Legea privind simplificarea modului de accesare a schemelor de plăţi directe pentru fermieri, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care simplifică modul de accesare a schemelor de plăţi directe pentru fermieri, prin reducerea unor documente care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate specifice.
Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, în scopul simplificării modului de accesare a schemelor de plăţi directe pentru fermieri, prin reducerea unor documente care dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate/condiţii specifice unor măsuri delegate de dezvoltare rurală pe care fermierii trebuie să le anexeze la cererea unică de plată şi care sunt emise de instituţii/organisme responsabile.
"Pentru a beneficia de plăţile directe, fermierii trebuie să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziţia lor, cu excepţia adeverinţelor conform înscrisurilor din registrul agricol sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităţilor administrativ-teritoriale, dacă este cazul. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii", prevede actul normativ.
De asemenea, fermierii persoane fizice vor depune o declaraţie pe proprie răspundere că îşi lucrează terenul agricol şi că deţin documente doveditoare.
Conform legii, "primăriile pe raza cărora se află terenurile agricole sunt obligate să elibereze adeverinţele conform înscrisurilor din registrul agricol la solicitarea APIA, cu consimţământul scris prealabil al fermierului".
"Documentele ce dovedesc respectarea anumitor criterii de eligibilitate/condiţii specifice măsurilor delegate sunt furnizate, la solicitarea APIA, de către instituţiile/organismele responsabile cu emiterea/atestarea acestora", mai prevede textul. AGERPRES