Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, publicată în Monitorul Oficial

Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, publicată în Monitorul Oficial

Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise a fost publicată luni în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare peste 45 de zile. Președintele Klaus Iohannis a semnat vinerea trecută decretul pentru promulgarea actului normativ privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională a României, însă judecătorii au stabilit că prevederile modificate respectă Legea fundamentală.

Proiectul de lege prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!