Lege promulgată: Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripții și simboluri
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamente militare.
„Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Legea modifică şi completează Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României , intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
„Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare", prevede proiectul.
„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul modifică şi completează Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001”, mai arată proiectul de lege.
Proiectul mai prevede că „în locurile 10 care se arboreaza drapelul Romaniei pot fi arborate și drapelul Uniunii Europene și cel al NATO”.
De asemenea, este modificat și articolul 21 astfel: ,,pe toata durata intonării imnului național asistenta va intona imnul sau va pastra tacerea”.
În forma prezentă a Legii, articolul prevede că „la ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii se vor descoperi, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare”.
Proiectul de lege a fost adoptată de Camera Deputaților la finalul lunii mai. Inițiativa legislativă a fost adoptată de senatori în 2021, fiind inițiată de 29 de senatori PNL.
Sursa: adevarul.ro