Legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli afectaţi de secetă, promulgată

Legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli afectaţi de secetă, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019 şi care au fost afectaţi de secetă.

Potrivit legii, beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) din ordonanţă sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă deţin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare prevăzut la art. 1 alin. (4) este de peste 30% aferent culturii calamitate.

Articolul 4 alin. (1) din OUG nr 148/2020 prevede că beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, şi au depus cerere unică de plată 2020, respectiv: producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016; b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepţia grupurilor de producători.

Potrivit articolul 1, alineat (4) din OUG 148/2020, schema de ajutor de stat are la bază datele referitoare la procentul de calamitare şi suprafaţa calamitată, înscrise în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, aprobat prin Ordinul ministrului Agriculturii şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.

Şeful statului a promulgat, marţi, şi legea privind utilizarea, conservarea şi protecţia solului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?