Legea privind cumpărarea şi vânzarea de terenuri agricole, promulgată

Legea privind cumpărarea şi vânzarea de terenuri agricole, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Legea stipulează că înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune, la preţ şi în condiţii egale în ordinea începând de la preemptori de rang I - coproprietarii, rudele de gradul I, soţii, rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv - până la preemptori de rang VII - statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului.

Actul normativ stipulează că arendaşul care doreşte să cumpere terenul agricol arendat situat în extravilan trebuie să deţină această calitate în temeiul unui contract de arendare valabil încheiat şi înregistrat potrivit dispoziţiilor legale, cu cel puţin un an înainte de data afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei şi să îndeplinească mai multe condiţii.

"În cazul exercitării dreptului de preempţiune de către tinerii fermieri, prioritate la cumpărarea terenului supus vânzării are tânărul fermier care desfăşoară activităţi în zootehnie, cu respectarea condiţiei privind domiciliul/reşedinţa stabilit/stabilită pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin un an, anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan", prevede legea.

Legea stipulează şi modul în care se stabileşte prioritatea la cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan în cazul exercitării dreptului de preempţiune de către proprietarii de terenuri agricole vecine.

"Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1) înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în actul normativ.

Legea prevede şi condiţiile cumulative care trebuie îndeplinite pentru înstrăinarea terenurilor în cazul în care titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul.

"Terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina, prin vânzare, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, cu obligaţia plăţii impozitului de 80% pe suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă. (...) În cazul înstrăinării directe sau indirecte, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, a pachetului de control al societăţilor care au în proprietate terenuri agricole situate în extravilan şi care reprezintă mai mult de 25% din activele acestora, vânzătorul va avea obligaţia de a plăti un impozit de 80% din diferenţa de valoare a terenurilor respective calculată pe baza grilei notarilor între momentul dobândirii terenurilor şi momentul înstrăinării pachetului de control. În acest caz, impozitul pe profit privind diferenţa de valoare a acţiunilor sau părţilor sociale vândute se va aplica la o bază redusă proporţional cu procentul ponderii terenurilor agricole respective în activele fixe, orice dublă impozitare fiind interzisă", se mai arată în actul normativ.

Prin această lege amenzile privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune şi fără obţinerea avizelor necesare au fost majorate. Astfel, acestea sunt cuprinse între 100.000 lei şi 200.000 lei.

PNL şi USR au sesizat la CCR această lege, însă Curtea a respins sesizarea. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...