi bucuriile şi lipsurile“. Dar, istoria se răzbunase pe el. Nici evreii nu doriseră să moară în lagărele de exterminare.

Întrebarea este dacă românii care îl votează simt nevoia să fie conduși de un lider autoritar cum a fost Ion Antonescu, care să-și păstreze cuvântul dat chiar cu prețul vieții, sau de un lider carismatic, dar criminal, înconjurat de o aureolă de sfânt, cum a fost Corneliu Zelea Codreanu.