Legenda lui Moș Nicolae, sfântul care a izbăvit de la moarte trei bărbați. Cui i s-a arătat în vis
De numele Sfântului Nicolae sunt legate mai multe poveşti creştine. Legenda lui Moș Nicolae vorbeşte despre o altă minune săvârșită, mai puțin cunoscută, şi anume că a izbăvit de la moarte trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept.
Sfântul Nicolae, prăznuit pe 6 decembrie FOTO Adevărul
De numele Sfântului Nicolae sunt legate mai multe poveşti creştine. Istoria sfântului vorbeşte despre o altă minune săvârșită, mai puțin cunoscută, şi anume că a izbăvit de la moarte trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept.
Care este legenda mai puțin povestită a lui Moș Nicolae
Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe Sfânt în ajutor, i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia.
Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului. Pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit că bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
De asemenea, de numele Sfântului sunt legate mai multe fapte creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ.
Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecaţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.
Cine a fost Sfântul Nicolae
În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie, păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură. Este iscoada a diavolului, stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi. Crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.
Nicolae a fost un creștin prigonit și închis pentru credință . Ideea de dărnicie vine din povestea a trei fete sărmane, care nu se puteau mărita, pentru că nu aveau zestre. Nicolae le-a dat trei pungi cu galbeni, ca să nu cadă în păcatul desfrâului. Crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.
Sursa: adevarul.ro