Armata rusă începe să simtă efectul sancțiunilor, iar mașinăria de război a Moscovei începe să se confrunte cu probleme ce rezultă de aici. Generalul (r) Alexandru Grumaz explică pentru „Adevărul” că nu este deloc întâmplător.

Fin analist militar, generalul (r) Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA, cu Master în Strategia Resurselor de Apărare Națională și al Senior Executives Programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University. Actualmente, el este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.

Într-o analiză pentru „Adevărul”, generalul pornește de la faptul că Rusia, care a moștenit armele nucleare ale Uniunii Sovietice, are cel mai mare stoc de focoase nucleare din lume. Putin controlează aproximativ 5.977 de astfel de focoase nucleare începând cu 2022, comparativ cu 5.428 controlate de președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden, potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani.

Cum stau în realitate rușii

„În ultimele decenii, Rusia a realizat o modernizare a forțelor sale nucleare. Ca parte a acestui lucru, nu numai că a înlocuit sistemele de livrare a rachetelor, sisteme învechite, dar a dezvoltat și capabilități complet noi (sistemul Sarmat). Pe lângă Sarmat, a început producția completă a sistemelor hipersonice aer-sol Kinzhal. Aceste rachete pot accelera până la de 10 ori viteza sunetului și poate lovi țintele la o rază de peste 1900 de km și pot fi echipate cu focoase convenționale și nucleare cu o greutate de aproximativ 500 kg”, spune el.

Mărimea arsenalului strategic al Uniunii Sovietice/Rusiei nu a fost determinată din punct de vedere istoric de cerințe specifice de țintire (precizia loviturii). Unul dintre obiectivele principale a fost, în schimb, realizarea parității numerice cu Statele Unite. „Astăzi, Rusia are un arsenal nuclear activ de aproximativ 4.500 de focoase nucleare. Aproximativ 1.600 dintre aceste focoase sunt desfășurate pe rachete balistice intercontinentale terestre (ICBM), rachete balistice lansate de submarine (SLBM) și pe bombardiere grele. Vorbim de așa numita «Triadă nucleară»”, completează el.

În prezent, Noul Tratat START cu Statele Unite încă limitează arsenalul nuclear strategic al Rusiei. Cu toate acestea, tratatul expiră în 2026.

De ce ne tot amenință Medvedev

„Deoarece Rusia are în prezent aproximativ 1.000 de focoase suplimentare în depozit, ar avea atunci posibilitatea de a crește substanțial numărul de arme nucleare strategice desfășurate. Cât privește declarațiile lui Medvedev trebuie să luam în considerare conceptul de «descurajare strategică» în spatele căruia Rusia urmărește astăzi o strategie holistică de descurajare care integrează atât mijloace non-militare, cât și cele militare”, mai spune generalul.

Mai presus de toate, însă, conceptul se bazează pe amenințarea credibilă de a folosi forța militară, care include o gamă largă de arme – de la arme convenționale la arme nucleare strategice, adaugă el. Acest lucru ar trebui să contribuie la descurajarea și la limitarea adversarilor în timp de pace, precum și la gestionarea escaladării în timp de război.

Rezultă că înțelegerea rusă a descurajării este mult mai largă decât cea tradițională occidentală: din punctul de vedere al Moscovei, se bazează nu numai pe amenințarea cu forța sau intimidarea, ci și pe dorința de a folosi forța limitată, arată generalul Grumaz.

În plus, conform definiției oficiale, instrumentele sale de descurajare pot fi folosite pentru a influența nu numai factorii de decizie politică, ci și publicul larg al unui stat contradictoriu. Armele nucleare sunt incluse în această conceptualizare.

„Dezbaterea strategică rusă privind utilitatea armelor nucleare pleacă de la o conceptualizare a diferitelor arhetipuri de conflict. La un capăt al spectrului sunt războaie locale, precum cel din Ucraina; la celălalt capăt se află războaiele pe scară largă între marile puteri sau coaliții. La mijloc se află războaiele regionale, înțelese ca și confruntări militare limitate cu o alianță de state, precum NATO”, arată generalul.

Rusia mai are încă suficiente arme și muniție pentru a continua războiul, însă a folosit deja bună parte din rachetele de mare precizie. Asta înseamnă că presiunea începe să fie resimțită la Moscova, iar anumiți lideri ruși, printre care și fostul președinte Dmitri Medvedev, recurg tot mai des la amenințarea cu folosirea armelor nucleare.

„În viitor, rolul armelor nucleare în descurajarea strategică a Rusiei s-ar putea schimba. Doi factori în special ar putea duce la o mai mare dependență de componenta nucleară: arsenalul de arme strategice non-nucleare în scădere al Rusiei și adaptarea politică și militară a NATO”, explică generalul Grumaz.

Rușii au tot mai puține rachete performante

De la începutul războiului din Ucraina, Rusia a folosit un număr mare de rachete balistice (Iskander) și de croazieră (rachetele Kalibr NK lansate de pe vasele Flotei ruse din Marea Neagră, având o rază de acțiune de peste 2.500 km pentru țintele terestre şi de peste 375 de km pentru țintele maritime). Potrivit informațiilor occidentale, totuși, rachetele rusești par să aibă o rată mare de eșec, precum și probleme de precizie.

În plus, arsenalul de arme moderne de precizie nenucleare al Rusiei se epuizează încet, motiv pentru care conducerea militară trebuie să recurgă din ce în ce mai mult la sisteme mai vechi, mai puțin precise și să apeleze la parteneri precum Iranul (drone Shahed-136). Pentru a reconstitui stocurile epuizate ale Rusiei, producătorii de rachete au încercat să accelereze producția, dar încă se luptă cu realizarea volumelor solicitate si cu lipsa componentelor electronice utilizate.

