Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv și iubit monarh din toate timpurile. Majestatea Sa nu a fost doar liderul forțelor armate, ci a fost inima lor. În timp ce soldații au luptat pentru ea și țară, Regina a luptat pentru ei, relatează The Sun .

Suverana britanică a participat la nenumărate ceremonii și evenimente, inclusiv la parada „Trooping the Color”.

În calitate de comandant suprem, Regina Elisabeta a II-a a efectuat în mod regulat vizite private la unitățile militare din întreaga țară, ducându-și acolo copiii și apoi nepoții.

O persoană, a cărei identitate nu a fost dezvăluită de The Sun, și-a reamintit atmosfera din acele zile ca fiind „o mare întâlnire de familie”.

Regina era cunoscută de armată ca „șeful”. „A fost un termen de alint", a declarat fostul maior al Gărzii scoțiene David Rankin-Hunt.

„Casa regală, în care și-a petrecut întreaga viață, era condusă pe linii militare”. „Era înconjurată de oameni care serveau în armată, îi înțelegea și se simțea confortabil în compania acestora”.

Totodată, și ei se simțeau la fel de confortabil în prezența ei, până în punctul în care vorbeau cu aceasta într-un fel în care nimeni altcineva nu îndrăznea.

„Soldații spuneau glume riscante sau lucruri pe care cineva din casa regală nu îndrăznea să le spună”, a mai adăugat maiorul Rankin-Hunt. „Ea iubea toate acestea. Îi plăcea umorul de soldat”.

Dar Regina și membrii Forțelor Armate s-au înțeles la un nivel mult mai profund. La urma urmei, ei și-au dedicat viața datoriei și serviciului ca și ea.

Interesul Reginei Elisabeta a II-a pentru armată a existat încă de la început. Atracția ei pentru armată a fost sesizată pentru prima dată în anul 1929, imediat după cea de-a treia sa aniversare.

Într-una dintre primele ei scrisori, dictată bonei ei, a afirmat: „Dragă mami. Vino aici și vezi soldații și trupa”.

Regina a îndrăgit armata și datorită experienței militare a tatălui ei, Regele George al VI-lea.

În anul 1942, drept cadou pentru aniversarea de 16 ani, el a numit-o colonel-șef al Gărzii de Grenadier. Ea a ajuns să acumuleze circa 40 de titluri de colonel-șef doar în Marea Britanie, împreună cu grade care variau de la comandor-șef al Regimentului Royal Air Force până la amiral.

Suverana britanică nu a fost niciodată mulțumită de titluri. Încă din anii adolescenței, își dorea să fie implicată mai activ.

Ea a început să facă campanie pentru a i se permite să se înscrie la Serviciul Teritorial Auxiliar când a împlinit 17 ani, iar Regele și-a dat acordul.

Ea a fost subaltern Elizabeth Alexandra Mary Windsor, ulterior fiind promovată la comandant junior, cu numărul de serviciu 230873.

Mai târziu, Regina a afirmat că în acele luni înainte de încheierea războiului ea „a învățat puțin despre conducere și funcționarea motorului cu ardere și multe despre puterea și fericirea camaraderiei”.

Mariajul cu Prințul Philip i-a oferit mai mult acces la lumea pe care o iubea. Apoi, în anul 1951, la vârsta de 25 de ani, ea l-a înlocuit pe tatăl ei bolnav la parada „Trooping the Color”.

Avea să facă acest lucru în fiecare an al domniei sale, cu excepția anului 1955, când evenimentul a fost anulat din cauza unei greve feroviare.

„După ce 11 soldați și membri ai trupei militari au fost uciși de exploziile IRA în Hyde Park și Regent's Park în iulie 1982, a fost auzită plângând în dormitorul ei de la Palat. Era prima dată când personalul o auzise plângând”, a afirmat Eleanor Sprawson.

„Obișnuia să fie fanatică în ceea ce privește intrarea în antrenament”, își amintește un fost curtean.

Mai mult decât atât, Majestatea Sa și-a încurajat cei patru copii să facă serviciul militar.

În anul 1982 când a izbucnit Războiul Falkland, pentru a-l păstra în siguranță pe Prințul Andrew, care era pilot, guvernul a făcut o serie de încercări pentru a-l scoate din serviciu. Ulterior, Regina a făcut o mișcare politică rară. Când presa a întrebat ce părere are Majestatea Sa, de la Palat a fost trimisă o declarație fermă în care scria: „Prințul Andrew este un ofițer în serviciu și nu există nicio îndoială în mintea ei că ar trebui să plece”.

O altă opinie publică rară a venit în anul 1994, când faimosul batalion Black Watch din Scoția era pe cale să fie desființat.

Majestatea Sa a făcut cunoscut faptul că este „îngrijorată” – iar batalionul luptă și în prezent.

Totodată, sprijinul ei față de Forțele Armate a fost cel care a determinat-o să susțină primul ei discurs televizat, în afară de mesajele de Crăciun, în luna februarie a anului 1991.

Pe măsură ce războiul terestru începuse în Irak, ea a vrut să le spună trupelor sale că ea și națiunea sunt „pe bună dreptate” mândri de ei.

Suverana și-a încheiat discursul cu: „Fie ca adevărata răsplată a curajului lor să fie acordată – o pace dreaptă și de durată”.

Crucea Elisabeta

„În anul 2009, ea și-a stabilit propriul premiu militar: Crucea Elisabeta”, a afirmat Eleanor Sprawson

Decorația se acordă rudelor membrilor Forțelor Armate care au fost uciși în acțiune sau ca urmare a atacurilor teroriste.

Regina Elisabeta a II-a a înțeles întotdeauna această pierdere și adevărul era că propriul ei tată a fost într-un fel o victimă a războiului, sacrificându-și propria sănătate pentru a-și ajuta țara în cel de-al Doilea Război Mondial .

Cu toate acestea, nu i-a fost teamă să-și arate plăcerea față de toate lucrurile militare.

De-a lungul tuturor evenimentelor, Majestatea Sa a dezvoltat un ochi de neegalat pentru decorațiunile și detaliile militare.

La un moment dat, suverana l-a întrebat pe un locotenent al Gărzii Galilor la o cină: „Aveți cerințe pentru uniformă? Sunt permise șosetele roșii?”.

S-a dovedit că mai devreme în acea zi, ea văzuse un soldat al Gărzii într-o culoare ofensatoare, mai degrabă decât în verdele regulamentar.

„Regina are un ochi de vultur, probabil mai bun decât 15 vulturi”, a afirmat un curtean.

Între timp, maiorul Rankin-Hunt, care a fost și colonel onorific al Regimentului Scoțian din Londra, și-a amintit că Regina cunoștea insignele regimentului atât de detaliat încât a observat odată o eroare de proiectare pe care nici măcar Colegiul de Arme nu a reușit să o înțeleagă.

„Dacă un soldat al Cavaleriei Casei a căzut de pe cal sau a fost rănit, Regina a fost întotdeauna foarte îngrijorată”, spune el.

Dar pentru actualul șef al statului Major al Apărării, amiralul Sir Tony Radakin, explicația pentru această legătură specială dintre Regina Elisabeta a II-a și forțele armate nu ar fi putut fi mai clară.

El a afirmat: „Relația a fost atât profesională, cât și personală. Ea a fost una dintre noi”.