Legea prin care universitarii și academicienii pot fi șefi de secție la spitale publice cu aprobarea managerului, promulgată

Legea prin care universitarii și academicienii pot fi șefi de secție la spitale publice cu aprobarea managerului, promulgată

Președintele Traian Băsescu a promulgat, marți, Legea care prevede că, în unitățile sanitare publice, profesorii universitari și academicienii pot ocupa funcții de șef de secție până la vârsta de 70 de ani, cu aprobarea managerului și cu avizul consiliului de administrație al spitalului.

Foto: (c) ALEX MICSIK /AGERPRES FLUX

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat marți decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Art. 184 alin. (6) și (11) din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Potrivit legii, art. 184 alin (11) din Legea 95/2006 se modifică după cum urmează: "în unitățile sanitare publice profesorii universitari, medicii membri titulari și membri corespondenți ai Academiei de Științe Medicale și ai Academiei Române, medicii primari doctori în științe medicale pot ocupa funcții de șef de secție până la vârsta de 70 de ani, cu aprobarea managerului și cu avizul consiliului de administrație al spitalului".

De asemenea, alin. (6) art. 184 din aceeași lege se modifică astfel: "în spitalele clinice, secțiile, laboratoarele și serviciile medicale clinice funcția de șef de secție, șef de laborator, șef de serviciu medical și director medical se ocupă de cadrul didactic recomandat de senatul instituției de învățământ medical superior în cauză, cu aprobarea managerului și cu avizul consiliului de administrație al spitalului".

AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Vicențiu Purcărea)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...