Dependența Rusiei de semiconductori și componente electronice din Vest exacerbează această situație. Sisteme precum rachetele rusești Iskander-M, Kalibr și Kh-101 necesită componente microelectronice specializate care sunt produse în principal în America de Nord, Europa și Asia de Est.

Cu toate acestea, din cauza sancțiunilor occidentale și a controalelor la export, armata rusă pare să se lupte să-și reînnoiască arsenalul. Eforturile Moscovei de a-și construi propria sa industrie de semiconductori au avut până acum succes. Pe termen scurt și mediu, nici importurile din China nu sunt o opțiune din cauza efectului extrateritorial al sancțiunilor americane.

„Prin urmare, Rusia fie trebuie să producă sisteme mai puțin eficiente, fie trebuie să încerce să eludeze sancțiunile, de exemplu, folosind companii-paravan. Rusia s-a bazat din ce în ce mai mult pe așa-numitele lanțuri de aprovizionare „gri” pentru a-și procura componente care sunt esențiale pentru efortul său de război în Ucraina. Statele Unite au spus că unele dintre tehnologiile de contrabandă detaliate în investigația Financial Times (FT) ar putea fi folosite pentru a dezvolta arme hipersonice. Raportul identifică Trading House Treydtuls drept cumpărătorul a 22 de tone de echipamente, inclusiv mașini-unelte, din Germania, anul trecut, la un cost de 554.000 dolari”, adaugă generalul Grumaz.

Potrivit documentelor vamale citate, Treydtuls a obținut de la o companie din Finlanda, la un preț de 3.700 de dolari discuri de șlefuire și tăiere, care aveau restricții de export. Treydtuls este deținută de Alexei Zibirov, aceeași persoană care controlează o parte a unei rețele de spionaj rusești pe care SUA o acuză că acționează în numele serviciilor de informații FSB.

Departamentul de Justiție al SUA a declarat că rețeaua, numită „Serniya”, acționează la comenzile clienților, inclusiv a Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, Serviciul de Informații Externe (SVR) și Ministerul Apărării scrie FT.

„În acest context, se pune întrebarea dacă vidul lăsat de capacitățile convenționale strategice ale Rusiei în strategia sa de descurajare ar putea fi într-o anumită măsură umplut de arme nucleare nestrategice adică tactice. Armele tactice nucleare erau prezente în toate aplicațiile pe hartă desfășurate în România în vremea Tratatului de la Varșovia. În consecință, Moscova s-ar baza – cel puțin temporar – mai mult pe armele nucleare nestrategice în strategia sa de management al escaladării, asemănând cu abordarea sa de la începutul anilor 2000”, conchide generalul.

La ce să ne așteptăm de la contraofensiva ucraineană

În ce privește contraofensiva ucraineană, tot mai așteptată peste tot în lume, părerile sunt împărțite. Analiști militari și generali apreciați din SUA se contrazic în privința șanselor de reușită pe care le au ucrainenii. Generalul Alexandru Grumaz nuanțează.

„Părerile sunt împărțite. Am să va dau câteva exemple din materialele la care am avut acces. Rusia pare să se teamă cel mai mult de o contraofensivă spre sud, fără îndoială îngrijorată că succesul acolo ar determina, într-adevăr, Ucraina să vizeze Crimeea la scurt timp după. Este exact ceea ce au susținut generalii în retragere din SUA Ben Hodges și David Petraeus cu voce tare. În interviurile recente, Hodges a declarat pentru POLITICO că el crede că Crimeea este cheia încheierii războiului cu o colosală înfrângere militară a Rusiei. Și vorbind pentru Daily Telegraph, el a mai spus recent că «Forțele ucrainene ar trebui sprijinite în această vară în efortul lor de a lua înapoi Crimeea, ceea ce ar duce la prăbușirea totală a campaniei Rusiei»”, spune el.

Cu toate acestea, Pentagonul – inclusiv Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore al SUA generalul Mark Milley – s-a îndoit constant de capacitatea Ucrainei de a revendica peninsula pe cale militară, sugerând că ar fi o operațiune care-i depășește capabilitățile, adaugă generalul Grumaz.

Ce contează cel mai mult în ecuația unui război

„Conform analistului militar israelian David Gendelman, numărul de trupe și cantitatea de echipamente pentru o anumită misiune sunt calculate pe baza standardelor militare naționale, dar depind în general de două variabile: numărul inamicului și dimensiunea zonei. Judecând după oricare dintre aceste criterii, Rusia nu a angajat suficiente forțe în război. El spune că războiul din Ucraina a dovedit încă o dată că, în ciuda conceptelor avansate și a armelor de ultimă generație, vechile adevăruri militare sunt încă relevante. În special, numărul personalului încă contează. Ar trebui totuși să interpretăm cu atenție această afirmație. O armată mai mare nu garantează întotdeauna victoria, ar fi prea simplu - spune Gendelman”, punctează el.

În realitate, completează generalul, îndeplinirea unui obiectiv necesită un număr suficient de trupe, în timp ce calitatea singură nu-ți oferă victoria.

„Voltaire spunea «Dumnezeu nu este de partea batalioanelor grele, ci de partea celor mai bune lovituri». Un lucru este cert «câștiguri teritoriale moderate», care – conform recentei scurgeri de documente secrete ale serviciilor de spionaj americane – este ceea ce prezice Pentagonul, ar putea «întinde» nerăbdarea Occidentului, adăugând un impuls manevrelor din culise, deja în desfășurare de către unii aliați, precum și de unii din administrația președintelui american Joe Biden, pentru a convinge Rusia și Ucraina să se așeze la masa tratativelor de pace”, mai spune generalul (r) Alexandru Grumaz.