Legile Justiției, constituționale. Sesizările Opoziției, neîntemeiate sau inadmisibile SURSE
Curtea Constituțională a respins sesizările formațiunilor din opoziție referitoare la cele trei legi ale Justiției. Prin urmare, cele trei proiecte vor fi trimise șefului statului, pentru promulgare.
UPDATE CCR a venit cu detalii despre deciziile luate privind pensiile speciale.
Cu majoritate de voturi a respins ca neîntemeiată sesizarea USR și Forța Dreptei referitoare la Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și neafiliați privind Legea privind organizarea judiciară.
Cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art.27 alin.(2) teza finală și cu unanimitate de voturi cu privire la Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi la celelalte dispoziții din aceasta, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și neafiliați constantând constituționalitatea legii.
„În aceeași ședință, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi a respins, ca inadmisibile, obiecțiile de neconstituționalitate formulate de 38 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și neafiliați, cu privire la Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii”, mai arată CCR.
---
Cele trei sesizări ale USR și Forța Dreptei au fost declarate neîntemeiate, susțin surse instituționale pentru „Adevărul”. De asemenea, cele trei sesizări ale Alianței pentru Unirea Românilor au fost considerate inadmisibile. De altfel, reprezentanții Puterii declaraseră încă din momentul depunerii acestor sesizări că demersul AUR va fi inadmisibil, pentru că nu aveau numărul necesar de semnături pentru a depune documentele.
„Din punctul meu de vedere au fost respectate toate procedurile. Nu sunt elemente intrinseci care să afecteze Constituția. Nu cred că există argumente temeinice ca una din aceste sesizări să treacă. Eu sunt convins că ele vor fi respinse”, sublinia Gabriel Androache, președinte al Comisiei pentru legile Justiției, după sesizarea CCR. Liderul de grup al PNL preciza că sesizările AUR au o probleme din start. „Ei sunt primii care încalcă Constituția”, a subliniat liberalul pentru „Adevărul”, fiind de părere că sesizările AUR sunt inadmisibile, pentru că nu ar îndeplini „criteriul de formă” în ceea ce privește numărul de semnături.
De asemenea, tot ca sesizare neîntemeiată a fost și cea a Avocatului Poporului, în ceea ce privește modificările la Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Iohannis: Sunt legi bune
Prin urmare, cele trei legi ar urma să plece spre Palatul Cotroceni, unde Klaus Iohannis le poate promulga sau reîntoarce în Parlament. Însă șeful statului deja a anunțat că în momentul în care vor ajunge la el, cele trei legi vor fi promulgate.
„MCV ţine foarte mult de felul cum vor fi evaluate noile legi ale justiţiei şi aici cred că putem să fim optimişti. Sunt legi bune care au ieşit acum din Parlament. Sigur, mai sunt câteva proceduri până când vor fi promulgate, dar sper să nu dureze foarte mult, în paralel însă deja pot începe primele evaluări pe aceste legi şi dacă evaluările vor fi pozitive aşa cum mă aştept eu, de exemplu, atunci putem în mod real să ne aşteptăm la ridicarea MCV-ului şi intrarea în mecanismul general de stat de drept care a fost instituit pentru toate statele membre", afirma şeful statului, pe 20 octombrie, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European .
Sursa: adevarul.ro