„Legea fugarilor”, la CCR. În opinia Înaltei Curţi, actul normativ ar încălca dreptul la un proces echitabil

„Legea fugarilor”, la CCR. În opinia Înaltei Curţi, actul normativ ar încălca dreptul la un proces echitabil

Curtea Constituţională a României (CCR ) va dezbate marţi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ ) în legătură cu „Legea fugarilor” , după ce a fost amânată de mai multe ori.

 Paul de România, fugar de patru ani. FOTO arhiva Adevărul

Paul de România, fugar de patru ani. FOTO arhiva Adevărul

Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv, care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate, vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între șase luni şi trei ani a fost atacată la CCR de ICCJ, potrivit Agerpres .

Ce prevede proiectul „Legii fugarilor” și de ce a fost atacat de ÎCCJ

În opinia Înaltei Curţi, prin această lege s-ar încălca dreptul la un proces echitabil şi cel la libertate individuală.

„Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la un an la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii” prevede proiectul de lege.

Potrivit proiectului „se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”.

Țările preferate de fugarii condamnaţi

Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ.

Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoş Săvulescu sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România, care au reuşit să plece din ţară pentru a scăpa de închisoare. Italia şi Grecia sunt ţările preferate de fugarii condamnaţi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”